
Târgul de Paște continuă în acest weekend cu un nou val de emoții, magie și voie bună
pentru întreaga familie, iar Parcul Nicolae Romanescu devine, din nou, tărâmul bucuriei.
În Poienița Fermecată, copiii sunt așteptați cu diverse ateliere interactive, jocuri și multe
alte surprize care le vor stârni imaginația. Echipele de la Teatrul Colibri, Centrul
Comunitar Ford și Biblioteca Județeană le-au pregătit activități pline de culoare și
entuziasm.
Casa Bibescu devine spațiul aventurii, cu treasure hunt-uri organizate de studenți
pasionați, care transformă parcul într-un loc al comorilor ascunse, iar Velodromul este
zona de unde poți avea o perspectivă unică asupra spectacolului de primăvară din parc,
cu ajutorul balonului cu aer cald.
Scena principală din Târgul de Paște prinde viață în serile de vineri și duminică, cu
spectacole pentru copii, concerte live, folclor autentic și ritmuri de petrecere.
Ultimul weekend al lunii aprilie aduce și un moment special dedicat sportului minții – o
competiție de șah desfășurată într-un cadru relaxant, la Teatrul de Vară, unde cei mici pot
concura și se pot bucura de frumusețea jocului.
Lacul din zona Debarcader devine, după apus, o veritabilă scenă plutitoare. Balul
venețian de vineri și duminică, în interpretarea artiștilor Operei Române Craiova sau ai
Filarmonicii Oltenia, aduce eleganță și rafinament în mijlocul naturii, iar proiecțiile
holografice pe apă creează, în fiecare seară, o imagine desprinsă din basme.
„Carnavalul Primăverii” își așteaptă vizitatorii, până pe 1 mai, cu surprize la fiecare pas,
cu zâmbete, lumină și magie.
Notă: Din respect față de doliul național în memoria Papei Francisc, decretat sâmbătă, 26
aprilie, toate evenimentele de pe scena principală din acea zi, precum și Balul venețian de
pe lac sunt anulate. Mulțumim pentru înțelegere!
Serviciul Imagine
Primăria Craiova
Program Târgul de Paște Craiova
Parcul Nicolae Romanescu
Vineri, 25 aprilie
Poienița fermecată
– 12:00 – 18:00 Atelier pictare 3D Creastation, Centrul Comunitar Ford CCF
– 17:00 Atelier Masca mea de carnaval, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri
Casa Bibescu
– 16:00 – 18:00 Treasure Hunt, Organizatia Studentilor Politehnisti
Main Stage
– 16:30 – 17:25 DoReMi Show, Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj
– 17:35 – 19:00 Ca la noi, ca la olteni, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri:
Mariana Ionescu Căpitănescu, Manuela Motocu, Aneta Șișu, Cristian
Bănățeanu, Liviu Dică, Luiza Turcu, Alex Golfin și dansatorii Centrului
Județean de Cultură și Artă Dolj
– 19:00 – 20:00 Carnaval Party cu DJ Dobre.
Velodrom
– 18:00 – 20:00 Aventura baloanelor – ridicări cu balonul cu aer cald
Zona de DUPĂ Debarcader
*20:45 – Bal venețian pe lac, cu Opera Română Craiova și Proiecții
Holografice pe lac
*21:30 – Proiecții Holografice pe lac
Sâmbătă, 26 aprilie
Poienița fermecată
– 10:30 – 16:00 Ateliere de pictură, de decorat ouă, sesiuni de lectură pentru
copii, pictură pe față, jocuri interactive, vânătoare de comori, Biblioteca
Județeană Alexandru și Aristia Aman
– 12:00 – 18:00 Atelier pictare 3D Creastation, Centrul Comunitar Ford CCF
– 16:00 – 18:00 Ateliere și jocuri pentru copii – Level UP, Centrul Comunitar
Ford CCF
Velodrom
2
– 18:00 – 20:00 Aventura baloanelor – ridicări cu balonul cu aer cald
Zona de DUPĂ Debarcader
*20:45 – Proiecții Holografice pe lac
*21:30 – Proiecții Holografice pe lac
Duminică, 27 aprilie
Teatru de Vară
– 10:00 – 14:00 Cupa primăverii la șah, Casa de Cultură a Studenților și Șah
Club Oltenia
Poienița fermecată
– 10:30 – 16:00 Ateliere de pictură, de decorat ouă, sesiuni de lectură pentru
copii, pictură pe față, jocuri interactive, vânătoare de comori, Biblioteca
Județeană Alexandru și Aristia Aman
Main Stage
– 16:10 – 16:55 Obiceiuri românești în Balcani: ansambluri folclorice din
Chișinău, Bulgaria si Serbia
– 17:00 – 18:25 DoReMi Show, Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj
– 18:35 – 19:20 Soul Quartet, Filarmonica Oltenia
– 19:30 – 20:30 MC Dorin Band
Velodrom
– 18:00 – 20:00 Aventura baloanelor – ridicări cu balonul cu aer cald
Zona de DUPĂ Debarcader
*20:45 – Bal venețian pe lac, cu Opera Română Craiova și Proiecții
Holografice pe lac
*21:30 – Proiecții Holografice pe lac
Luni, 28 aprilie
Zona de DUPĂ Debarcader
*20:45 – Bal venețian pe lac, cu Opera Română Craiova și Proiecții
Holografice pe lac
Marți, 29 aprilie
Zona de DUPĂ Debarcader
3
*20:45 – Bal venețian pe lac, cu Opera Română Craiova și Proiecții
Holografice pe lac
Miercuri, 30 aprilie
Main Stage
– 17:30 – 18:00 Zâmbete pe portativ, Palatul Copiilor Craiova
– 18:05 – 19:00 Urban pulse, Kop Dance School
– 19:05 – 19:50 Caravan of songs, Filarmonica Oltenia
– 20:00 – 21:00 IntenCity On Tour – DJ Mr Shtef, Opera Română Craiova
Zona de DUPĂ Debarcader
*20:45 – Bal venețian pe lac, cu Opera Română Craiova și Proiecții
Holografice pe lac
Joi, 01 mai
Main Stage
– 16:50 – 17:05 Copilarie…pe portativ, Isabela Ivan
– 17:10 – 18:10 DoReMi Show, Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj
– 18:20 – 19:20 Mash Up
– 19:30 – 20:30 ANDIA
– 20:40 – 21:30 IntenCity On Tour (Surprise Guest), Opera Română Craiova
Velodrom
– 18:00 – 20:00 Aventura baloanelor – ridicări cu balonul cu aer cald
Zona de DUPĂ Debarcader
*20:45 – Bal venețian pe lac, cu Opera Română Craiova și Proiecții
Holografice pe lac
*21:30 – Proiecții Holografice pe lac
Important!
Plimbările cu balonul în timpul săptămânii se pot face pe bază de
programare, minim 40 persoane, la numărul de telefon 0769272790
NOTĂ: Condiţiile meteorologice nefavorabile pot anula sau amâna o parte
dintre manifestările programate în aer liber!
Fii primul care comentează