Reţin, în vederea unor adânciri în viitoare eseuri, următoarele idei, completări sau adânciri ale ideilor din cartea lui Mircea Malița și Dinu C. Giurescu, Zid de pace / Turnuri de frăție, apărută la editura Compania în 2011.
- 1) După moartea lui Dej se înfiripă un trio de neveste – a lui Ceauşescu, a lui Drăghici, a lui Maurer – care-şi propun o împărţire a Puterii între bărbaţii lor.
- 2) Nicolae Ceauşescu l-a câştigat cu totul pe Maurer înfăţişându-se ca un tânăr care voia să înveţe de la el.
- 3) Începutul sfârşitului pentru Nicolae Ceauşescu a fost mitingul din Piaţa Palatului dedicat condamnării în termeni tari a intervenţiei din Cehoslovacia.
Pentru adâncirea acestei ultime idei, ar trebui să scriu următoarele:
Editura Compania a dat o nouă lovitură pe piaţa cărţii publicând volumul Zid de pace / Turnuri de frăţie în care Mircea Maliţa îşi aminteşte perioada 1962-1072 de deschidere a României către Occident. Memoriile diplomatului sunt dublate în partea a doua a cărţii, de comentariile istoricului Dinu C. Giurescu.
Pentru o emisiune TV ce va fi difuzată în seara lui 1 ianuarie 2012, am făcut mai zilele trecute înregistrarea unui dialog cu Mircea Maliţa despre cartea apărută la editura Compania.
Cum s-a mai întîmplat şi în alte împrejurări, cartea e pretextul unui taifas intelectual care depăşeşte categoric, prin idei şi amănunte, conţinutul variantei tipărite.
Sub acest semn, plecând de la difuzarea secvenţei în care Nicolae Ceauşescu condamna de la balconul CC al PCR intervenţia în Cehoslovacia, Mircea Maliţa lansează o ipoteză tulburătoare:
Mitingul din 21 august 1968 a fost pentru Nicolae Ceauşescu nu numai culmea popularităţii sale, dar şi începutul sfârşitului ca Lider al României.
După vizionarea momentului în care Nicolae Ceauşescu supralicitează în denunţarea Moscovei, Mircea Maliţa intervine pentru a preciza că tânărul politician sărise peste cal depăşind hotarele de prudenţă trasate de înţelepţii Maurer şi Bodnăraş.
Cauza acestei ieşiri din text – spune Mircea Maliţa – constă în efectul de drog avut asupra lui Nicolae Ceauşescu de contactul electrizant cu o mulţime care-l admira sincer.
Asemenea tuturor politicienilor înnăscuţi, Nicolae Ceauşescu se hrănea fundamental din contactul direct cu mulţimile.
21 august 1968 a fost momentul primului drog consumat de Nicolae Ceauşescu.
De acum încolo nu va putea trăi fără acest drog.
Şi, într-adevăr, dacă mă gândesc bine, cultul personalităţii lui Ceauşescu a început din august 1968.
Ca orice cult al personalităţii el a fost la început un fenomen cu puternice rădăcini în real.
Cei din jur, sesizând că-i place, s-au apucat să-i creeze însă şi momente de cult artificial, de care Nicolae Ceauşescu, obişnuit să-l creadă sincer, a devenit dependent fundamental.
Despre vizita în China şi Coreea de Nord s-a spus că l-a influenţat pe Nicolae Ceauşescu prin exemplul nefast al Revoluţiei Culturale.
Mircea Maliţa aduce, prin intervenţia în emisiune, o nuanţare extraordinară.
El spune că în Coreea de Nord, mai ales, Nicolae Ceauşescu a întîlnit, întâia oară în viaţa sa, momentul cînd sute de mii de oameni i-au scandat numele şi i-au desenat chipul pe asfalt cu trupurile lor.
Fostul Conducător s-a întors în România nu convins de eficienţa Revoluţiei Culturale, ci înnebunit să trăiască pe meleagurile româneşti beţia unică de a fi subiect de cult prin manifestări de pe stadioane.
Şi astfel, an de an, tot mai hrănit cu iluzia manifestărilor sincere de simpatie populară, Nicolae Ceauşeascu s-a apropiat de zidul de la Târgovişte.
Când Mircea Maliţa îşi termină expunerea intervin pentru a remarca:
De unde tragem concluzia că un conducător în democraţie trebuie să fie fericit când e huiduit în public.
Un asemenea moment – real sau regizat – reaminteşte că sunt şi oameni care-l urăsc.
Împăraţilor romani li se reamintea mereu că nu sunt nemuritori.
Conducătorilor din democraţiile autentice li se reamintește mereu – prin huiduielile din manifestările publice şi înjurăturile din presă – că nu sunt iubiţi de toţi supuşii.
Fii primul care comentează