Atenție, George Simion!

Cea mai veche masonerie a evreilor din lume îi adresează o scrisoare
președintelui ilegitim Klaus Iohannis, atrăgându-i atenția asupra pericolului
alegerii unui antisemit în fruntea României și nominalizându-l în acest sens
pe Călin Georgescu. Prezidențiabilul pe ducă Crin Antonescu, profesor de
istorie la origine, semnalează că retorica lui Călin Georgescu este foarte
asemănătoare retoricii lui Adolf Hitler. Întreg statul subteran este mobilizat
și mobilizează presa aservită pentru demolarea aceluiași Călin Georgescu.
În timp ce Nicușor Dan, care și-a anunțat candidatura la prezidențiale,
susține că în urma unei cercetări de piață rezultă că, dacă mâine ar avea
loc alegeri, Călin Georgescu ar obține 40% dintre voturi. Surclasându-și de
la distanță toți adversarii. Mobilizarea este maximă în scopul eliminării
acestuia.
O mobilizare în plan intern, dar și o mobilizare în plan extern. De vreme ce
tam-nesam președintele republicii franceze, Emmanuel Macron, ca și când
nu are el însuși suficiente probleme, se arată preocupat de România și de
pericolul reprezentat de același Călin Georgescu. Poate vă surprinde titlul
acestei analize, care aparent nu are nicio legătură cu cele câteva informații
pe care le-am prezentat mai sus. Dar am ales în mod deliberat acest mod
de a-l atenționa pe George Simion că singura șansă a suveraniștilor de a-și
instala un președinte la Palatul Cotroceni este acela de a se pregăti intens
și de îndată pentru a candida în eventualitatea aproape certă în care cel
de-al doilea stat subteran se va mobiliza până la capăt și cu orice risc în
scopul eliminării din cursă în mod abuziv, într-o a doua etapă a loviturii de
stat, a lui Călin Georgescu. Să mai fac precizarea că, pe neașteptate,
tumultoasa Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Nu
numai din cea politică. Iar motivul pe care-l invocă este că adepții lui Călin
Georgescu îi amenință pe rețelele sociale viața și amenință totodată că vor
atenta și la viața copiilor ei minori. Dacă Diana Șoșoacă își duce
amenințarea până la capăt, în ring, din perspectiva suveraniștilor, nu mai
rămâne decât George Simion. Asta dacă excludem din ecuație, până una
alta, un specialist în IT din diaspora, care a anunțat și el că intenționează
să candideze.
Ce înseamnă toate aceste „detalii”? Înseamnă că George Simion trebuie
pur și simplu să se ridice cât mai urgent de pe banca de rezerve. Liderul
AUR a declarat în mai multe rânduri că nu mai dorește să participe în
competiția prezidențială și că va face eforturi să-și convingă susținătorii,
respectiv propriul electorat, să-l voteze pe Călin Georgescu. Consecvent

acestei decizii, el, ca reprezentant al celui de-al doilea partid politic din
România, nu s-a prezentat la Curtea de Apel, unde era așteptat pentru a-și
arăta solidaritatea față de Călin Georgescu, sub pretextul rezonabil că nu a
vrut să implice un partid politic într-o chestiune legată de justiție, indiferent
cât de importantă ar fi ea. În general, George Simion, suflă în această
perioadă și în iaurt de teama de a nu fi acuzat din nou și din nou de
adoptarea unor poziții de tip extremist. Se întrece pe sine în a garanta că
AUR este un partid pro-UE și pro-NATO și în niciun caz pro-Putin.
Procedează din această perspectivă înțelept, pentru ca la nevoie să poată
prelua ștafeta de la Călin Georgescu, fără ca între timp să fi acoperit cu
pietrele aruncate de reprezentanții partidelor tradiționale. Atâta doar că
acel moment, în opinia mea, a sosit.
George Simion nu mai are dreptul să aștepte, dacă dorește să-și onoreze
obligațiile asumate în fața propriului bazin electoral. Și, mai ales, dacă
dorește ca, din mers, să preia electoratul extrem de consistent din țară și
din străinătate a lui Călin Georgescu, pe care al doilea stat subteran nu-l va
lăsa să candideze, beneficiind în acest sens, după cum se vede, și de o
susținere internațională, inclusiv din partea Ursulei von der Leyen, care și
ea s-a implicat în campania electorală de la București. Ce are de făcut în
acest sens George Simion? Să declare în mod deschis și cât mai repede cu
putință că, în eventualitatea în care Călin Georgescu va fi eliminat din
cursă, indiferent când se va întâmpla acest lucru, este pregătit să preia
ștafeta suveranismului și să meargă cu ea mai departe până la Palatul
Cotroceni. Ori asta nu se poate întâmpla în ultimul moment, atunci când
este la mintea cocoșului că autoritățile îl vor ejecta din cursă pe Călin
Georgescu. Prin urmare, liderul AUR trebuie pur și simplu să se comporte
ca și când Călin Georgescu nu ar exista, dar, în același timp să declare că
dacă acesta ar fi lăsat să meargă până la capăt, atunci el însuși se va
retrage din cursă și îi va acorda întreaga susținere. Inclusiv în ceea ce
privește securizarea urnelor din secțiile de votare. Cu alte cuvinte, până
una alta, el trebuie să intre urgent în regim de campanie electorală și să
mobilizeze în acest sens toate organizațiile partidului din țară și din
străinătate.
În toată această istorie, în opinia mea extrem de scandaloasă, a alegerilor
prezidențiale din România, stat în care din nou se experimentează electoral
și politic, o mare necunoscută rămâne Casa Albă și poziția pe care o are
președintele ales, care urmează să-și preia mandatul la 20 ianuarie. Este
limpede că Donald Trump are o serie întreagă de priorități, România

neplasându-se printre cele mai importante dintre acestea. Este vorba
despre strategia pe care a adoptat-o pentru a pune de urgență capăt
războiului din Ucraina, de stabilirea unui echilibru geopolitic și geostrategic
pe termen lung în raporturile cu China, de o întreagă strategie în materie
fiscală, de o politică complexă în ceea ce privește migrația și, iată, chiar și
de o posibilă transformare a Canadei în cel de-al 51-lea stat american. Ca
să nu mai vorbim de o nouă politică față de Uniunea Europeană, față de
NATO și față de Organizația Națiunilor Unite. Cât privește România, eu cred
că Donald Trump reacționează în mod cât se poate de pragmatic, știind
foarte bine că oricine vine la Palatul Cotroceni nu va face altceva decât să
continue parteneriatul strategic cu Statele Unite, dovedindu-se loial față de
noua administrație. În consecință, nici Călin Georgescu și nici George
Simion nu trebuie să-și pună nădejdea prea mult în Donald Trump.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*