În goliciunea de evenimente serioase și în disputele de culise privind reimpărțirea posturilor din Coalitie (care si ea s-a angajat într-o luptă pentru comasarea alegerilor), AUR a plănuit să iasă pe scenă cu mai mult zgomot.
Probabil, a estimat că încoronarea Regelui Charles al III-lea nu va captiva toată populația României. Asa se face că s-a deplasat la Bruxelles cu intenția de a produce o internaționalizare a mesajului și a planificat un miting la București pentru sublinierea deplasării.
La Bruxelles, prezenta a fost mai mult pentru românii din țară și pentru cei din diaspora și mai puțin pentru bruxellezi și pentru funcționarii europeni. O defilare pe străzile așa-zisei capitale europene cu un grup atât de mic nu se poate auzi nici după un colț, necum să aibă efect în urechile suficiente ale funcționarilor.
Demonstrația de la Bruxelles a fost mai mult pentru filmări și pentru publicul de la țară. Cu „Opriti umilinta„ scris în engleză, și „Apărăm Romania„ nu faci multe valuri în afară.
Se vede de departe absența de elaborare, de strategie inteligentă, de finanțare a strategiei, de profesionalism. Dacă privim cu atenție manifestările AUR nu putem să nu observăm că ele nu depășesc câteva reacții ale lui George Simion, ceva în genul amintirilor sale din copilăria și junețea sa reluate după 25 de ani. Un fel de „hai pe ei„ care, în loc să consolideze percepția acestui partid, o ridiculizează.
Cu „Nu ne vindem țara!„ poți cumpăra doar pensionari provinciali revoltați de condiția lor. Acuzațiile de europenizare a economiei românești nu pot fi reluate cu sloganuri de acum 30 de ani, și acelea inventate de oamenii Securității și de FSN-ul speriat de renașterea partidelor istorice.
Marele miting de sâmbătă din Capitală, anunțat cu surle și trâmbițe, n-a fost chiar de colea. A avut oarece participare.
Cei peste 10.000 de oameni sunt un semn că AUR se bucură de o susținere în creștere, că în rândul populației domnește un sentiment de nemulțumire, că alegătorii sunt din ce în ce mai critici cu puterea, cu președintele Klaus Iohannis și cu Uniunea Europeană.
Nici nu știm care dintre toți acești trei factori cântărește mai greu în nemulțumirea compatrioților noștri. Pe fondul unor măsuri stupide ale Comisiei Europene, din ce în ce mai mulți cetățeni români privesc chiorâș la madam Ursula și la echipa ei de birocrați. Dar un curent anti-european este încă departe și nu poate fi stârnit și întreținut numai cu sloganuri și fluierături.
Are nevoie de un proiect politic coerent, care să îl contracareze. Klaus Iohannis s-a scufundat în propria nepăsare, iar Coaliția de guvernare se bâlbâie în căutarea unei formule de recompunere fără spargere.
Nu mă îndoiesc câtuși de puțin de renașterea sentimentelor identitare. Adie din toate părțile un aer de patriotism. Valul de entuziasm european s-a cam domolit și lasă loc regăsirii naționale. Problema este cum, cu cine și în ce proiect se va duce această energie?
Cu încropeli, cu violențe, cu personaje fără substanță, cu un hei-rup propagandistic nu putem ajunge departe!
Fii primul care comentează