Cum se câștigă sala. Ionel Brătianu, președintele PNL, fost și viitor premier, e invitat în 24 februarie 1927 să țină o Conferință la Ateneul Român în cadrul manifestărilor dedicate de Universitatea liberă aniversării a 50 de ani de la Proclamarea Independenței. Conferința se intitulează România şi chestiunea Orientului și e susținută în fața unui public select la Ateneu. Ionel Brătianu începe prin a câștiga bunăvoința și atenția auditoriului. Un exemplu de mare oratorie:
„Doamnă (e vorba de Regina Maria, prezentă în sală – n. n.),
Sunt în totdeauna momente delicate pentru un debutant. Ele sunt cu atât mai grele, cu cât debutantul este cu părul alb. Fiindcă trebuie să vă mărturisesc că este prima conferință la care mă încumet. Este drept, că tocmai în vremurile, despre cari vreau să vorbesc astăzi, când eram în clasa a treia de liceu, preparasem o conferință, pe care însă n’am ținut-o nici până astăzi. Așa încât aceasta este de fapt prima pe care o țiu. (Aplauze).Situațiunea mea este cu atât mai dificilă, cu cât deşi în viața mea am luat cuvântul de multe ori, totuși numai atunci, când socoteam că datoria mă silea să vorbesc. De rândul acesta mă pomenesc, la vârsta mea, că am luat cuvântul pentru prima oară fără ca să fiu silit. Răspunderea este deci mai mare şi ea este cu atât mai mare şi o resimt cu atât mai grea, cu cât mai Înaltă a fost grațioasa bunăvoinţă şi mai mare a fost cinstea, care mi s’a făcut. (Aplauze).
Voi începe prin a căuta ca una din decepțiunile, pe cari vi le voi da, să v’o ofer dela început, ca nu cumva nefiind neaşteptată să fie mai penibilă, dacă veţi avea-o la urmă. Aceasta se raportă la titlul conferinței mele. Ați văzut în program că conferința trebuie să trateze despre politica externă a României până la tratatul dela San Stefano, așa că subiectul despre care am să vorbesc este precizat. Ei bine, mărturisesc că mai larg şi mai drept s’ar fi cuvenit titlul: România și chestiunea Orientului. Reflecțiuni, considerațiuni și amintiri cu prilejul jubileului de 50 ani al războiului Independenţei.
Acest titlu prezintă și pentru d-v. garanția și consolarea că el, purtând asupra unor considerațiuni generale, voi putea să mă opresc atunci când va suna ora 7, (conferințele durau între 6 și 7 după amiaza) așa că puteți fi dinainte siguri că nu vă voi reține atât de mult, cât în mod fatal v’aș fi ținut, dacă mă legam de un subiect cu început şi sfârșit hotărât.”
*
Predica poate fi ținută. Doi tineri dintre cei cu care împart spațiul întruchipat de clădirea de birouri din Iorga mi-au adus o carte în două volume, scrisă și publicată de un preot – Mihai Neațu – sub titlu comun Predici la duminici și sărbători.
Primul volum se întitulează De la întuneric la lumină, al doilea, Sub razele luminoase ale adevărului evanghelic. Amândouă au fost publicate la editura Logos și amândouă beneficiază de o prefață semnată de Irineu, Arhiepiscop al Alba Iulia. Primul apare în 2017, al doilea în 2022.
Ce-mi spune mie cuvântul predică?
Nimic altceva decât formula Nu-mi ține mie predici! A ține predici înseamnă a pisa pe cineva cu plicticoșenii. Predică mă trimite în amintiri la imaginea bătrînelor din Găgești Deal venind de la Biserică duminică pe la 12, când eu coboram cu mașina spre șoseaua Vidra- Focșani. Puține, îmbrăcate de înmormântare, cu ceea ce urmează să fie puse în coșciug, altfel spus cu ce au mai bun prin casă, se întorceau însuflețite de predica ținută de preotul satului și mai ales de ieșirea din casă.
Ca să înțeleg ce e Predica, apelez la Internet. Iată definiția:
„Predică: cuvântare rostită de un cleric în biserică, în care se explică și se comentează un text biblic și se dau credincioșilor îndrumări morale; omilie; (p.gener.) expunere cu conținut moralizator.”
Bănuielile mele s-au confirmat. Predica e cuvântarea ținută de preot la finele liturghiei. Pornind de la un text din Biblie, stabilit prin proceduri, el interpretează parabola încercând să găsească în ea învățături moralizatoare pentru enoriașii prezenți.
Preotul Mihail Neațu și-a scris Predicile ținute în biserică și le-a tipărit.
Brusc, întreprinderea mi se pare interesantă.
Din câte-mi dau seama, predica are drept țintă pe enoriașii care ascultă. Preotul paroh folosește parabola din Biblie pentru a face educație civică și morală celor veniți la slujbă.
Se înțelege prăpastia dintre predica ținută și predica scrisă.
Predica ținută beneficiază de înzestrarea oratorică a preotului.
Predica scrisă are nevoie însă de altceva. Și anume de talentul de publicist al preotului.
Mult mai important.
Predica ținută în biserică vizează în materie de comunicare un public precis, cel prezent la liturghie, și eventual cel cu care vor intra în contact enoriașii veniți la slujbă. E de înțeles că multe note ale Cuvântării vizează problemele morale și civice ale credincioșilor din parohie.
Fii primul care comentează