Răsunet. De vreo câteva zile mă țin să scriu despre răsunetul lui Jack Bauer, personajul central din serialul 24, în America. Îl oglindește trecerea unui interviu cu Kiefer Sutherland interpretul lui Jack în programul emisiunii de știri a ACN, televiziunea din ficțiune din Newsroom, despre ultima serie. Serialul Newsroom abordează tot ceea ce telespectatorii americani au perceput drept Breaking news într-o anume perioadă de timp. Includerea unui material despre serialul 24, anunțat și printr-o fotografie a interpretului lui Jack Bauer, dovedește caracterul de eveniment al fiecărei noi serii.
*
Cine s-o facă? Pentru că am uitat la BAR cartea La Russie en guerre (varianta franceză a lucrării monumentale a lui Alexander Werth, Russia at War, 1941-1945, publicată în 1964) înaintea somnului de prânz, citesc o carte despre Moscova 1941. Nu știu dacă am mai scris despre formula de esență a cărții. E vorba de o serie de câteva cărțulii despre al Doilea Război Mondial, mai precis despre principalele bătălii. Fiecare bătălie – Moscova, Stalingrad, Kursk – ca să dau doar trei exemple de titluri, beneficiază de o carte cu o structură identică celorlalte: contextul, personajele în confruntare, armatele față în față, momentele principale ale încleștării. Cred c-am semnalat – scriind despre Stalingrad – posibilitatea de a face o astfel de serie și în cazul Primului Război Mondial. De precizat, că o altă serie, cuprinzând cărți închise într-un soi de cutie, dar care pot fi cumpărate și separat, are drept obiect personalitățile Celui de-Al Doilea Război Mondial. Și primului i s-a consacrat o astfel de cutie. La noi, s-ar putea face o serie cu principalele bătălii ale Primului Război, zis și Marele Război, pentru a-l deosebi de al Doilea, și una cu principalele personaje ale prezenței noastre: Mareșalul Averescu, Regina Maria, Ionel Brătianu. Cine să le facă însă? E o întrebare fatală câtă vreme Centenarul e sărbătorit la noi prin folosirea cifrei O sută:
O sută de copaci plantați nu știu unde, o sută de cișmele, o sută de ronduri, o sută de pervaze.
*
O carte de Dumas. Mergând în curte, la cafeaua de 11 dimineața, pe căruciorul de lângă ușă, priponit acolo în vederea ducerii cărților înapoi, în cavoul etern al depozitelor, văd o carte țipător colorată, dintre cele tipărite în primii ani postdecembriști, cînd balcanicul din noi a ieșit la iveală fără complexe. Citesc titlul și autorul: Călăul din Paris, de Alexandre Dumas. O răsfoiesc. Titlurile capitolelor trimit la Teroarea franceză. Împărțit în două volume, romanul lui Alexandre Dumas mi-e complet necunoscut. Nu l-am văzut nicăieri. Cele două coperte surprind prin culorile țipătoare, tipice tipăriturilor din primii ani postdecembriști, când românii descopereau cu încântare capitalismul second hand. Întors la locul meu din sală, caut pe Internet amănunte despre carte. În folderul Cărți, deși Alexandre Dumas e bogat reprezentat, nu dau peste nici un astfel de titlu. Îl descopăr pe Scribda, redus însă la volumul unu. Cred că l-aș putea cumpăra de pe Internet în varianta sa tipărită cu condiția să nu fiu obligat să merg la poștă.
*
Poker. Cele două volume despre Primul Război Mondial, folosite de mine pentru eseul despre jucarea Lumii la poker în preajma Primului Război mi-au plăcut mult. M-am gândit că Larrousse va fi scos două volume și despre al Doilea Război Mondial. Descoperirea lor nu e treabă ușoară. Au apărut în 1970, dacă nu mă înșel. Între timp bibliografia despre Conflagrație a crescut enorm. Dau peste cele două volume pe site-ul PriceMinister, de pe care am cumpărat și cărțile lui Hașek. După cum mă așteptam, nu poate livra în România.
*
Scriam pe 11 aprilie 2014. Eșecul Comisiei Nana arată că înființarea ei a fost un abuz al lui Victor Ponta
Din câte se știe, am fost un critic aspru al deciziei lui Traian Băsescu de a cumpăra hodoronc-tronc 300 de hectare de pământ. Gestul intra în conflict atât cu natura funcției prezidențiale, care nu trebuie amestecată în afaceri de nici un fel, cît și cu misiunea impusă lui Traian Băsescu într-un context dificil pentru statul de drept, tot mai tare pus la îndoială de PSD-ul neocomunist. Criticile aduse de mine în scris și oral întregii tărășenii au dus la un divorț de B1Tv și la un conflict fățiș cu fanii președintelui. Când însă Victor Ponta a impus Parlamentului constituirea unei comisii speciale de anchetă, am avertizat că ea va fi un abuz dacă la finele activității nu se va dovedi implicarea lui Traian Băsescu. Toate strofocările membrilor Comisiei, cărora li s-au adăugat Rapoartele propagandistice ale Corpului de control al Premierului n-au reușit să arate nici măcar o unghie de implicare a lui Traian Băsescu în afacere. Desigur, Comisia a stabilit că retrocedarea terenurilor a fost plină de nereguli. Pentru asta nu era nevoie de o Comisie de anchetă a Parlamentului. Pentru asta ajungea o investigație a Parchetului. În toate aceste nereguli Comisia n-a putut dovedi implicarea lui Traian Băsescu. Pentru că membrii Comisiei consumaseră banii statului, într-un ultim efort de a dovedi că au descoperit ceva, ei au proclamat că tranzacția dintre Ioana Băsescu și firma proprietară e nulă, deoarece firma ar fi fost inactivă financiar la ora tranzacției. Ioana Băsescu a explicat într-un răspuns la această concluzie că tranzacția e valabilă. Admițând prin absurd că membrii Comisiei au dreptate, nu văd care e problema. Dacă tranzacția e sau nu valabilă rămîne o chestiune de drept civil – Ioana Băsescu primește banii înapoi și firma își ia pămîntul. Situația n-are nimic ilegal, nici măcar imoral. Pentru această descoperire s-a constituit o Comisie specială a Parlamentului? Nu era oare mult mai corect ca înainte de înființare să se vadă dacă sunt indicii ale unei implicări a președintelui? Și dacă nu erau, să se renunțe la idee? Din perspectiva eșecului în care s-a înfundat Comisia, e limpede că nu trebuia înființată. Numai că Victor Ponta nu și-a propus descoperirea adevărului, ci un nou circ electoral. Pe seama Parlamentului României, desigur.
Fii primul care comentează