Concediați de la STB pentru „Rupere de proclamații”

Cei doi mari ziariști. Aplecarea asupra lui Pamfil Șeicaru, provocată de o deraiere – tipică mie – de la studiul principal, îmi poate fi folos – îmi dau seama pe măsură ce înaintez în cercetarea destinului de excepție a marelui gazetar și pentru volumul dedicat lui Stelian Popescu.

Din start se desprind câteva adevăruri despre deosebirile însemnate dintre cei doi mari jurnaliști și mari patroni de presă. Iată câteva, deocamdată doar schițate, urmând ca ulterior să le transform în pagini de carte:
Pamfil Șeicaru e un Self Made Man. Stelian Popescu a primit de a gata Universul, nu doar ca redacție, conținut, bază materială, dar și ca domeniul al cititorilor și abonaților. Pamfil Șeicaru a luat totul de la capăt. Plecat de la Cuvântul, înființează în 1929 Curentul. Pe piață sunt deja două mari trusturi de tradiție – Adevărul și Universul – care-și împart cititorii. Pe partea Dreaptă, unde vrea să pătrundă Pamfil Șeicaru, domină Universul. În materie de politică stăpânește Adevărul. În materie de fapt divers dictează Dimineața. Și cu toate acestea, Curentul își face loc și ajunge la un tiraj respectabil. Mult mai important, forța lui Pamfil Șeicaru, doar forța sa, face din Curentul cel mai temut ziar al vremii. Nici Adevărul, și nici Universul n-au o pană atât de tare precum cea a lui Pamfil Șeicaru. Stelian Popescu scrie și el un comentariu redacțional. Nu e zilnic, precum la Șeicaru, și mai ales nu e atât de percutant. Pamfil Șeicaru depășește cu mult granițele simplei gazetării. Stelian Popescu se păstrează în limitele gazetăriei. Forța sa constă în managementul de presă mai mult, dar mai puțin în forța condeiului personal. Adevărul și Dimineața au la nivel de redacție mai mulți condeieri de talent decât Curentul. Nici unul însă nu-l egalează pe Șeicaru. Dar mai ales nici unul nu e proprietarul ziarului. Când scrie Șeicaru tăria e dublă. Una dată de forța scriiturii, alta dată de postura de director, în virtutea căreia un atac din comentariu poate fi mărit până la un atac angajat de întregul ziar.

*

Din ziare. Universul, miercuri, 20 Aprilie 1938

„Concedieri de la Societatea tramvaielor Bucureşti
Societatea comunală a Tramvaielor – Bucureşti comunică cum că următorul personal a fost concediat din serviciul S.T.B.:

1. – Rogojan Şerban, funcţionar, pentru manifestări politice;
2. – Pîrbu Const, funcţionar, pentru manifestări politice în birou;
3. – Iordache Const, controlor, pentru propagandă politică şi colectare de bani;
4. – Rădulescu Const, lucrător, pentru discuţii politice urmate de bătaie;
5. – Dumitru Nicolae, electrician, pentru discuţii politice cu bătaie;
6. – Ţuţuianu Filip, manipulant, pentru injurii la adresa M.S. Regelui;
7. – Balascan M., manipulant, pentru rupere de proclamaţii;
8. – Socaciu Const. încasator, pentru rupere de proclamaţii;
9. – Cîrstea Const, şofeur, pentru că a bătut un coleg că nu e legionar;
10. – Cristu Nicolae, manipulant, pentru manifestări politice;
11. – Constantinescu Tănase, încasator, pentru manifestaţii politice;
12. – Moisei Alexe, încasator, pentru manifestaţii politice;
13. – Piţulescu Victoraş, manipulant, pentru manifestări politice pe vagon, faţă de public.”

 *

Deșertăciunea scrisului. Tudor Arghezi în 1912 despre deșertăciunea scrisului în România Mică, prin nimic deosebită de deșertăciunea scrisului în România Mare de azi:

„Dar deșarte sunt toate câte se doresc și se scriu în țara noastră; zadarnice ca slovele trase cu degetul pe fața mării, în care se vântură rechinii.” (Tudor Arghezi, De la popi…, în Facla, 7 aprilie 1912)