Cotitura la care stă Mircea Geoană

Începând de astăzi se concretizează demisia lui Mircea Geoană din poziția
de secretar general adjunct al NATO. Și tot începând de astăzi el are
posibilitatea legală și morală de a se lansa oficial în cursa prezidențială.
Coincidență sau nu, este și ziua confruntării dintre cei doi candidați din
Statele Unite. Cum va funcționa pariul lui Mircea Geoană cu România?
Mie cel puțin îmi este cât se poate de clar că, exceptând o conjunctură
extraordinară, o aliniere miraculoasă a planetelor, Mircea Geoană nu are
nicio șansă de a ajunge în turul doi. Nu dispune de un aparat de partid
capabil să-i mobilizeze pe cetățenii din întreaga țară și în același timp să
supravegheze urnele din secțiile de votare, securizând astfel manifestarea
de voință a cetățenilor. Handicapul oricărui independent este din această
perspectivă major. Ce-i drept, în mod netransparent, Mircea Geoană a
încercat să-și creeze un vehicul politic intitulat DREPT, cu zece parlamentari
traseiști, dar acest vehicul politic nu a fost omologat de Parlament. Ca
atare, nu se poate organiza în teritoriu, indiferent de ce fonduri dispune,
nici în ceea ce privește alegerile parlamentare, nici în ceea ce privește
prezidențialele. Din orice direcție ar fi măsurat, Geoană nu dispune de un
punctaj care să-l califice pentru intrarea în turul doi. Și atunci ce așteaptă?
Într-un fel, el se încălzește pe banca de rezerve a prezidențialelor. Pentru
eventualitatea în care unul sau altul dintre principalii competitori se va
accidenta și va ieși din cursă înainte de termen. Cum s-ar putea întâmpla
un asemenea fenomen electoral, este pentru moment un mister. Dar nu
este imposibil. O asemenea răsturnare spectaculoasă de situație s-a mai
petrecut atunci când Traian Băsescu i-a luat locul lui Stolojan în competiția
prezidențială. Iar opinia publică a fost electrocutată. Într-o asemenea
măsură, încât Băsescu a devenit președinte. Și a stat zece ani la Cotroceni,
cu două suspendări. Deci, teoretic ce puțin, istoria s-ar putea repeta. De
pildă, Marcel Ciolacu s-ar putea să fie confruntat până la alegeri cu crize
sociale succesive și atât de puternice încât să-l scoată din cursa
prezidențială. Asta nu s-ar putea întâmpla decât în măsura în care în
bugetul statului nu ar mai exista niciun fel de resurse pentru a opri la timp
hemoragiile care inevitabil vor fi declanșate. Sau dacă va comite în plan
intern și extern gafe monumentale. O răsturnare de situație este posibilă,
tot teoretic, și în cazul generalului cu patru stele Nicolae Ciucă, în
promovarea căruia PNL a investit deja o căruță de bani și eforturi
consistente. Dar dacă niciunul dintre cei doi oameni politici cu spatele
acoperit de bazine electorale consistente și aparate de partid bine unse nu

capotează sau nu este ejectat din cursă în urma vreunui scandal de mari
proporții, atunci ce speranțe mai are Mircea Geoană?
Are speranțe. În turul doi, își poate tranzacționa o parte dintre procentele
obținute în primul tur. Iar tranzacția cea mai convenabilă va fi în beneficiul
lui Marcel Ciolacu. Din simplul motiv că cele mai multe voturi pe care le va
obține Geoană provin din electoratul social-democraților. În turul doi,
Geoană poate trece cu arme și bagaje în tabăra lui Ciolacu, obținând la
schimb o promisiune fie pentru o importantă funcție guvernamentală, cum
ar fi de exemplu portofoliul externelor, fie o poziție internațională.
Cam așa se execută trocurile politice și electorale în România acestor ani.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*