
Gold FM a fost cea mai sancționată entitate mass-media de către CNA pe durata pLandemiei, dar și pe durata războiului ucrainean. Am luat zeci de amenzi pentru că noi chestionam periculozitatea vaccinării anti-Covid, apoi pentru că am făcut scandal că guvernul Cîțu a cheltuit miliardul de euro pentru vaccinuri inutile, respectiv din 2022, pentru că militam editorial pentru pace în Ucraina și a urmat, astfel, o nouă serie de amenzi tot pentru Gold FM. La un moment dat am devenit și record național cu cea mai mare amendă din istoria CNA.
Țin minte că în acea ședință de execuție a noastră, ca să credibilizeze pedeapsa, o doamnă din CNA, a zis și că Gold FM este de fapt „radio-ul lui Putin”. Ei bine, în acești patru ani de prigonire a Gold FM de către CNA, am protestat alături de confrații din Clubul de Gândire GOLD, am scris scrisori către autorități, am dat telefoane, dar ce n-am făcut? Nimeni nu ne-a auzit, adică, de fapt, ne-au auzit toți, dar nu ne-a sprijinit nimeni, nici cei din politică, Parlament, Guvern, nici măcar cei din presă n-au relatat și totuși multe întâmplări erau știri veritabile. Spre exemplu, canalul nostru de YouTube a fost suprimat de vreo șapte ori, atenție, fără posibilitatea de a-l restabili; am reluat-o de fiecare dată de la zero abonați.
O dată, acum doi ani, când strânsesem vreo 70.000 de abonați pe YouTube, ne-au închis canalul Gold FM fără preaviz, deoarece demonstrasem cu documente într-o emisiune că marele capital german de azi provine, în mare măsură, din cel nazist, combinat cu cel american, în urma Planului Marshall. Altceva, acum trei luni, când strânsesem din nou vreo 20.000 de abonați, doar am anunțat că voi discuta în emisiune despre Alina Mungiu Pippidi și operațiunile ei subterane din politică și, în mai puțin de o oră, canalul nostru de YouTube a fost suprimat fără preaviz și motivare. Inutil să vă mai spun că astfel Gold FM a pierdut de pe YouTube câteva mii de emisiuni pe care nu le mai putem recupera, că nu ne lasă și nici nu se mai poate, sunt șterse.
Acum câteva zile, CNA a comunicat că i-a șters o emisiune lui Marius Tucă, în care emitea păreri corecte contra abuzurilor BEC și CCR. Am observat asta, deoarece în aceeași ședință a CNA se decisese și eliminarea unei postări a tânărului deputat Andrei Gușă, ce protesta contra intenției Guvernului de a trimite trupe în Republica Srpska, dar tot în ședința CNA, și eliminarea a două postări ale moderatoarei Gold FM, Jessie Baneș, una împotriva trimiterii de militari în Ucraina, alta în care se revolta pentru că funcționarii și medicii români ar trebui să învețe maghiara în județele unde ungurii sunt majoritari. Având în vedere istoricul de sancțiuni ale CNA, așa cum vi l-am expus mai devreme, n-am mai protestat pentru că astea mi s-au părut mizilicuri și nici nu credeam că ar mai băga cineva de seamă abuzurile. Numai că m-am înșelat, deoarece, alaltăieri și ieri, a urmat o avalanșă de știri revoltate în toată presa, unde îl deplângeau pe Marius Tucă până și cei care îi sunt ostili. A postat un mesaj corespunzător pro-Tucă până și premierul Ciolacu. Abuzul a fost abuz, asta e clar, dar nu i-au dat amendă lui Marius, nu i-au închis canalul de YouTube, nu l-au făcut nici măcar frate cu Putin, așa cum membrii CNA au procedat în cazul meu. Ciudat, nu? Mai ales că în cazurile la fel de grave ale lui Andrei Gușă și Jessie Baneș, penalizați în aceeași ședință, repet, nimeni n-a comentat nimic și nici ieri n-au spus nimic atunci când lui Adrian Severin i-au suspendat din nou pagina de Facebook. Deci, în mod clar, avem o operațiune, de data asta strict dedicată lui Marius Tucă, pe care încerc să o pricep. Suntem amici de azi-mâine, 30 de ani, îi cunosc cariera la virgulă și vă asigur că niciodată n-a mai beneficiat de atâta atenție publică, dublată de compasiune. Nici asta n-ar fi bai, dar toate acestea doar pentru că i s-a șters o emisiune sau o postare? Hodoronc-tronc, azi dimineața citesc încă două poziționări apocaliptice pro-Tucă, una de la „milosul” Adrian Năstase, alta de la amicul Rareș Bogdan, care anunță, pornind de la cazul Tucă, „erdoganizarea” și „putinizarea” României. Adriane, Rareșe, asta s-a întâmplat demult. Pe unde erați ascunși în ultimii ani, când CNA-ul ne-a abuzat de dracii ne-au luat?
Dacă îmi e limpede că vorbim despre operațiunea Marius Tucă, nu-mi e clară încă motivația acestui val de compasiune și corectitudine. Provocat prin unii care n-au fost mișcați vreodată de așa ceva, aproape toți sunt, de fapt, agenți loiali ai SECURISTANULUI. Am o bănuială, însă, ce se leagă de retragerea în buncăr a lui „Mesia Georgescu”, pe care eu l-am poreclit pe Petrache Lupu 2, ce-a lăsat astfel mulțimile fără păstor. Or, asta e periculos pentru sistemul ocult de putere din România. Și în plus, mai vorbim și despre valoarea electorală a acestei turme, pe care Georgescu pare clar că vrea să o fructifice, e limpede și că în urma unor negocieri subterane, deci, din punct de vedere al Sistemului, e nevoie și de alți păstori sau păstorițe care să-l poată concura pe „Mesia Georgescu”. Nu am îndoială că Marius Tucă a sesizat operațiunea ce-l vizează. E prea hârșit și experimentat în ale presei și politicii. Am, însă, o întrebare: dacă e așa cum presupun eu, de ce s-accepte Marius Tucă un asemenea circ organizat pe spatele său?
Fii primul care comentează