Brambureală. Hotărât să fac ordine în dulapurile cu cărți (a găsi o carte din bibliotecă e deja un coșmar, dat fiind că multe sînt aruncate pe jos, iar altele sunt puse de femeia cu aranjatul în locuri fără nici o legătură cu conținutul, ca de exemplu, o carte de Octavian Goga o găsesc după avataruri importante pe raftul cu primii cronicari, aflat mai sus decît cel cu Goga și prin urmare la îndemâna minții ei), am luat la mână dulapul cu literatură rusă și sovietică, mai precis cele trei rafturi de dulap repartizate acestui domeniu. Cărțile din acest sector se împart în două. Unele alcătuind opera aproape completă a unui autor, altele reprezentând cărți disparate dintr-un autor, de regulă, sovietic. Câțiva scriitori au beneficiat de a lungul timpului de atenția mea de cumpărător înrăit: Cehov, Gogol, Dostoievski, Turgheniev, Ilf și Petrov, Soljenițîn, Bulgakov.
Clasicii îmi ridică o problemă, greu de rezolvat în situația mea:
Sînt cocoțat pe o scară scundă și e după miezul nopții.
Gogol, Turgheniev, de exemplu, îi am atît în cărți disparate apărute haotic după 1989, cît și în opere fundamentale, tipărite pe vremuri.
Dilema e următoarea:
Dacă scot de pe rafturi cărțile luate disparat, cine-mi garantează că operele complete, apărute pe vremea comunismului, nu sunt cenzurate pe șest?
O întrebare neghioabă – îmi dau seama imediat – deoarece clasicii ruși n-au fost cenzurați la noi. Au fost tipărite în RPR traduceri ale unor variante apărute în URSS. Acestea n-au fost cenzurate la Moscova nici măcar pe vremea stalinismului terorist, d-apoi după moartea lui Stalin, când au apărut variantele care au servit pentru traducerile de la noi.
Așa că scot de pe rafturi Suflete moarte, cumpărat de mai multe ori și îl înlocuiesc cu unul dintre volumele operelor complete ale lui Gogol apărute la Cartea rusă, variantă stilizată de Arghezi.
Întîzii mult însă la aranjarea cărților lui Bulgakov. Mai întîi pentru că Bulgakov a fost și este unul dintre scriitorii universali cultivați intes de editurile noastre. Din Diavoliada, eu, cel puțin, am cumpărat trei ediții, apărute la edituri diferite. Apoi, în cazul Maestrului și Margaretei descopăr că am pe raft trei ediții, diferite chiar ca traducere. Despre dificultatea de-al traduce pe Bulgakov, am mai scris. Geniul rus s-a exprimat genial în rusește. O traducere bună cere atât cunoașterea limbii ruse la nivelul mujicului, cât și cunoașterea limbii române la nivel de Caragiale. Nu mă hotărăsc pe care dintre ediții s-o păstrez. Astfel că din Maestrul și Margareta am trei ediții, fiecare cu traducerea ei.
*
Propensiune. Ivan Turgheniev în romanul Fum pune un personaj cu gură mare, cunoscut în emigrația rusească din Baden-Baden ca fiind cinic, să-și bată joc de propensiunea rușilor pentru discuții metafizice:
„Şi încă ceva vă rog să observați. Când se adună, de pildă, zece englezi, discută despre telegraful submarin, despre impozitul pe hârtie, despre procedeul de a tăbăci pieile de şobolan, adică despre ceva pozitiv, despre ceva concret; când se adună zece nemți – ei, atunci, firește, apare pe scenă Schleswig-Holstein-ul şi unitatea Germaniei; când se adună zece francezi, oricum ar întoarce-o ei, discuția va atinge inevitabil «sexul frumos»; iar când se adună zece ruşi, într-o clipă va apărea – cum ați avut prilejul să vă convingeți astăzi – problema despre importanța şi despre viitorul Rusiei şi încă în trăsături atît de generale, fără dovezi, fără soluţii şi pornind tocmai de la ouăle Ledei. Mestecă şi mestecă această problemă nenorocită, cum ar mesteca nişte copii o. bucată de gumă; nici zeamă, nici rost. Şi desigur că nu scapă nici putredul Apus.”
Fii primul care comentează