Curentul din 13 august 1942 publică un reportaj antirusesc, dintre cele semnate de Constantin Virgil Gheorghiu în anii războiului Sfânt, pentru a-i convinge pe români că rușii sînt niște sălbatici și prin urmare trebuie măcelăriți de bunii creștini care eram noi. La vremea respectivă, Odessa era sub ocupație românească. Din acest reportaj, Odesa, orașul copiilor și al femeilor, desprind două fragmente:
„Comercializarea unei mistice
Rusoaicele n-au uitat că sunt socotite de bărbaţii popoarelor neslave, drept nişte fiinţe misterioase, atrăgătoare, adevărate focare de pasiuni. În aceste vremuri crâncene de după război, când hrana şi îmbrăcămintea sunt foarte scumpe, exploatarea misticismului lor apare ca o mină de aur.
Ele ies în stradă cu rochii şi pantofi demodaţi, cu obrazul mânjit de proasta pudră şi roşu rusesc şi cu un zâmbet specific femeilor cari vor să seducă.
Astfel, îmbrăcată după ultimul jurnal, coborând în stradă, aproape că nu mai este recunoscută de tovarăşele de ieri. Înfăţişarea ei nouă, n-are alt scop decât să stimuleze ambiţia de parvenire a celorlalte femei.
Trecerea de la o stare de lucruri la alta se face, după cum se vede, foarte repede, dacă există stimulentul necesar. Din această schimbare, aparent nu are nimeni de pierdut. S-ar părea chiar că prin schimbarea feminităţii se îndepărtează orice urmă de comunism. Dar în această privinţă numai viitorul va avea de spus adevărul.
După cum femeile au găsit fără mare greutate metoda de înfrângere a mizeriei, la fel şi bărbaţii, mai mult cei tineri, au descoperit în comerţul mărunt de ţigări, izvoare serioase de câştig. Străzile din centru sunt invadate de astfel de negustori cari îţi oferă într’o românească aproximativă tutun.
– Est tiharet!
– Est rehale!
– Est pluhar!Dacă te văd cu mulţi bani la tine, tabără cu droaia.
Dar viaţa e grea şi pentru copilaşii sub zece ani. Mulţi din ei, n’au nici tată şi nici mamă. Sau dacă le-a rămas mama, aceasta nu are nici o posibilitate să le asigure existenţa.Talciocul
Dar Odesa de astăzi mai prezintă o notă plină de interes. Este talciocul, așa zisul târg de vechituri, care are loc la marginea oraşului, în fiecare zi, între orele 11 şi 17. Negustorii sunt şi aici mai mult femeile şi copiii. Talciocul îţi oferă spre cumpărare farfurii, furculiţe, cuţite, haine, cămăşi, maşini de cusut, piuliţe, pantofi, gramofoane, toate pe preţuri destul de mici. Marfa provine din comerţ sau din furt. Nimeni nu poate pretinde că obiecte de certă valoare au apucat calea talciocului de bună voie. Dar aceasta este o chestiune de proprietate, şi după cum se ştie, proprietatea sub comunişti era o noţiune valabilă numai pentru stat, nu şi pentru individ. Cu timpul, ruşii vor înţelege şi această practică burgheză, care, desigur, îi va avantaja în primul rând pe ei.
Dar, până atunci, realităţile Odesei nu sunt decât acelea pomenite aici: copiii şi femeile, cari au deschis lupta pentru cucerirea vieţii, într’un chip care merită să fie semnalat.
De la comunişti nu le-au rămas decât ruină şi mizerie.
De la români, femeile, tinerii şi copiii, vor primi ca pe nişte sfinte drepturi cetăţeneşti, în afară de pâinea zilnică, prilejul de muncă şi de înălţare socială.
Căci un popor civilizat nu vrea să dea lumii oameni de tipul celor adăpostiţi de vestitele catacombe ale Odesei.În orice caz, ruşii, oricare ar fi legăturile lor cu comunismul, vor avea mai mult de învăţat de la români decât de la uneltele lui Stalin, cari atunci când se retrag, nu regretă să ia de la gura propriilor lor fraţi ultima bucăţică de pâine.
Niepropetrowsk, Iulie 1942
Aurel Popovici”
Sunt deosebiri prea mari față de ceea ce publică azi presa noastră rechiziționată de către MApN? Aș spune că da. Reportajul din Curentul e scris de un român. Articolele antirusești de un nivel intelectual sub cel al lui Bulă dintr-a șaptea sînt reproduse din presa ucraineană, după ce au fost primite de site-uri La Jgheab.
Fii primul care comentează