Un cărțoi. Am lăsat deoparte cazul Harun al Rașid (deși, la întoarcerea din Anglia am găsit acasă, adusă de curier eseul lui Gabriel Audisio, La Vie de Haorun-al-Raschid, apărut la Gallimard în 1930, colecția Vies des hommes illustres, nr. 57. Am pus-o în noua mea bibliotecă, alcătuită din cărți pe cale de a le citi, așezate pentru asta în niște dispozitive pe rotile, dat fiind că sunt mai ușor de dat deoparte decât cutiile și dulapurile mele fixe de ultimă oră). La început am abandonat și lectura din Charlotte Brönte, cerută de continuarea preocupărilor privind Les Brontes, cum i se spune acum întregii familii, deoarece și fratele e luat în seamă. Începusem Shirley pe tabletă, lectură greoaie, în condițiile în care PDF-izarea s-a făcut prost. Interesându-mă pe Okazii.ro de cartea lui Anne Brönte, The Tenant of Wildfell Hall (tradusă la noi sub titlul Necunoscuta de la Wildfell Hall) pe care aș vrea s-o citesc înainte de a vedea filmul făcut de BBC, am dat de un vânzător care avea și Shirley. De duminică, am hotărât să revin la ticul celor zece pagini zilnice din mai multe cărți, astfel că am citit deja primele pagini din Shirley, permanent convins că-l citesc pe Thakeray. Dacă mă gândesc că surorile scriau cu un mini creion pe bucățele de hârtie, cu scrisul lor mărunt, fără a face stilizări (nici n-aveau cum, mărimea paginii nu permitea așa ceva), mă întreb cum de a dat gata Charlotte ditamai cărțoiul, de aproape 800 de pagini.
*
Șef provincial. Lectura ultimei părți a Memoriilor lui Gorbaciov – a adevăratelor sale Memorii, apărute în Franța în 1997 (mai mult decât interesant, Memoriile n-au fost postate pe Kindle, am vrut eu să le cumpăr, pentru că aș fi apelat la traducerea de pe tableta Samsung Galaxy) – făcută sub semnul lecturii patimă, gen N-am lăsat-o din mână, m-a îmboldit să iau cartea de la prima pagină. Sublinierile cu albastru de pe ultimele o sută de pagini mă fac să cred c-am citit cartea, sau mai precis că am citit fragmente din ea. Nu țin minte nimic despre experiența de lectură cu această carte, cum nu țin minte cum și când am cumpărat-o. Parcurgerea primelor treizeci de pagini îmi spune că nu m-am înșelat. Bine scrisă, cartea e o introducere în lumea nomenklaturii de la Kremlin înainte de parvenirea lui Gorbaciov la putere. S-a zvonit că aducerea sa la Kremlin, mai întâi ca secretar cu Agricultura, și apoi ca secretar general, are drept cauză funcția sa de șef al Stavropolului. În zona sa de șefie se află Kislovodsk, localitate de băi termale. În Maestrul și Margareta nefericitul redactor șef, ateu pe deasupra, Mihail Alexandrovici Berlioz, îi spune Diavolului că urmează să plece la Kislovodsk, la Băi, dar Diavolul îl avertizează, sub semnul tezei că omul propune, dar Dumnezeu dispune, să-și ia gândul de la așa ceva, deoarece Annușka a cumpărat deja sticla de ulei (ea va sparge sticla în apropierea liniei de tramvai și lunecând Berlioz va pica sub roți și va muri decapitat). Cine știe istoria comunismului românesc își dă seama ce însemna pentru un prim secretar din provincie existența în zona sa de putere a unui loc frecventat de cei de la Centru. Scrie Mihai Gorbaciov în Memorii:
„Când mă aflam la Moscova, stăteam invariabil la hotelul Rossia. La hotelul Moscova am tras doar de două, trei ori. Mulți se întrebau de ce: «rangul» meu în ierarhie îmi permitea să am asemenea pretenții. Dar eu preferam Rossia. Acolo, la etajul nouă, era o cameră, 98 cred, ale cărei ferestre dădeau spre Kremlin. Când mă întorceam seara târziu sau noaptea, obosit de agitația din cursul zilei, intram într-o atmosferă calmă, departe de zgomotul străzii, de certurile bețivilor sau încăierările nocturne de la intrarea în restaurantul hotelului. Și îmi apărea Kremlinul. Noaptea, când este iluminat, nu este numai un spectacol frumos: e o emoție specială care te cuprinde. Mai târziu, când vechea citadelă a devenit domiciliul meu, nu am devenit, din acest motiv, indiferent față de catedralele sale, de locurile sale , de grădinile și parcul său. Ne plăcea să ne plimbăm în familie prin incinta lui. Câteodată, în zilele de sărbătoare, ne întorceam special mai devreme din vacanță pentru a privi de acolo focurile de artificii.
În noaptea aceea nu am avut somn. Fără să aprind lumina, am apropiat fotoliul de fereastră: chiar în fața mea, cupolele bisericii Vasile Preafericitul și contururile maiestuoase ale Kremlinului pluteau pe cerul nocturn… Dumnezeu mi-e martor că nu mă așteptam la o asemenea promovare!”
Ca să vezi , cum se poate visa la Putere cu ochii deschiși!
Fii primul care comentează