Dar de cei peste 20 de milioane de refugiați români din România cine se ocupă?!

Un jurnalist de la publicația The Guardian, publicație din Anglia care contribuie la efortul de război al SUA cu Federația Rusă prin intermediul Ucrainei, a postat pe Twitter cîteva rînduri elogioase despre mobilizarea românilor la granița cu Ucraina pentru a primi refugiații. Fiind vorba de Twitter și nu de – să zicem – Foreign Affairs, textul se rezumă la cîteva rînduri:

„Tocmai am plecat din Ucraina în România.
Cozi uriașe de peste 6 ore în zăpadă și vînt, cauzate de controalele de la granița cu Ucraina. Pe partea României mîncare, băuturi calde, autobuze gratuite, ajutor, voluntari, amenajare camere. Călătorie gratuită cu trenurile.
Caz de manual al unei abordări civilizate și umane a refugiaților”.

Reprimîndu-mi tentația de a raporta stilul postării la cel din Telegrame, schița lui Caragiale, „Procuror lipsește oraș mînăstire maici chef”, voi observa următoarele:

1. Distinsul e un jurnalist încorporat pentru a participa la propaganda de război și nu un jurnalist autentic. Dacă ar fi fost jurnalist autentic, ar fi denunțat, chiar dacă telegrafic, haosul întreținut de autoritățile ucrainene în cazul refugiaților. Sergentul major al condeiului are poruncă de la Stăpînire să nu atingă Ucraina nici cu o floare. Dacă de pildă, iubita sau iubitul i-ar fi fost violată/ violat de un grup de ucraineni el și-ar fi exprimat în scris fericirea că respectivii fac parte din eroicul popor ucrainean.
2. Chiar și folosind twitterul și nu Biblioteca din Alexandria, onorabilul scrie ca o gospodină pe cale de a-i da laptele în foc. Stilul lapidar nu exclude expresivitatea. Textul e mort ca o bucată de tablă.
3. Shaun Walke, pentru că așa se iscălește twitteristul, s-a rezumat să scrie în calitate de persoană particulară. N-a făcut efortul de a semna un reportaj în The Guardian. Nici n-ar fi avut cum. E dintre jurnaliștii care fac comoție cerebrală de efort dacă scriu mai mult de cîteva rînduri.

Deși e vorba doar de o postare, deși autorul nu e Balzac, ci un simplu ziarist în trecere pe la noi, deși efortul creator n-a trecut de cel cerut de cîteva rînduri de telegrafist, în România Babuinică, momentul a stîrnit o tulburare uriașă. Mai mare decît dacă despre România s-ar fi pronunțat pe Twitterul care e cerul însuși Dumnezeu. Raed Arafat, convertit din Cioclu Apocaliptic în Uliu al Războiului, a preluat postarea pe Facebookul său prezentînd-o drept o apreciere pentru care noi, românii, ar trebui să punem de o sărbătoare națională. Presa de la noi, dînd curs provicialismului tipic unei prese din suburbiile Europei, a reprodus postarea sub titlul de o șchioapă „Un ziarist străin laudă România”. Despre această blestemată slugărnicie a presei noastre postdecembriste față de presa din Vest, prin nimic mai bună decît presa noastră, am mai scris.

Am ținut să semnalez postarea respectivului englez ca fiind una dintre numeroasele aprecieri străine ale felului în care România s-a ocupat de refugiații din Ucraina. Cuvinte frumoase, ba chiar și nițel suspinînde, a avut despre administrarea refugiaților și președinta Comisiei europene. Cu o promptitudine uluitoare au fost amenajate tabere mobile, s-a asigurat hrana și adăpostirea. La fel de prompt s-au luat decizii în urma cărora refugiații au putut călători pe gratis cu trenul, au putut beneficia de servicii medicale gratuite, ba chiar și de înscriere la facultate pe gratis în mijlocul anului. Mai rămîne să li se dea și doctoratele: chiar de la intrarea în facultate.

Guvernul, autoritățile locale și centrale s-au ocupat de administrarea refugiaților ca urmare a unei preocupări majore. Dată fiind situația unor oameni fugiți din calea războiului, noi nu putem decît saluta o asemenea preocupare. România a primit 320.000 de refugiați ucraineni. De aceștia s-au ocupat în România Guvernul, Președintele, liderii politici, autoritățile locale. Da, dar în România trăiesc peste 20 de milioane de cetățeni români. Acești cetățeni n-au beneficiat o clipă nu numai după începerea Războiului, dar și după formarea actualei Coaliții, de atenția de care au beneficiat cei 320.000 de refugiați ucraineni.

Să luăm un exemplu:
Toate actele normative cerute de asigurarea unor condiții bune de viață refugiaților au fost aprobate în nici 24 de ore.
Românii se confruntă de mult timp cu șocul scumpirilor din zona de energie, dar și din cea alimentară.
De două luni, Coaliția de Guvernare se bălăbănește să ia decizii concrete pentru rezolvarea acestor probleme. De aceste decizii ar fi beneficiat cei peste 22 de milioane de refugiați români din România. Nici acum n-au fost luate.

Din 25 decembrie 2021, cînd s-a instalat noul Guvern, au trecut 2 luni și ceva.
În acest timp, cu excepția Legii de desființarea a SIIJ, fără nici o legătură cu problemele reale ale românilor, Parlamentul n-a votat nimic. A trecut deja o lună de la deschiderea sesiunii parlamentare.

Teoretic, Parlamentul există.
Practic, Parlamentul a dispărut.

Klaus Iohannis a vizitat tabăra de refugiați de la Vadu Siret.
N-a catadicsit să viziteze însă nici un amărît de sat românesc care se confruntă cu probleme de viață mult mai mari decît cele cu care se confruntă refugiații ucraineni.

La București vin și pleacă lideri europeni și mondiali într-un ritm pe care România nu l-a cunoscut niciodată în postdecembrism.
Toți vin pentru a discuta ce trebuie să facă România pentru Ucraina. Nici unul n-a venit pentru a discuta ce trebuie să facă România pentru România.
Președintele Klaus Iohannis i-a primit pe toți și a stat de vorbă cu ei.
Despre refugiați, despre cum să ajutăm Ucraina.
Nu însă și despre români, despre cum să ajutăm România.

Președinta Comisiei Europene a ținut o conferință de presă împreună cu Klaus Iohannis.
Președinta l-a lăudat pe Klaus Iohannis ca președintele unei țări care a administrat bine Criza refugiaților.

Sensibil la mîngîierile pe creștet ale Stăpînilor, Klaus Iohannis mai că nu a dat din coadă la auzul acestor laude.
Putea profita de moment ca să ridice în public nedreptatea care se face României prin refuzul de a fi admisă în Schengen.
Klaus Iohannis n-a făcut-o.
Și din simplul motiv că românii din România nu sînt refugiați ucraineni.

„ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL AUTORULUI DE PE SITE-UL CRISTOIUBLOG.RO„