Dem Dobrescu: Primarul Bucureștilor trebuie să îmbrace armură, să comande, să se războiască și să câștige

Chiar dacă plecat din țară și concentrat acum, prin natura călătoriei, asupra lui Carol cel Mare, găsesc imboldul de a reproduce mai departe din volumul de interviuri În halat și papuci, apărut la editura Vremea, ca o culegere de interviuri mondene publicate în revista Încotro?

Dem Dobrescu a fost primar primar al Capitalei între 1929 -1934. Ajuns primar ca țărănist, s-a dovedit atît de destoinic încât când Guvernul I. G Duca, adus la putere de Duduia, și ca urmare a temenelelor făcute de liderul PNL, l-a suspendat, bucureștenii au ieșit în stradă. A fost readus în funcție după o săptămână, la 26 noiembrie 1933. Liberalilor nu le convenea nicicum un primar ca Dem Deborescu. Pe de o parte, pentru că Primăria capitalei era o vacă de muls, pe de alta pentru că popularitatea primarului țărănist îi stânjenea. Dem Dobrescu a fost demis de Guvernul Tătărescu pe 18 ianuarie 1933, la puțin timp de la instalarea noului premier, în locul celui mort.

Dem Dobrescu a rămas o legendă pentru București prin angajarea sa în modernizarea Marelui Oraș. A modernizat Calea Griviței, Calea Rahovei, Piața Universității, Șoseaua Dudești, a salubrizat Orașul, a înființat primele ștranduri pentru adulți, a plantat fîntîni publice. Reamintesc toate acestea pentru a lămuri de ce autorii interviului deschid întrebările cu un text despre dificultățile întâmpinate de Dem Dobrescu:

„Avocat și primar – d. Dem Dobrescu pledează cauza Bucureștilor cu pasiunea care ar pune-o pentru un proces la bară. Și ce minunată și pasionantă, totdată, această pledoarie pentru a ridica orașul la nivelul capitalelor Occidentale!

Este nevoie de pledoarie? Într-un oraș cu trecut și tradiție chestiunea nici nu s-ar pune. Dar aici – la încrucişarea curentelor şi pasiunilor, mentalităţilor şi îngustimilor dintre Occident şi Orient – totul este de început; până şi chemarea la lumină şi aer trebuie să îmbrace imperativul, să recurgă la argumentaţie şi peroraţie. Iată de ce fiecare pas înainte, fiecare cîştig în edilitate, fiecare porţiune de pavaj, metru de piatră, sau parter de flori, este rezultanta unei lupte «sans merci». Primarul, în această cetate a lui Bucur ce vrea să se păstreze tembel rustică şi leneşă, orientală şi murdară ca pe timpul pastoralelor şi grigoreștilor – trebuie să îmbrace armură, să comande, să se războiască și să câștige.”

*

Scriam pe 25 martie 2014: 15 ani de la agresiunea NATO împotriva Serbiei. Înjurătura cu care mă mândresc

Pe 24 martie 2014, s-au împlinit 15 ani de la debutul a ceea ce a fost Agresiunea NATO împotriva Serbiei, cîntată însă de presa occidentală și, prin imitație slugoasă, de presa noastră drept o intervenție umanitară. Deși au dovedit eroism, după aproape trei luni – 24 martie la 11 iunie 1999 – de pisat cu 1000 de avioane și numeroase rachete de croazieră, sârbii au fost nevoiți să cedeze. Kosovo, un teritoriu care făcea parte nu numai din istoria, dar și din teritoriul Serbiei, a fost rupt de către occidentali și dat rebelilor kosovari. Aceiași occidentali care, azi, denunță anexarea Crimeii ca act criminal deși Rusia n-a făcut altceva decât să imite toate instrumentele folosite de Occident pentru ciopârțirea Serbiei.

Azi, cu excepția generalilor din conducerea NATO, care duc o viață de lux și din taxele și impozitele unor amărîți precum românii generali care, iată!, își doresc un nou război, pentru că alții vor muri în locul lor, ca de obicei, nimeni în Europa nu mai crede c-a fost altceva decât o agresiune.

În primăvara lui 1999, când Emil Constantinescu a pus România, de parcă ar fi fost a lui, la dispoziția agresorilor, am fost printre puținii jurnaliști care au cutezat să denunțe agresiunea și să-și expună scârba față de slugărnicia lui Emil Constantinescu. În volumul său de memorii, în dreptul zilei de 28 martie 1999, fostul președinte mă înjură zdravăn pentru poziția mea singulară. E o înjurătură pe care azi, la 15 ani de la agresiune, o reproduc cu mândrie. Nu fără a medita amar la slugărnicia ștabilor moldo-valahi, care cred că lingînd ciubotele Stăpânilor americani își asigură șefia pe viață. Emil Constantinescu s-a iluzionat că slugărnicia îi va aduce un nou mandat de președinte. Stăpânii lumii de azi, asemenea tuturor stăpînilor, nu știu ce-i recunoștința. Mai ales când e vorba de slugi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*