Din motive care-mi scapă, pentru a-mi scoate o măsea doctorul de la clinica de lux vrea să-i aduc un snop de analize ale sângelui. Pentru asta trebuie să mă scol de dimineață și, pe nemâncate, să merg la policlinică. La una din apropiere. Aș putea s-o iau pe jos. Nu mă îndeamnă în fiecare zi Radio România Actualități, într-un pachet de publicitate de interes public, să fac zilnic pe jos 30 de minute, în interesul sănătății mele? De la secretariatul clinicii de Stomatologie mi se spune că sunt programat pentru extracție (ce chestie asta cu analizele! parcă mi-aș face un chiuretaj și nu o operație pe vremuri la îndemâna chiar și a bărbierilor) pentru joi, pe la prânz. Ar trebui să am rezultatele până atunci. Socotind că mersul pe jos m-ar întârzia (cu cât e mai de dimineață, cu atât e mai bine), iau un taxi. Ascult pe drum analizele politice de Dreapta ale taximetristului. Potrivit unui nărav de veacuri al neamului nostru cu cât ești mai rupt în fund, cu atât ești mai de Dreapta, altfel zis, cu ciocoii.
Mentalitate de slugă!
Pe taximetrist nu-l dau veniturile afară din casă. De aia e atât de dușmănos cu Socialiștii.
Știind că voi aștepta de o să-mi vină rău, am cumpănit înainte de a pleca ce să iau cu mine pentru a citi. Era vorba de o carte; tabletă port cu mine indiferent de locul în care merg. Ezit între Histoire de lʼEmpire mongol, de Jean Paul Roux, din care citesc înainte de căderea în somn, și broșura în română Imperiul mongol și Gingis Han, în varianta originală, de la Gallimard, în 2002, Genghis Khan and lʼEmpire mongol, de Jean-Paul Roux Flavigny. Jean – Paul Roux e un cercetător de faimă mondială al Asiei. De ce l-or fi pricopsit ai noștri și cu Flavigny?
Optez până la urmă pentru broșură. E subție, e mică, și pe deasupra e în românește. La cât de tare sunt dat peste cap de trezitul de dimineață, mi-ar fi imposibil să pricep ceva dintr-o carte în franceză, mai ales cum e Histoire de lʼEmpire mongol, lucrare de minuție plictisitoare a lui Roux.
Orice instituție de sănătate te deprimă fie și prin gândul că aici vin cei bolnavi, fie prin starea ta de boală. În cazul instituțiilor de sănătate de la noi deprimarea e dublă. Celei provocate de gândul bolii i se adaugă atmosfera tipică unei țări de la marginea civilizației, cu pacienți siniștri și medici asemenea. Încă de afară la Clinică, de dimineață, mă întâmpină aglormerația de la corpul B. O coadă uriașă are drept cauză faptul că aici se fac analize decontate de Casele de Sănătate. Dincoace, la corpul botezat A, analizele sunt contracost. O jună în albastru, ieșită în pridvor, previne prin strigăte pe cei de la coada de aici că analizele pe baza trimiterii de la medicul de familie (cele decontate) se fac în clădirea cealaltă. Câțiva de la coada de aici pleacă dincolo. Atmosfera de aici e de nervozitate fără rost. O cucoană descinsă parcă din lumea lui Caragiale, unde femeile beau mastică, vrea să intre prin față pe motiv că are programare la medic la 9. Cei de la coadă o iau peste picior. Indiferent de ora programată trebuie să stea la coadă! După ce treci prin examenul inutil al controlului anticovid, ajungi în hol. Deprimarea se adâncește. Holul e strâmt. Înghesuială la Analize. Înghesuială la recepție. Măștile, purtate de toată lumea, adâncesc sinistrul atmosferei. Deși sînt și pacienți tineri, toți cei de acolo par bătrâni, bolnavi de moarte și neputincioși. Deși sunt și unii pricopsiți, toți cei din hol, șezând sau trecând, par coborâți din Azilul de noapte al lui Gorki. La Analize nu se dau bonuri de ordine. Dispozitivul de bonuri de ordine a înțepenit la numărul 52. În absența lui, nu știi când îți vine rândul. Procedura bonului de ordine îți spune în orice moment câți mai sînt înaintea ta. Acum nu știi câți sunt și dacă cei pe care o tipă ieșită din cabinet îi strigă ca la Armată (nimic mai penibil decît să-ți auzi numele strigat ca la Armată într-o mulțime frenetic de curioasă) sunt sau nu la rând.
Mă așez pe scaun și scot cartea despre Genghis Han. Mare lucru nu pot citi câtă vreme nu știu când voi fi strigat. Dacă ești lângă ușă te scutesc de a-ți mai striga numele în cele patru colțuri cardinale. Noroc că e o carte cu poze. Văd pentru prima dată cum arăta șeaua cu scările mici ale călăreților mongoli. Aflu, deși prea ușor să mă concentrez nu mi-e, că fratele vitreg a murit la vânătoare și nu ucis de Temijdin și fratele, așa cum scriu alții. Aș fi aflat și alte lucruri în polemică subînțeleasă cu alte lucrări, dacă nu mi-aș fi auzit numele strigat: Cristoiu Ion, ca la apelul de seară la cazarmă.
Fii primul care comentează