Publicitate. M-a bătut la cap mult timp un coleg din presă să citesc Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu. El tocmai o citește și e atât de entuziasmat de descoperirile din anii comuniști, încât simte nevoia să-mi citeze și mie pasaje, deși eu am trăit din plin comunismul și n-am nevoie de confesiunile altuia pentru a ști ce și cum a fost. Confesiunile au apărut la Humanitas în 2008. Gabriel Liiceanu e un geniu în materie de publicitate comercială la un autor. Cum editura sa și-a făcut și un prestigiu uriaș, bazat pe infantilismul cultural al fătucelor din presă (nu citesc nimic, dar sunt gata să repete ca vrăbiuțele clișee din cele auzite), cartea lui Florescu s-a bucurat de succesul unui nou roman de Marin Preda, admițînd că scriiitorul ar fi înviat din moarte de dragul GDS. La Dalles, unde era ceva între o expoziție de cărți și vânzare de murături cu vraful, l-am întâlnit pe Gheorghe Florescu. Făceam la vremea respectivă Omul și cartea, dacă nu mă înșel, sau nu, făceam Zig-Zag cu Ion Cristoiu la Antena 3, mă rog, făceam o emisiune, și l-am invitat pe autor să discutăm cartea în direct. Tipul mi-a dat o carte de vizită și mă pregăteam s-o sun pe producătoare, deși nu era o lovitură gen Confesiunile lui Ben Laden de când mergea cu cămila, deoarece Georghe Florescu fusese invitat peste tot de dimineață până seara la tv pentru a vorbi despre carte, când, deodată, m-am trezit cu ceea ce se numea fiică-sa, cu o falcă-n cer și una-n pământ pe motiv că tatăl e damblagit și acceptă ușor invitații, când n-ar trebui s-o facă, deoarece e bătrân, e bolnav, bla-bla. Era întîia oară când un autor se frichinea să nu vină la o emisiune despre cartea lui. Și mi-am dat seama că familiei i se urcase publicitatea la cap, Gheorghe Florescu era deja un Shakespeare dat la televizor. Am lăsat dracului cartea și familia. Acum, trebuie musai s-o citesc deși din spusele confratelui mai tânăr, care n-a trăit comunismul și vede în carte ceva asemănător amintirilor din amurgul Imperiului roman, dibui că sînt multe legende urbane date drept realități. După ce mi-a trimis un SMS cu un singur cuvânt Cartea, seara, întors acasă, în drum dinspre televizor, unde am dat gata un film idiot cu niște greci care vor să-și salveze patria din punct de vedere economic descoperind Mormântul lui Alexandru cel Mare și o tipă care, la fel ca-n toate filmele date la tv, se precipită să se dezbrace, spre birou, mă opresc la dulapul cu memorii (sunt sgur că aici am pus-o!) și dau de cartea lui Gheorghe Florescu. O iau și o așez pe birou, socotind c-o voi citi în această Eră.
*
Vers. Eugen Barbu în Istoria sa a desprins din Ion Horea acest vers:
„Cădelnițează timpul prin noi ca prin biserici.”
*
Seducția documentului brut. Am adus tinerei dedicate Mişcării legionare volumul trei din Dosarele lui Codreanu de la Siguranţă. Le-am citit şi xeroxat pe vremuri la arhiva SRI din sediul aflat în clădirea Curentului lui Pamfil Şeicaru. Mă întreabă unde le-ar găsi acum. Habar n-am. E posibil să fi fost mutate – dosarele, desigur, – la Arhivele Naţionale. Într-una din pauze mă opresc în dreptul ei pentru a vedea dacă s-a apucat de citit. S-a apucat. Răsfoind şi eu documentele, deşi le-am studiat cu creionul în mână, bag de seamă un adevăr care mi-a scăpat la prima iscodire:
Seducţia pe care o exercită asupra cititorului de azi documentul brut, scutit de prelucrare, documentul cuprinzător de viaţă.
Ar trebui să scriu despre asta.
*
Plesnitoare de imaginație. Dau gata lecturile din afara studiului în zilele de weekend. Poate și pentru că, din motive care-mi scapă, sâmbăta și duminica mă apucă lehamitea de a mai scrie, și atunci paginile din Arghezi, Petru Dumitriu, Eugen Barbu sînt bune prilejuri de a lenevi prefăcându-mă că citesc. După postața din Arghezi și capitolul din Petru Dumitriu (tot nu pricep de ce erau periculoase fișele întocmite de autor pentru Biografii), citesc cu creionul în mână alte pagini din cele dedicate de Eugen Barbu lui Adrian Păunescu. Pun deoparte, luate din Istoria lui Barbu, aceste versuri plesnitoare de imaginație:
„Rar ne gândim când cade câte-o țară,/ c-am fi cumva în cauză și noi.”; „Chiar numai vorbind trădează/ chiar numai dormind conspiră.”; „Pare că ninge pentru a acoperi ceva.”; „Din steaguri unii și-au făcut cămașă.”; „Trebuie să reparăm steagurile pe care ni le-au străpuns.”; „De dor ni se tocesc Carpații.”
Fii primul care comentează