Doamna Lupșea

Din călătoria mea la Oradea am rămas în urmă cu un articol cu care sunt dator. Și pentru oraș, și pentru cititori. Între cei câțiva orădeni pe care i-am cunoscut în cele două zile petrecute la Oradea se află și o doamnă dinamică și distinsă, coborâtă parcă din albumele despre lumea civilizată și aristocratică, plină de farmec și tact și, în același timp, cu o vocație de organizator cum nu am întâlnit în prea multe locuri din țară. Este vorba de doamna Angela Lupșea, director executiv la Fundația „Oradea Heritage”.

Doamna Angela Lupșea este „executivul” acestei fundații dedicată promovării unor valori ale orașului, un fel de responabil cu punerea în valoare a unor valori arhitecturale ale județului Bihor. Vrînd-nevrând îmi fuge gândul și la București și la Cluj, unde o asemenea grijă este înghițită de zeci de alte preocupări și priorități sau care generează situații exact pe dos. La Cluj, „patrioții” au muncit din greu la minimalizarea unor monumente românești, în vreme ce la București, proiectul dedicat Centenarului Marii Uniri a fost târât de Gabriela Firea în procese și scandaluri. La Oradea, doamna Lupșea și-a asumat domeniul privind punerea în valoare a unor monumente istorice, emblematice pentru oraș, preluarea cheilor de la Casa Davas-La Roche și Templul francmasoneriei Oradea. Doamna Lupșea a preluat cele două clădiri ale orașului, goale și fără măreția de altădată. Primăria Oradea a inclus clădirile într-un program de finanțare pe fonduri europene și, astăzi, Oradea are, pe lângă alte monumente, două obiective unice. Un muzeu al francmasoneriei, clădire ridicată în 1901 de doi arhitecți maghiari cunoscuți mai ales în Transilvania (Balint Zoltan și Jambor Lajos) exact cu scopul de a fi sediul Lojii masonice din oraș.

Doamna Lupea a adunat de peste tot obiecte, fotografii și îmbrăcăminte din colecțiile lojilor masonice din Oradea și din Transilvania și, într-o perioadă destul de scurtă, a deschis acest muzeu neobișnuit. Oradea are astfel primul Templu al francmasoneriei din țara noastră, un loc care atrage curioși și călători, mai ales tineri. Templul Francmasoneriei îi ajută să decripteze o mare parte din misterele care înconjoară acest ordin despre care unii vorbesc numai în șoaptă.

Am însoțit copiii unei școli care în cadrul săptămînii „Școala altfel” se întîlneau pentru prima dată cu universul masonic. Fără inhibiție și teamă, ba uneori cu umor, elevii au trecut prin Sala Pașilor pierduți, prin Cabinetul de reflecție, prin Biroul maestrului Lojii și au admirat faimoasele costume cu șorțuri și obiecte de cult. Au pus întrebări, au primit răspunsuri, au făcut fotografii și „gata”! Foarte repede au înțeles despre ce este vorba și au plecat spre alt muzeu al orașului.

Tot doamna Lupșea este responsabilă de evenimentele din Casa Darvas-La Roche. Și aceasta face parte dintr-un program discret de atragere a călătorilor. Ce poate face un călător în Oradea în două-trei zile? Dar într-o săptămână? Primarul Florin Birta zicea că, fără obiective și fără tentații, turistul pleacă repede și nu se mai întoarce. „Noi ne-am gîndit să-i propunem mai multe decât poate cuprinde în cîteva zile și să-i oferim argumente să se întoarcă”.

Casa Darvas-La Roche este ca o cutie cu minuni. O deschizi și de fiecare data arată altfel. Zilnic se petrece altceva, uneori dimineața se ține o conferință, seara, o recepție sau cu totul altceva. Este unul dintre cele mai frumoase monumente arhitecturale (restaurate pe fonduri europene) și conservări de curent Art Nouveau din România, amenajat tematic și pentru expoziții, pentru reuniuni de doamne sau evenimente profesionale, cu exponate semnificative, alese cu mare gust. În fapt, Casa Darvas-La Roche este singurul muzeu de Art Nouveau din România. Casa a aparținut unui industriaș evreu, Imre Darvas, finanțat în afacerile sale cu lemn de baronul elvețian Alfred La Roche. Cu anii, casa a ajuns într-o stare nemeritată pentru frumusețea ei și a fost achizitionată de Primăria Municipiului Oradea de la succesori și data în grija Fundației ”Oradea Heritage”. Adică pe mâna doamnei Lupșea care, împreună cu echipa sa, au adus-o la starea și la importanța de acum. Câteva ore în casa Darvas-La Roche înseamnă o întîlnire aproape duioasă cu lumea anilor 1900 și o lecție despre Art Nouveau. Mi-a plăcut profesiunea de credință exprimată simplu:
–”Noi nu vindem un bilet de vizitare, noi oferim o experință celui care vine în casă. Vizitatorii noștri sunt transpuși în lumea începutului de secol, ambianță, rafinament până la mirosul creat în camere. Noi valorificăm din plin noul trend al expozițiilor imersive”, spunea doamna Lupșea.

Pe lîngă Turnul Primăriei și cele două sinagogi (Sinagogă Neologă Sion și Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein), sunt tot în grija Fundației. Oradea prezintă pe lîngă faimoasa Cetate, restaurată și plină deja de viață, și un Muzeul Țării Crișurilor dar și unul dedicat lui Iosif Vulcan. Palatul Baroc recent restaurat este și el o altă atracție turistică, chiar lângă gara centrală.
La Oradea mai mult ca oriunde funcționează o politică a restaurării și a integrării monumentelor istorice și arhitecturale în viața orașului.
Cred că, în zilele noastre, Oradea reprezintă un răspuns calm și inteligent la chestiuni care țin de identitate, de etnie, de istorie și de conviețuire într-un oraș cu adevărat european.