Muncitorilor și muncitoarelor de la IMGB, care au năvălit pe 13 iunie 1990 dimineața în Universitatea București pentru a distruge laboratoarele de Fizică li s-a atribuit sloganul:
Noi muncim, nu gîndim!
Mult mai corect ar fi sunat sloganul în varianta:
Noi urîm, nu gîndim!
Pentru că, asemenea minerilor veniți a doua zi, cei de la IMGB îi urau pe studenții Universității din București, pentru că – susțineau ei – organizaseră mitingul maraton anti Iliescu din Piața Universității. Ei însă îl iubeau pe Ion Iliescu. Și – evident – îi urau pe dușmanii lui Iliescu: liderii de Opoziție, jurnaliștii independenți, studenții.
Războiul din Ucraina, prin extinderea sa la războiul economic dintre Occident și Rusia, e unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui secol. Și cînd spun, acestui secol, mă refer nu doar la cei 22 de ani care au trecut de la debutul secolului XXI, dar și la cei 78 de ani care au mai rămas din acest secol. Din nefericire (spun, din nefericire, pentru că e vorba de un eveniment negativ) ne-a fost dat nouă, generațiilor mai în vîrstă, să trăim după Căderea Comunismului și după Pandemie, o altă premieră planetară:
Un Război mondial din punct de vedere economic, dar care poate deveni în orice moment un război mondial și din punct de vedere militar. Ca și Pandemia, Războiul din Ucraina trebuie să fie obiect de investigare al Gîndirii libere. Fie și la o simplă privire, războiul din Ucraina, care e, în realitate, un război de reașezare a lumii la 30 de ani de la Victoria Americii în Războiul Rece, oferă gîndirii o mie și una de întrebări. Să dăm cîteva exemple:
» S-a simțit Rusia realmente amenințată de extinderea NATO spre Est sau asta a fost doar un pretext pentru declanșarea unui război menit a arăta lumii că e vorba de o mare putere?
» Putea fi evitat Războiul dacă Ucraina se angaja să nu ceară admiterea în NATO?
» Ce a urmărit de la început Rusia prin acest Război? Răsturnarea regimului Zelenski sau doar ceea ce eu numesc ruperea coloanei vertebrale militare a Ucrainei?
» Vrea Vladimir Putin să rămînă în Istoria Rusiei drept cel care a adus Crimeea la patria mamă?
» A fost conștientă Rusia că Războiul Rusia – Ucraina va deveni rapid Războiul Rusia – Occident?
» De la Trump citire, America a identificat drept principal adversar în concurența pentru supremația planetară China și nu Rusia.
» Așa cum am scris de mai multe ori, eu consider Rusia o putere regională și nu una planetară.
În aceste condiții, de ce n-a încercat America să evite Războiul cu Federația Rusă, pentru a se putea concentra pe confruntarea cu China? E vorba de o strategie prin care Războiul din Ucraina a amplificat dependența Europei de America atît de tare încît, cînd va veni Războiul economic cu China, Europa să urmeze America, deși are legături economice cu China mai mari decît cele cu Federația Rusă?
Cît de mult va influența Războiul disputa Orient – Occident din Rusia? Va birui gena asiatică asupra genei europene?
» Ce va mai rămîne din globalizare după loviturile primite din partea Pandemiei și a Războiului economic?
» Războiul a dus deja la o cursă a înarmărilor. Germania și-a depășit tabu-ul care o oprea să se înarmeze.
O Germanie înarmată pînă-n dinți vizează doar Rusia?
» Cum rămîne cu Marele Proiect Occidental al Green Deal?
» Urmărește Rusia prin acest Război doar obiective de cucerire teritorială sau și obiective strict militare, între care s-a numărat și Insula Șerpilor?
» Ne-a dovedit deja acest război că omul e mult mai important decît armamentul cel mai sofisticat?
» Dacă Rusia va învinge, cum se va împăca Occidentul cu schimbarea prin forță a granițelor?
» Dacă Rusia va fi învinsă, cine ne garantează că va sta în banca ei un secol de acum încolo?
Sînt doar cîteva din marile întrebări ridicate în fața Gîndirii de acest Delir al Istoriei.
Răspunsurile la astfel de întrebări pot duce la un salt înainte în multe domenii ale Gîndirii, de la Geopolitică pînă la Economie Globală. Pentru ca acest salt să se realizeze trebuie ca specialiștii să se pronunțe. Nu numai să fie lăsați să se pronunțe, dar și să fie îndemnați să se pronunțe.
Din nenorocire, orice încercare a specialiștilor de a gîndi asupra acestui Delir al Istoriei a fost și continuă să fie sugrumată de sloganul:
Noi urîm, nu gîndim!
De la începutul Războiului, ura a fost atmosfera din România.
Ura față de Putin în primul rînd și ura față de Ruși în al doilea rînd.
Despre campaniile de presă împotriva lui Putin n-are rost să mai vorbim. Ca toate campaniile, cea de stîrnire și întreținere a urii față de Putin s-a remarcat prin tembelismul absolut. Experiența nefastă a Cultului personalității lui Ceaușescu ne-a demonstrat că orice campanie ordonată compromite chiar tema. În cazul lui Nicolae Ceaușescu se puteau găsi de către Gîndirea liberă și argumente pentru a-l aprecia public. Lupta pentru independența României față de Moscova era un argument. Numai că aprecierea lui Ceaușescu a devenit obligatorie pentru jurnaliști, pentru specialiști. Și atunci, în chip fatal, iubirea, pe care poporul era îndemnat s-o nutrească față de Ceaușescu, a devenit pretext de prostii cu ghiotura, multe născute din oportunism.
La fel se întîmplă și cu ura față de Putin. Cele mai multe redacții îndeplinesc harnice ordinul ca Putin să fie urît 24 din 24 de ore. Astfel, cu mici excepții, presa e redusă la propaganda de război a urii. De aici campania propagandistică împotriva lui Putin, ca toate campaniile ordonate făuritoare de neghiobii pe bandă rulantă. Pe lîngă neghiobiile ce se spun despre Putin la televiziunile de știri, păcatul campaniei constă în prezentarea simplistă a realității. Așa cum am mai scris, Războiul din Ucraina nu e rodul unei singure persoane, cu atît mai puțin a unei persoane demente, ci rodul unei frustrări a Rusiei care și-a dat seama că nu mai e, după prăbușirea Comunismului, URSS. Puțină lume știe că Mihail Gorbaciov, acuzat de a fi artizanul destrămării URSS e unul dintre cele mai urîte persoane din Rusia.
Că sloganul Noi urîm, nu gîndim! a devenit un stindard al presei, n-ar fi cine știe ce mare problemă.
Să nu cerem presei să fie altceva decît ceea ce este.
Un domeniu inferior intelectual culturii.
Din nenorocire, acest slogan e impus specialiștilor.
Cazul specialistei în Geopolitică, Alba Popescu e semnificativ din acest punct de vedere. Pe Facebook, pentru că în alta parte domnia sa nu se poate exprima, Alba Popescu a pus cîteva dintre întrebările puse specialiștilor în Geopolitică de acest Război.
Ar fi fost normal ca aceste întrebări să poată fi ridicate în dezbaterile de specialitate de la Universitatea Națională de Apărare. Universitatea putea organiza o masă rotundă, un simpozion, sau o sesiune de comunicări despre aspectele de specialitate ale Războiului. Mai ales că pentru gîndirea militară Războiul din Ucraina reprezintă o veritabilă provocare. Nu știu dacă Universității i-a trecut prin care așa ceva. Sigur e că trecîndu-i prin cap așa ceva s-ar opri brusc. Și nu pentru că s-ar autocenzura, ci pentru că ar încălca ordinele ministrului Apărării Naționale, Vasile Dâncu. Printr-un Comunicat oficial al Ministerului și printr-o postare pe Facebook, Vasile Dâncu a taxat gîndurile specialistei Alba Popescu drept teorii ale conspirației. Vasile Dâncu, ajuns ministru Apărării Naționale pe fondul goanei turbate a PSD după mirosul de friptură, e un habarnist desăvîrșit în materie de Armată. Domnia sa e însă sociolog. E greu de crezut că un sociolog nu poate distinge între teorii ale conspirației și gînduri de specialitate. Prin urmare, etichetarea gîndurilor postate de Alba Popescu drept teorii ale conspirației rămîne rodul oportunismului de tip PSD-ist al lui Vasile Dâncu. Din nenorocire, Vasile Dâncu n-a rămas la formularea acestei aberații. A ordonat o anchetă împotriva specialistei Alba Popescu. Pe lîngă grava încălcare a libertății de exprimare, ordonarea anchetei e menită să paralizeze orice încercare a specialiștilor din domeniul militar de a gîndi marele Eveniment.
Reacționînd tot oportunist, ministrul Educației Naționale, Sorin Cîmpeanu, a dat un semnal puternic instituțiilor de învățămînt superior din țară să evite dezbaterile de specialitate despre Războiul din Ucraina.
Sloganul impus instituțiilor de învățămînt superior a fost:
Noi urîm, nu gîndim!
„ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL AUTORULUI DE PE SITE-UL CRISTOIUBLOG.RO„
Fii primul care comentează