După decembrie 1989, Istoria anterioară a României a fost scrisă de învingători

1. Agenda Mareşalului sau Însemnări din celulă, cele scrise de Mareşal în camera de timbre în care l-a închis Majestatea Sa, Regele Mihai, tulbură din numeroase motive. Însăşi aventura documentului e palpitantă, cu pronunţat iz de telenovelă produsă, ca de obicei, de Istorie. Găsit printre dărîmăturile Palatului bombardat de nemţi în 1944, caietul e ţinut ascuns de generalul în rezervă Gheorghe Teodorescu, la 23 august 1944 căpitan, comandantul Subunității de Gardă a Palatului Regal, care-l anunţă pe Ceauşescu de existenţa lui abia în 1980. Fostul Conducător dispune trimiterea la Arhivele de Istorie militară. O copie cade însă în mîinile celor doi responsabili cu istoria de la C.C. al PCR, Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, ei înşişi istorici. Îl pun deoparte pentru volumul III al monumentalei lor Istorii. Decembrie 1989 le spulberă visul unei noi cărţi. Reuşesc să-l publice însă în Românul din iunie 1990.

A doua notă de destin:
Mareşalul l-a scris pe o Agendă din 1930 a lui Carol al II-lea.
Cel pe care-l răsturnase în septembrie 1940 îi dă o nesperată mînă de ajutor în august 1944, punîndu-i la dispoziție caietul.
Cu adevărat tulburător e însă un alt fapt. Luat prin surprindere, Mareşalul e arestat şi vîrît în fosta cameră de timbre a lui Carol al II-lea.

Ce face un om obişnuit într-o asemenea împrejurare?
Îşi face socoteli rapide, năuce şi nebuneşti cum să scape. Evident, dacă nu-i atît de lovit încît să cadă într-o mai mult decît o previzibilă stare de prostaţie.
Ce face Mareşalul întîi şi-ntîi? Cere hîrtie şi unealtă de scris. Nu pentru a-i implora pe marii stăpîni ai României să-i dea drumul. Nici măcar pentru a-i înjura.
Vrea să se explice viitorimii. Că destinatarii erau noi, cei de după decembrie 1989, se vede din precauţile luate. După ce scrie ce-a zis la audienţă la Rege, Mareşalul pune la loc, în raft, fără să spună cuiva de existenţa lui. Măsura deloc inutilă. Conspiratorii sînt şi ei cu ochii pe Istorie. Gata să distrugă epistola Mareşalului destinată viitorimi.

2. Numărul întrebărilor rămase nedezlegate pînă azi despre decembrie 1989, după 30 de ani de cercetări, a crescut, cel puțin pentru mine, de la 5 la o sută și e pe cale să ajungă la o sută cincizeci. M-am gîndit să mă opresc la o cifră rotundă, o sută, de exemplu. De ce cresc în loc să scadă întrebările fără răspuns o dată cu trecerea timpului? Din mai multe motive:

1. Evenimentele din decembrie 1989 sînt în proporție de peste 75 la sută rodul operațiunilor de Intelligence, al Complotului, al trădărilor, dar și al bătăliilor între Servicii. Cum să se afle adevărul despre fapte al căror temei e tocmai ascunderea Adevărului?
2. Prăbușirea lui Nicolae Ceaușescu a oferit avantaje revoluționarilor, impropriu numiți astfel, ar trebui să li se spună simplu, protestatarilor, echipei lui Ion Iliescu, așa zișilor dizidenți. Protestatarii au beneficiat de certificate rentabile economic. De înțeles grija lor de a exagera rolul Poporului muncitor, ieșit cu brațe goale, împotriva tancurilor și taburilor, pentru a-l răsturna pe dictator. Evident, același Popor Erou s-a închis repede în case, a tras storurile și s-a prăbușit în fotoliile din fața televizorului în clipa în care așa-zișii teroriști au prins să tragă. Carevasăzică nu s-au temut de ghiulele și șenilele tancurilor și s-au scăpat pe ei de frica teroriștilor de la televizor! Orice tentativă de a semnala Operațiunile Serviciilor străine, trădările, comploturile pune la îndoială rolul decisiv al protestatarilor și în consecință privilegiile postdecembriste.
3. După decembrie 1989 istoria a fost scrisă de învingători. Era normal, de exemplu, ca ruperea inelului din jurul Sediului CC de către Victor Stănculescu să apară ca act eroic și nu ca trădare. Nu de alta, dar una e ca Poporul să vină în număr de un milion de persoane în Piața Republicii și alta e ca sute de cetățeni să spargă geamurile sediului CC în căutarea lui Nicolae Ceaușescu pentru a-l linșa. Evenimentele din decembrie n-au fost văzute astfel ca pur și simplu Niște evenimente, ceva în genul Înfrîngerii lui Napoleon la Waterloo, ci drept Evenimente pozitive, de partea Istoriei. Să ne imaginăm Waterloo prezentat de camarila lui Welington. Napoleon ar fi un tiran sîngeros, înfrîngerea lui ca un moment de avans al Istoriei, iar Armata engleză, eliberatoarea Omenirii de dictatura unui tiran.
4. Nu în ultimul rînd, trebuie luată în calcul situația foștilor nomenklaturiști, a tuturor celor care au fost de partea lui Nicolae Ceaușescu. Depozițiile lor la Proces și la anchete sînt influențate de preocuparea de a intra în grațiile noii puteri. Era normal ca descrierea Evenimentelor să fie astfel făcută încît să placă noilor Stăpîni. Generalii de Armată, de la Victor Stănculescu pînă la Ștefan Gușă au căutat să ascundă loialitatea lor față de Nicolae Ceaușescu pînă în clipa cînd și-au dat seama că totul e pierdut. Prin urmare mărturiilor lor nu au în întregime valoarea de adevăr.
5. După decembrie 1989, mai ales în privința Armatei, au fost distruse sau chiar falsificate probele implicării în Represiune. Cum să dai crezare Adevărului arătat de aceste documente?