Avem o problemă! Apar din ce în ce mai dese semne de indignare față de cei care nu cântă același „song” cu puterea de la București. Pe zi ce trece, se înmulțesc atacurile la adresa lor. Și nu vin de la nea Gheorghe de pe Strada Mare, ci de la grupări ce par a fi fost înființate și cu o asemenea destinație. Să facă gură și să ridice mingi la fileu ca mai apoi conducătorii să ia o decizie. Parcă ne apropiem de o presiune artificială creată pentru introducerea unor interdicții. Cine nu-i cu noi este împotriva noastră, ziceau comuniștii. Și la fel încep să procedeze și puterile cu pretenții democratice. Cine nu-i cu noi este împotriva democrației. Situația nu este deloc veselă. Și nici nouă. O scindare a populației, o împărțire în tabere se adîncește pe măsură ce situația devine mai grea. Împărțirea în patrioți și internaționaliști este veche. Neînțelegerile între tabere au trecut prin partidele politice și prin curente, prin damnarea și condamnarea celor înstăriți din anii proletcultismului. Am exersat interdicții și prin anii de putere ai lui Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu, exprimate bineînțeles diferit. La Dej, funcționa biroul de cenzură. La Ceaușescu, blocarea libertății de exprimare se făcea printr-un mecanism mult mai sofisticat, dar la fel de eficient. Aproape un secol ne-am scăldat în explicații construite pe vinovăția unui grup. Legionarii, chiaburii, burghezia, anticomuniștii, securiștii și acum, putiniștii au folosit la justificarea eșecurilor și a neputinței.
Listele cu putiniști sunt o făcătură strategică. Ei ar fi vinovați de incapacitatea autorităților române de a comunica populației în cazul războiului din Ucraina. Nu prostia și nu bâlbele duc țara de râpă, ci „putiniștii”, strigă dânșii. Ei fac valuri și stârnesc angoase periculoase pentru stabilitatea țării!
Am observat că au apărut și cititorii care se ocupă cu înfierarea celor neascultători. Nu știu dacă fac asta pe bază de neînțelegere a situației sau cu ordin de serviciu. Sună la fel. Aproape tot una! Și naivul și ofițerul postac au la bază incapacitatea de a conduce a superiorilor. Bolboroseala ideatică, muțenia președintelui și tăcerea purtătorilor de cuvânt, lipsa de argumente, acoperirea unor operațiuni greu de justificat, toate generează între compatrioții noștri o neîncredere greu de vindecat.
Pe post de acarul Păun în accidentele din democrație ni se dă ca exemplu o pretinsă rețea. Comunismul s-a salvat de multe ori prin incriminarea unor grupuri deviaționiste sau contrarevoluționare. Chiar și guvernul Angliei a încercat să-și salveze obrazul prin incriminarea presei în legătură cu producția sa de fake news în perioada invaziei anglo-americane în Irak.
Ce ne mai mirăm că operațiunea cu rețeaua este montată și în țara noastră? Ce legătură poate exista între, să zicem, putiniștii Cristoiu și Gușă? Nici cu lanțuri nu-i poți pune împreună! De 50 de ani, Cristoiu citește literatură rusă și este un om de stînga. Nu sunt mulți care să fi trecut prin toate cotloanele literaturii ruse cum a făcut-o el fără a visa să trăiască la Moscova și fără să fie un admirator al oligarhilor ruși. Cristoiu ar putea fi acuzat de putinism numai pentru a minimaliza criticile sale nemiloase la adresa puterii de la București și cele publicate pe seama grosolăniilor americane dindărătul lăudatului nostru parteneriat. Ion Cristoiu este un nume care prinde și contrariază și care poate fi împins la înghesuială. Dar nu fără a risca o judecată nemiloasă a istoriei. Ion Cristoiu a ales să joace o partidă cu istoria presei, nu cu avantajele pupatului de clanță la Cotroceni sau la Palatul Victoria. Cine nu este preocupat de diferențele dintre promisiunile de sprijin democratic și realitatea crudă cu care sunt impuse achizițiile și deciziile americane n-are de ce să continue căutarea unor explicații. Dar în convingerile sale și în exprimarea lor Cristoiu este putinist la fel ca Papa de la Roma și ca șeful stației meteo de pe Antarctica.
Să fie Cristoiu într-o rețea? Aberație mai mare nici că se poate! Cristoiu abia se înțelege cu sine însuși, necum să aibă vreo legătură cu Gușă sau cu nu știu cine.
Delirul geostrategic al lui Cozmin Gușă poate fi interpretat. După ce toate ușile i s-au închis în nas, Gușă a mai rămas cu șansa unui lunecos Gică Contra. Dar într-o rețea nu-l mai ia nici dracu’! Fie vrea să-l domine, fie să-l înșele! După ce a fost alungat de la ușa lui Adrian Năstase și mai apoi a lui Traian Băsescu, Cozmin Gușă n-a rămas decât cu giugiulelile Elenei Udrea. Ar fi fericit să fie băgat în seamă de pe la Kremlin, dar și acolo a rămas ca vițelul la poarta nouă. Așa că și Gușă ar putea fi socotit în cel mai rău caz doar un putinist de vopsea, dar nu de substanță și în nici un caz periculos. Până să reprezinte ceva un grup alcătuit din Maricel Păcuraru (cu fete cu tot!), cu Bobi Păunescu și cu Sorin Roșca Stănescu sau cu Adriana Bahmuțeanu mai este un pic. Nu mult, dar mai este de așteptat pe malurile Dîmboviței!
Ce fel de putinist ar putea fi Victor Ciutacu? Unul bun, eventual, pentru a compromite acuzația și o eventuală rețea! Despre pericolul pe care îl reprezintă ceilalți incriminați nu știu ce aș putea spune. Luptă și ei ca Dan Tăpălagă și ca Newsweek, dar de partea cealaltă. Numai că în spatele așa-zișilor putiniști nu se află decît umbra și singurătatea!
Mai complicat este cazul lui Adrian Severin. Greutatea unei sentințe (pusă la cale, după părerea mea!) îi ajută pe mulți să ocolească sau să îngroape mesajele sale.
Dacă nu ne-a orbit Dumnezeu pe toți, elementele din scrisoarea sa către Kathleen Kavalec ar putea fi structura unui document pentru diplomația românească, dacă nu chiar bazele unui program de guvernare. Cu scrisoarea sa, Adrian Severin s-a salvat. A pus punctul pe i, poate chiar pentru istoria României.
Campania semioficială împotriva celor care nu susțin în public, scris sau vorbit, poziția blocului americano-european împotriva Rusiei este la fel de periculoasă ca și proletcultismul. Întâi, se deschid porțile pentru o mutilare a gândirii celor liberi și apoi, pe baza fricii și a instrumentelor de putere, se avansează la amuțirea libertății de exprimare și la instaurarea falsurilor grosolane.
Ce vor marii nesemnificativi ai noștri aflați la putere să facem cu acei compatrioți care în procent de 64% nu sunt de acord ca România să ajute Ucraina cu arme și muniție (conform sondaj Avangarde)? Sau cu moldovenii care nu sunt unioniști într-un procent care, pe mine unul, mă întristează până în vârful unghiilor?
Avem o problema care este controlata de alții!
Fii primul care comentează