Câștigând alegerile, aparent la limită, dar în realitate în mod decisiv,
Donald Trump devine cel mai puternic președinte al Statelor Unite din
ultimele decenii. Și, ca atare, cel mai important lider politic al lumii. A
anunțat în ultima și spectaculoasa sa ieșire la rampă o profundă resetare a
Americii. La pachet cu resetarea lumii.
O teribilă undă de șoc a fost generată pe parcursul și la capătul
consistentei și spectaculoasei conferințe de presă, ultima ieșire publică de
acest fel înainte de preluarea oficială a mandatului, care se va petrece
peste câteva zile, pe 20 ianuarie, printr-o ceremonie dintre cele mai
fastuoase pe care le-au cunoscut Statele Unite. Se va scrie și se va vorbi
mult despre obiectivele, unele extrem de ambițioase și îndrăznețe, pe care
și le-a fixat Donald Trump pentru acest al doilea mandat al său. Mă voi opri
în cele ce urmează asupra câtorva, care mi se par mai relevante și în
același timp mai șocante.
Președintele ales al Statelor Unite bate cu pumnul în masă și dă un
ultimatum organizației teroriste Hamas, care expiră peste numai 12 zile.
Vor trebui predați toți ostaticii israelieni până la ultimul, iar în cazul celor
decedați vor trebui predate autorităților israeliene rămășițele acestora.
Dacă nu, Donald Trump anunță că, citez, „Iadul se va dezlănțui”. El
sugerează astfel cât se poate de răspicat faptul că dacă Hamas nu se
conformează, cea mai puternică armată a lumii va intra în acțiune și va
face prăpăd în rândul a ceea ce a mai rămas din luptătorii Hamas. Și,
implicit, prin acest conflict dinainte anunțat, Statele Unite vor face ordine în
regiune. În Orientul Apropiat. În felul acesta, dacă angajamentul său va fi
dus până la capăt, unul dintre cele mai grave focare regionale de conflict și
de destabilizare va fi stins. Desigur, această operațiune vine la pachet cu
angajamentul aceluiași Donald Trump de a pune capăt războiului dintre
Rusia și Ucraina. Care va fi calea de compromis, ce va avea de câștigat și
de pierdut fiecare parte, vom avea prilejul să dezbatem într-una dintre
zilele următoare, după ce proiectele lui Donald Trump în această regiune
învecinată cu România se vor cristaliza și vor deveni publice.
O surpriză de mari proporții, legată de instabilitatea politică din lume, care
a creat o instabilitate geopolitică și implicit militară, este solicitarea lui
Donald Trump de tip ultimativ adresată fără excepție tuturor statelor NATO
de a aloca nu 1%, nu 2% ci 5% din PIB pentru întărirea capacităților
militare. Saltul este uriaș. Și, ca atare, și eforturile pe care statele NATO
trebuie să le facă pentru a nu rămâne cumva în afara umbrelei de apărare.
Donald Trump presează la acest capitol, utilizând Rusia drept levier. Cine
nu se conformează nu va mai fi apărat, America refuză să mai plătească
pentru cei care nu-și aduc propria contribuție și, ca atare, vor fi lăsați la
cheremul lui Vladimir Putin. În această situație se va putea afla orice stat
din Europa. Problema celor mai mulți dintre membrii NATO, între care și
România, este că întreaga regiune – mă refer în special la Europa – este
lovită de una dintre crizele economice și financiare ciclice , criză puternic
amplificată de costurile Covid și apoi de costurile războiului din Ucraina.
Cele mai multe guverne s-au achitat deja de obligația pe care o au față de
proprii cetățeni, au elaborat bugetul pentru 2025 și l-au legiferat. Guvernul
Ciolacu 2 a întârziat. Poate ca o consecință a incapacității coaliției de a
negocia și stabili principalele capitole ale cheltuielilor și veniturilor până la
finele anului precedent. Sau poate această întârziere, ea însăși costisitoare,
a fost deliberată. Și mă gândesc că există contacte strânse între
reprezentanții Guvernului României și cei ai președintelui ales al Statelor
Unite, dat fiind parteneriatul strategic consolidat româno-american. Dar pe
unde își va scoate cămașa coaliția celor trei partide aflate la guvernare
legat de cei 5% din PIB este, pentru mine cel puțin, un mare mister. În
condițiile în care și fără o asemenea cheltuială exorbitantă Guvernul
României a fost obligat să instituie, fără să o recunoască deschis, primele
măsuri ale unei curbe de sacrificiu. Noi ne-am angajat să alocăm până una
alta doar 2% din produsul intern brut pentru înarmare, dar în realitate am
alocat până în prezent doar 1,5%.
Un proiect de-a dreptul grandios și șocant pentru lumea întreagă, anunțat
cu același aplomb de Donald Trump, vizează două baze considerate extrem
de importante din punct de vedere strategic de către viitoarea administrație
americană. Panama, pe care Statele Unite sunt decise la nevoie să o
cucerească cu ajutorul forțelor armate – s-a mai întâmplat așa ceva în
1989, culmea coincidenței, fix atunci când s-a mai dat o lovitură de stat în
România – și Groenlanda. Despre Groenlanda până în prezent nu prea s-a
vorbit. Este cea mai mare insulă a planetei, plasată exact la jumătatea
distanței dintre Moscova și New York, are numai 56.000 de locuitori, este
bogată în minerale rare, deci critice, și se află sub jurisdicția Danemarcei.
Din punct de vedere geostrategic, Donald Trump vizează Groenlanda drept
una dintre bazele militare cele mai importante de pe planetă și își anunță
intenția ca în calitate de președinte să facă toate demersurile necesare
pentru a o cumpăra. Fiul său deja se află acolo pentru a testa atmosfera,
vezi Doamne în calitate de turist. Va fi un obiectiv extrem de dificil de atins
de către noua administrație.
Pentru aceste demers editorial aș mai adăuga printr-o simplă enumerare
câteva măsuri spectaculoase de politică internă. Fluxul de imigranți în
Statele Unite va fi oprit de către administrația Trump, iar imigranții ilegali
urmează să fie deportați, cu costurile și cu traumele aferente. Această
operațiune fără doar și poate va genera mari tulburări în rândul
progresiștilor neomarxiști, care încă sunt foarte puternici și bine infiltrați în
structurile de comandă ale societății americane. Dar poate și mai
spectaculoase sunt alte două operațiuni. Renunțarea la cenzură, atât în
presa audiovizuală cât și sau mai ales pe rețelele sociale, este prima dintre
acestea. Cea de-a doua este eradicarea discriminării pozitive din interiorul
instituțiilor de stat și a marilor companii. Mai pe românește, instituțiile și
companiile vor fi obligate să renunțe la o serie întreagă de măsuri de
incluziune, de „diversitate”, și de „egalitate de gen”. După ce a fost grav
debalansată din acest punct de vedere, America dă semne că își revine la
normal.
Toate aceste măsuri, la care se adaugă multe altele despre care se va mai
vorbi, generează un efect de domino care se va face puternic resimțit și în
România. Mai ales începând din momentul în care întreaga garnitură de la
Ambasada Statelor Unite din București, în frunte cu ambasadorul, va fi
schimbată.
Fii primul care comentează