Ceremonie și pompă la Cotroceni. Președintele mai sărbătorește un fals intelectual, didactic și politic. El se numește „România educată”. În anul celor mai puternice proteste din învățământ, când așa-zisele Legi ale educației au fost trecute prin parlament pe repede înainte ca să-i calmeze pe dascăli, președintele României se scaldă în ridicol. Mai pune niște flori pe o grămadă de nefericire. Zeci de licee n-au avut niciun promovat la examenul de bacalaureat, notele la examenul de evaluare după clasa a VIII-a au fost modeste, profesorii o duc greu, școlile abia rezistă și se modernizează mult prea încet. Singur, președintele se amăgește că încropeala condusă de ministrul Ligia Deca înseamnă o cale nouă pentru învățământul românesc. O fi Ligia Deca o harnică și o ascultătoare marinăreasă pe la Cotroceni, dar toată prestația ei la Ministerul Educației nu ne arată decât un om care s-a străduit să importe noutăți de aiurea fără să cunoască mediul și terenul pe care le aplice. De fapt, și ea este la fel de străină de învățămîntul românesc precum cel care i-a încredințat sarcina să redacteze proiectul. După comedia Monicăi Anisie, Deca și Klaus Iohannis arată mai degrabă ca două desene animate pornite într-o călătorie pe urmele lui Spiru Haret.
AUR: Iohannis a oficiat slujba de înmormântare a educației
Umorul lor este total, involuntar și păgubos pentru țară. Dacă ar fi lăsat lucrurile așa confuze cum erau, mai rămânea o posibilitate de încercare a redresării. Așa, oricine vine la Cotroceni și la Educație trebuie să meargă pe făgașul trasat de doi nepricepuți ambițioși. Sau să înceapă o nouă construcție.
Faptul că președintele a organizat o ceremonie la Cotroceni nu face decât să-l umple de ridicol. A mai lansat el o campanie de luptă împotriva cancerului și una anti-covid. Vai, mamă-mamă, ce le-a umplut de sânge pe amândouă. La fel s-a purtat și cu proiectul șoselei de legătură între Moldova și Transilvania care, deocamdată, trece numai pe Valea Oltului spre Sibiu. Tot el a anunțat cu pompă muzeul de istorie a Holocaustului (?) unde să fie expuse și document și date despre isprăvile organizației fasciste Grupului Etnic German ( Deutsche Volksgruppe) la care prin FDGR s-a socotit și a devenit succesor de drept.
USR: Iohannis dă petrecere pe puntea Titanicului
Ce putem face altceva decât să ne mirăm și să așteptăm să treacă timpul!
România mincinoasă marchează astfel o altă gogonată făcută pe genunchi, opera a doi mediocri care au trecut puțin și prin învățământ așa cum trecem noi prin Bulgaria cînd mergem în vacanță în Grecia!
Fii primul care comentează