
Toți cei care mă dușmănesc (și n-aș putea spune că sînt puțini) reduc întreaga mea activitate de gazetar de peste cinci decenii la legendarul fonfleu care a fost articolul Găina care a născut pui vii, apărut în numărul din 28 septembrie 1993 al Evenimentului zilei de sub conducerea mea. De atunci am tot explicat că am dat drumul la tipar acestei știri, deoarece se înscria într-un lung șir de intervenții ale ziarului menite a dovedi că România e țara tuturor posibilităților, că ea n-a făcut nici un rău, că o putem lua și ca o proză.
Osteneală zadarnică.
Articolul Găina care a născut pui vii s-a plasat rapid pe locul întîi în topul gogoșilor de presă.
Și acolo a rămas…
Pînă sîmbătă, 26 februarie 2022, cînd Antena 3, post cununat de CNN cu sine însuși, a difuzat în prime time, la prestigioasa emisiune Sinteza zilei, un reportaj video, prezentat și comentat ca surprinzînd momentul în care o antiaeriană ucraineană a prins în fasciculul proiectilelor inteligente un avion de vînătoare supertehnologizat al Armatei ruse. Înzestrat cu un bețigaș-didactic, pe post de invitat special, Radu Tudor, care se autodefinește drept analist militar, a explicat la rugămintea lui Mihai Gâdea că acest moment e o mărturie a eroismului de care dă dovadă brava armată ucraineană în confruntarea cu agresorul Vladimir Putin, care Vladimir Putin – a simțit Radu Tudor să ridice stăvilarul zicerilor – e un criminal, un scelerat, un dictator, un Hitler al vremurilor noastre. Radu Tudor trage după el acest lung șir de înjurături la adresa lui Vladimir Putin încă de la debutul crizei ucrainene. E invitat peste tot ca analist militar. L-am auzit zilele trecute, la Radio România Actualități deșirînd ca o torcătoare din pasteluri ghemul de lînă al bunicii firul scuipăturilor în ochi la adresa lui Putin. Pentru Radu Tudor, urmărit cu priviri scînteietoare de admirație și respect (ca mata, Babocule!) de Mihai Gâdea, secvența în care antiaeriana ucraineană lichidează din scurt un avion ultrasofisticat al lui Vladimir Putin (criminalul, dementul, etc) ne confirmă că un popor cu brațele goale și piepturile așișderea poate îngenunchea cea mai puternică armată din lume.
Radu Tudor a debutat la Evenimentul zilei de sub conducerea mea. N-a făcut gazetărie pe vremea lui Ceaușescu. Cu toate acestea, discursul lui despre poporul mic, dar viteaz, care bate Armia cea mai tare din lume mi s-a părut desprinsă din propaganda și agitația naționalismului ceaușist despre cum cel care apără pămîntul strămoșesc snopește în bătăi cu brațele goale Agresorul cel mai puternic din lume.
În studio și în direct se afla ca invitat general de brigadă Constantin Spânu, Șeful Direcției de informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale.
– Da, da, aproba domnia sa, încîntat, lecția de bătălie antiaeriană ținută de Radu Tudor.
Deoarece era îmbrăcat în albastru și avea fireturi, generalul a atras atenția telespectatorilor. După însemne mulți și-au dat seama că e general de brigadă. Din apariții anterioare, mulți știau că e ditamai șeful Direcției de informare și relații publice, purtător de cuvînt al MApN.
Puțini știau însă un mic amănunt biografic:
Generalul de brigadă Constantin Spânu a absolvit Institutul militar de artilerie și rachete antiaeriene.
Entuziasmul cu care Mihai Gâdea îl asculta pe Radu Tudor poate fi pus și pe seama faptului că distinsul moderator e de profesie teolog.
În Vechiul și în Noul Testament ucrainenii nu aveau antiaeriană, dat fiind că nu-i creștinase încă Vladimir Cel Mare. Aerul de superioritate cu care Radu Tudor explică lecția de război din film poate fi pus pe seama conștiinței că e una dintre vedetele postului.
Aprobarea dată de specialistul în rachete antiaeriene nu putea fi pusă decît pe seama expertizei de specialist.
De aceea, a doua zi, mulți telespectatori au spus în dreapta și-n stînga că zilele lui Putin sînt numărate.
Formidabila sa mașinărie de război e făcută praf și pulbere de eroica armată ucraineană.
Dovada?
Filmul în care avionul de luptă rusesc ultrasofisticat e doborît de sărmana, dar viteaza, antiaeriană ucraineană.
Toate bune și frumoase.
Numai că Antena 3 n-a difuzat un reportaj, ci un joc video celebru, Arma 3, vechi de vreun deceniu.
Un joc în care o antiaeriana de jucărie doboară un avion de jucărie.
De sîmbătă, 26 februarie 2022, un hohot de rîs străbate Internetul. Unii îl iau peste picior pe Mihai Gâdea pentru solemnitatea cu care îl roagă pe Radu Tudor să explice jocul video de parcă n-ar avea în față un coleg de redacție, ci pe Henry Kissinger în persoană. Alții se amuză la aerul de atoatecunoscător al analistului militar Radu Tudor care prezintă un joc video drept un reportaj de război real ca și cum Leonardo da Vinci și-ar arăta telespectatorilor Antena 3 Gioconda.
Pe toți i-a făcut să rîdă siguranța cu care generalul de brigadă, specialistul în rachete antiaeriene, confundă o antiaeriană dintr-un joc video cu o antiaeriană reală.
Gogoașa de presă cu Găina mi-a asigurat și mie un loc unu la ceva.
Sîmbătă, 26 februarie 2022, fonfleul de la Antena 3 m-a detronat împingîndu-mă pe locul 2. Și nu numai pentru că în Istoria presei nu s-a mai pomenit ca o emisiune altfel de prestigiu să prezinte un joc video drept un reportaj despre o bătălie reală dintr-un război real, ci și pentru că Evenimentul zilei a publicat textul cu Găina însoțindu-l de un făcut cu ochiul, care sugera că nu e ceva prea serios, în timp ce Sinteza zilei a difuzat și comentat gogoașa de presă cu o seriozitate solemnă de șefi de stat major din țările NATO.
Devenind serioși, să semnalăm:
- 1) Unui alt ofițer o asemenea gafă i-ar fi dat coșmaruri. Și dacă el, lipsit de un elementar simț al onoarei militare nu demisiona din înalta funcție, șefii lui i-ar fi cerut s-o facă. Constantin Spânu n-a pățit nimic pentru gafa care a făcut pe mulți să se întrebe cît de competenți sînt generalii români dacă un general de brigadă, specialist în rachete antiaeriene, confundă în direct și la oră de vîrf o antiaeriană de jucărie cu una adevărată.
- 2) Greșeala Antenei 3 n-a fost întîmplătoare.
Postul căruia CNN i-a tăiat moțul duce, de la începutul Crizei, o campanie huruitoare în favoarea Ucrainei și împotriva Rusiei.
Foarte bine.
Un popor precum cel ucrainean, victimă a unei agresiuni, merită să fie apărat. Problema, marea problemă apare cînd se pune întrebarea:
Merită însă sub regimul nobilei poziții civice de apărare a poporului ucrainean călcarea în picioare a Adevărului?
Eu unul cred că nu.
Pentru că nici o cauză din lume nu justifică manipularea asumată conștient de presă ca mijloc de luptă împotriva Dușmanului. „ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL AUTORULUI DE PE SITE-UL CRISTOIUBLOG.RO„
Fii primul care comentează