Am prezentat în analiza de ieri informații conform cărora se urmărește pe
orice căi scoaterea din joc a lui Călin Georgescu și aducerea la Cotroceni a
lui Crin Antonescu. Prin ignorarea celorlalți potențiali candidați. Și m-am
angajat să prezint punctele slabe ale candidatului alianței aflate la
guvernare și care conduce majoritatea parlamentară. O fac în cele ce
urmează. Dar, atenție, la pachet și cu punctele vulnerabile ale lui Călin
Georgescu, pentru eventualitatea în care acesta ar fi totuși lăsat să
candideze.
Crin Antonescu s-a arătat total contra-performant atunci când a deținut
temporar poziția de președinte. Era președinte interimar. În această
calitate, avea prerogative reduse, dar totuși a avut o serie întreagă de
prerogative pe care le putea utiliza, dar din motive pe care nu le-am înțeles
niciodată nu le-a utilizat. De pildă, putea să schimbe structuri de conducere
din interiorul serviciilor secrete și în primul rând din interiorul Serviciului
Român de Informații. Era la degetul său mic să schimbe întreaga structură
de conducere a diviziunii care răspunde de întreg controlul intern în SRI.
Inima serviciului secret. Nu a făcut din această perspectivă nici măcar un
gest. Iar acesta este doar un exemplu. Nu am fost alături de el în acea
perioadă și îmi cer iertare, pur și simplu pentru că am ales să fiu alături de
copiii mei într-un concediu dinainte programat în Grecia. Dar, din câte am
aflat de la persoane care i-au fost aproape și îmi sunt apropiate, Crin
Antonescu, în loc să muncească, mai mult a vegetat la Cotroceni.
Bomboana pe colivă a fost pusă de sosirea în România a lui Philip Gordon,
subsecretar de stat american, cu misiunea de a-l reabilita pe Traian
Băsescu, de a-l scoate pe acesta din garaj peste voința poporului român,
care votase demiterea lui și de a-l readuce la Cotroceni, unde urma să-și
onoreze o serie de angajamente în favoarea statului american. Crin
Antonescu a făcut greșeala de neiertat de a-l primi la Cotroceni, deși rangul
acestei persoane impunea cel mult primirea sa la Ministerul de Externe de
către un adjunct. Nu numai că l-a primit pe acest individ arogant, venit cu
ordine de la „marele licurici”, dar, din câte am auzit, s-ar fi lăsat și insultat
de către acesta, chiar și cu apelativul de „fuck you”. Repet, aceste
informații le am pe surse cât se poate de credibile. În schimb, în mod
direct, dețin în legătură cu Crin Antonescu alte informații care îi pun sub
semnul întrebării calitățile de viitor președinte.
După cum se știe, încă de pe vremea lui Ceaușescu, Ambasadei Olandei în
România i s-a conferit rolul de a monitoriza activitatea politică din această
țară. Situația a continuat și atunci când USL a devenit alianța politică
dominantă. Iar Crin Antonescu era desemnat candidat prezidențial. În
aceste circumstanțe, în calitatea mea de consilier personal al lui Crin
Antonescu, am fost invitat de ambasadorul Olandei la București, cu care
am purtat o convorbire care a durat câteva ore. Fără a intra în prea multe
detalii, acesta mi-a comunicat că, din diferite motive, ambasadorii europeni
din România nu-l simpatizau sub nicio formă pe Crin Antonescu, care îi
ignorase și chiar îi sfidase. Dar urma ca în foarte scurt timp să se schimbe
întreaga garnitură de ambasadori UE la București. În aceste condiții, mi s-a
făcut o propunere în opinia mea de nerefuzat. Să-l conving pe Crin
Antonescu să poarte inițial o discuție cu ambasadorul Olandei la București,
iar apoi, în calitate de prezidențiabil, să se întâlnească cu noii ambasadori
ai statelor UE și să facă ceea ce în limbaj diplomatic se numește captatio
benevolentiae. Eu mi-am acceptat misiunea. Inițial, Crin Antonescu a
acceptat și el faptul că este necesar acest demers. Apoi a uitat. Pur și
simplu. Sau s-a făcut că a uitat. Acesta poate fi un semn fie de comoditate
combinată cu o timiditate din partea prezidențiabilului de atunci, fie o
expresie a suveranismului de care acesta dădea dovadă. Poate că pur și
simplu nu dorea să facă înțelegeri cu reprezentanții puterilor europene
împotriva intereselor poporului român. Nu știu ce a fost în mintea lui Crin
Antonescu. Dar cert este că, refuzând, eu cred că a încălcat o linie roșie.
Mai târziu s-a deplasat în Statele Unite, dar nu la Washington, ci la Las
Vegas. Pentru că era pasionat de jocuri de noroc. O persoană extrem de
influentă din Departamentul de Stat m-a contactat pentru că eram
consilierul său personal și m-a anunțat că la Casa Albă s-a luat decizia de
a-l invita pe Crin Antonescu în calitate de oaspete neoficial – după modulul
în care fusese invita și Elțîn cu mai mulți ani mai devreme – pentru a
discuta despre viitorul relațiilor româno-americane, în eventualitatea în care
Crin ar fi fost ales. Rezultatul este pe cât de uluitor, pe atât de
deconcertant. Crin Antonescu a refuzat să se prezinte la Casa Albă,
invocând faptul că programul nu îi permite. Nu am nicio probă, dar
bănuiesc că unul dintre motive este faptul că nu vorbește limba engleză și
s-a jenat să facă public acest lucru. A ratat atunci o mare oportunitate.
În rest, nu vreau să mă pronunț asupra scheletelor care ar putea ieși din
dulapul lui Crin Antonescu, despre care am auzit, dar în legătură cu care nu
am nicio dovadă. Pot însă să le spun celor care sunt pregătiți să asculte că
am fost în bună măsură dezamăgit de modul în care acesta și-a abandonat
rând pe rând pârghiile pe care le avea la dispoziție de a conduce Partidul
Național Liberal, lăsat în mâna unor interpuși, personaje unele de-a dreptul
sinistre, cum a fost Daniel Chițoiu, care la un moment dat conducea efectiv
PNL. În aceste condiții, nu prea înțeleg, dar poate o să mă lămuresc în
viitor, cum se face că, după zece ani de autoexil, Crin Antonescu cade pe
neașteptate în cărțile forțelor euroatlantice.
Cât îl privește pe Călin Georgescu, pe care nu-l cunosc personal, pentru că
m-am ferit să-l cunosc, deși au existat mai multe persoane de contact care
au încercat să ne facă legătura, acesta, pe mai multe surse, pe care,
atenție, nu am nicio posibilitate să le verific, ar fi fost racolat în studenție
de Securitatea externă a României, desigur datorită calităților sale
intelectuale excepționale, și ar fi fost trimis în străinătate pentru a studia.
Este clar că în perioada comunistă nimeni nu era trimis în străinătate să
studieze, cu atât mai mult în Occident, fără să fi semnat un angajament.
Nu am nicio probă, există doar indicii că acesta ar fi fost infiltrat în diasporă
și ar fi furnizat informații despre membrii marcanți ai comunităților
românești. În continuare, circulă informații, care sunt absolut logice și deci
credibile că, așa cum se întâmpla în acea epocă, un agent al serviciului de
informații externe al României a fost determinat să colaboreze și cu
serviciul similar al Uniunii Sovietice. Repet, nu am niciun fel de probe, ci
lucrez doar în baza unor indicii. Nu cum s-a întâmplat în cazul lui Ion
Iliescu, unde am dispus de probe că a fost racolat de KGB, am putut
demonstra acest lucru și am câștigat în acest sens și un proces în justiția
română. Mai mult, nu am niciun fel de probe că domnul Călin Georgescu ar
fi colaborat cu Securitatea externă a României și cu serviciul secret al
Uniunii Sovietice și apoi al Federației Ruse, acționând împotriva intereselor
românilor și a securității statului român. Dar ceva este putred în
Danemarca. Domeniile în care Călin Georgescu s-a ocupat la Organizația
Națiunile Unite erau controlate aproape în totalitate de Uniunea Sovietică și
apoi de Federația Rusă. Și deocamdată pun punct aici.
Dar nu înainte de a semnala faptul că un fost ambasador al Statelor Unite
la București, trimis de o administrație republicană, nu democrată, Adrian
Zuckerman, a afirmat cu subiect și predicat că domnul Călin Georgescu
este dezavuat de statele Uniunii Europene și de Statele Unite ale Americii.
Oare de ce?
Fii primul care comentează