Nu se putea să ne cadă în cap o poveste mai tristă decît accidentul de la mina de suprafață de la Jilț. Au murit trei oameni și alți nouă au suferit accidentări. Iar drama ne-a obligat să vedem ce se ascundea dincolo de imaginea oficială a producției de cărbune și energie.
Acum, nu mai putem spune că n-am văzut sau că nu știm sau că nu-i chiar așa. Accidentul ne obligă să vedem condițiile mizerabile de muncă și lupta pentru putere și bani dusă pe spatele oamenilor din bazinul minier Oltenia. Au ieșit la iveală și afacerile din spatele mineritului (nu toate!) , cu transportul concesionat unor clienți politici, cu expunerea oamenilor la pericolul folosirii utilajelor vechi, nici măcar casabile prin „programul rabla”.
Dar cea mai cumplită „vechitură” scoasă la iveală de accident este amestecul politicienilor pentru instalarea clienților în posturile care decid cheltuirea banilor și tehnicile de a-i direcționa spre prieteni și clienți de partid.
Cînd lătrăul de Dan Vâlceanu a fost mare în PNL și în guvern, prietenii săi și ai partidului au primit tot felul de contracte. Cînd a putut, PNL-ul și-a împins un om în funcția de director general, Daniel Burlan. Drama de la Jilț ne-a arătat că toată economia de stat se tîrîie pentru că este condusă de oameni desemnați cu trucuri și aranjamente și că posturi importante sunt pentru clienți politici, rude și dudui întreținute precum și pentru versați producători de bani pentru partid.
Cel mai sinistru ministru al actualei coaliții PSD-PNL, este vorba despre Virgil Popescu, s-a grăbit să ceară demisia unor oameni importanți din conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO), om al PNL-ului. El s-a grăbit să încerce sacrificarea directorului Daniel Burlan.
„Vom continua extinderea controlului privind toate achizițiile de la complex care se duc spre carierele de cărbune. Am solicitat schimbarea directorului responsabil de achiziții precum și celor care au întocmit ace.El ae caiete de sarcini. Am solicitat eliberarea celor responsabili de reabilitarea drumurilor de acces în carieră. Este clar că activitatea de protecție a muncii a existat poate doar formal. Am solicitat prin raport eliberarea din funcție a coordonatorului de protecția muncii”, a mai spus Virgil Popescu, speriat că accidentul ar putea deveni bomba de sub scaunul său.
Hazul vine de la reacția directorului CEO, Daniel Burlan.
„Din presă am văzut și eu că domnul ministru a cerut să fim revocați, eu și ceilalți membri ai directoratului. Nu comentez, este decizia ministrului, dar pe logica asta ar trebui să ceară demisia la toți factorii de conducere. A cerut revocarea noastră, este la dispoziție un termen să fim revocați din funcție. Încă nu am luat nicio decizie (n.red. – privind demisia), dar soluția de revocare este la dispoziția CS-ului”.
Nu-mi imaginez că Daniel Burlan ar fi mare sculă (adică doctor) într-ale mineritului. Tupeul său de a spune că nu demisionează nu poate veni din competență și performanțe, ci din susținerea sa politică.
Replica lui Daniel Burlan poate fi tradusă cam un fel de flit: „ia mai scutește-mă, dom’ ministru!”
În spatele lui Burlan este PNL-ul. În spatele lui Virgil Popescu, președintele Klaus Iohannis și PNL-ul inclusiv americanii și OMV.
Pe puntea îngustă a intereselor financiare, s-a întîlnit omul PNL-ului cu neputinciosul guvernului liberal, iubit de americanii de la ambasada SUA la București.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan-Radu Oprea, a sărit în apărarea directorului de la CEO:
”-În cazul în care ministrul liberal al Energiei Virgil Popescu nu este capabil să ia măsurile ce se impun, după tragedia de la Cariera Jilţ Sud în care au murit trei oameni, atunci trebuie să îşi dea demisia de onoare”.
Ca la comandă, un liberal a sărit să-l apere pe ministru. Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvînt al PNL, a zis că „primul gest de onoare ar trebui să-l aibă cei de la Complexul Energetic Oltenia, care se ştiu cu musca pe căciulă şi care încearcă în momentul de faţă să dirijeze politic acest scandal”.
Tot „fermecătorul” Ionuț Stroe a glăsuit: „Nu au ce căuta siglele de partid aici, chiar dacă directorul acela este de la PSD şi îl are naş pe preşedintele CJ”.
Și tot Radu Oprea a băgat bățul prin gard:
„- Există o trasabilitate directă între cei care efectuau transportul şi zona aceasta de PNL”.
Există o trasabilitate a intereselor și a afacerilor scoase la vedere de accidentul de la mina Jilț. Niște afaceri oneroase, acoperite de funcții și contracte, cu legături politice la nivelul cel mai înalt.
Fii primul care comentează