Ieri, ar fi trebuit să fie marea zi a lui Donald Trump, una în care, prin discursul său despre starea națiunii, să reușească să-și reconsolideze statutul intern și extern, serios șifonat în ultimele săptămâni, după cedările majore și în serie pe care le-a făcut în favoarea lui Putin și a Rusiei, dar și a eșecului impunerii păcii în 24 de ore, relevat prin mascarada cu Zelenski din Biroul Oval. N-a fost să fie, însă. Încă de la primele ore ale zilei de ieri, premierul canadian Justin Trudeau l-a șarjat puternic pe Trump, printr-o conferință de presă în care l-a anunțat că face o prostie fără precedent prin impunerea de tarife suplimentare exporturilor Canadei, afirmație dublată de amenințarea că vor fi lăsate fără energie electrică câteva state din nord-estul Statelor Unite ale Americii. Ironia maximă a fost atunci când canadianul Trudeau l-a asigurat pe Trump că el, totuși, îl consideră un lider inteligent, dar a spus-o pe un ton evident batjocoritor. Tot la fel au fost și mesajele din Ucraina, unde Rada (parlamentul lor), a votat un laudatio la adresa lui Trump, unul demn de un dictator (să-mi fie scuzată comparația), iar Zelenski (că doar nu-l doare gura, mai ales în situația sa), a declarat că se supune autorității marelui conducător Trump, cumva ca în filmele cu proști. Spre seară, a venit, totuși, și o scrisoare de la Zelenski, dar începută cu „Dragă Donald”, în care zicea că va semna contractul referitor la pământurile rare ale Ucrainei. Zelenski a produs-o spre a-i fi de folos lui Trump azi-noapte, în fața Congresului, să poată să arate, totuși, că n-a fost făcut de râs total în Biroul Oval.
În fine, discursul lui Trump despre starea națiunii a fost cel mai lung din istorie, 100 de minute. Peste 95% a fost dedicat problemelor interne ale Americii și, în cursul acestui discurs, Trump a insistat, fără argumente, din punctul meu de vedere, că el oferă un viitor Americii de tip „Epoca de Aur” – eu, personal, m-am gândit la Nicolae Ceaușescu. Punctul culminant a fost atins în discursul lui Trump atunci când a promis că va pune, în curând, steagul SUA pe solul planetei Marte. Prieteni goldiști, eu sunt fizician de profesie, și unul bun. Cunosc bine ce înseamnă treaba cu aterizarea și popularea planetei Marte, nu intru în detalii acum, dar, vă rog, să mă credeți pe cuvânt că Trump vorbește despre cai verzi pe pereți la acest capitol, cu planeta Marte. În rest, președintele SUA a zis ce se știa, de la Groenlanda, până la Panama, până la faptul că mașinile electrice sunt istorie, plus că viitorul SUA nu va mai fi de tip woke, adică, în concepția lui, ca și în cea biblică, există doar bărbați și femei. Superb! Concluzia scurtă este că Trump n-a reușit nici măcar o lovitură consistentă din punct de vedere geopolitic prin discursul său. Cele mai așteptate referiri, care ar fi conferit forță sau, cum zic ei, „pace prin forță”, ar fi trebuit să fie despre viitorul NATO și al relației SUA cu Uniunea Europeană. Ei bine, n-au existat; pur și simplu n-au existat în discursul lui despre starea națiunii. Cum n-a existat nimic despre proiectul numit „Pacea în 24 de ore în războiul ucrainean”. Dar a existat „Melania, dragostea mea”. Trump a pomenit-o și toată lumea s-a ridicat în picioare și a aplaudat-o pe Melania Trump, care, la peste 50 de ani, și-a trăit un moment de glorie, ca recompensă a faptului că l-a suportat atâta amar de vreme pe Donald Trump. Vedeți cum e viața? Cine s-ar fi gândit acum 30 de ani că cea care defila pe podiumurile prezentărilor de modă și nu numai să ajungă să fie aplaudată în picioare de către tot Congresul SUA? Cam asta a fost de reținut despre Trump și geopolitica Americii.
În paralel, însă, China a punctat de două ori, în cursul zilei de ieri, într-un mod extrem de mediatizat; a anunțat un buget de apărare mult augmentat, până la o cifră ce se apropie de 8% din PIB-ul Chinei (este o cifră uriașă), care să contrabalanseze puterea militară a Americii, vorbindu-se clar, în comunicatul oficial, că China nu va accepta în niciun caz vreo impunere din partea țării conduse astăzi de către Donald Trump. A mai existat din partea Chinei și ceva extrem de consistent, mai puțin mediatizat, însă, pentru că toată lumea a rămas, cum zic francezii, „bouche bée”, adică cu „gura căscată”, că ăsta este sensul expresiei: au anunțat chinezii intenția unui parteneriat strategic cu Uniunea Europeană și, vă dați seama, la nevoile de capitalizare ale Uniunii Europene, așa ceva este, cum se spune, „unt pe pâine”.
Despre Putin, al treilea actor al marelui joc geopolitic al momentului, putem să spunem că privește și savurează în tăcere ceea ce se întâmplă în Statele Unite. De fapt, este într-o stare în care așteaptă noi și noi cadouri pentru el și pentru Rusia de la Donald Trump. S-a mobilizat puțin referitor la România și ne-a răscolit cu comunicatul Serviciului de Informații Externe al Rusiei, cel care l-a pus în paranteză și în dificultate pe candidatul Călin Georgescu, despre care s-a tot spus că ar fi candidatul Rusiei sau candidatul lui Trump; ei bine, se dovedește că nu e nici al Rusiei, și nici al lui Trump.
Ca o sinteză de final și o concluzie: Prieteni, prin poziționările lui Trump, ale lui Xi Jinping și prin rezerva lui Putin, puteți ghici că așa arată faza finală din „GEOPOLITICA DEZORDINII”, pe care am definit-o și pe care o urmăresc, în ultimii 15 ani, așa cum ea se implementează, pas cu pas, dar chiar se implementează, nu este deloc o butaforie geopolitică. Să țineți minte asta: suntem în faza finală a „GEOPOLITICII DEZORDINII”, prin care, practic, se segmentează Noua Ordine Mondială.
Fii primul care comentează