Aș putea presupune că Eduard Hellvig a luat foc din moment ce a ieșit la rampă după o lungă perioadă de tăcere. Nu merg pe această ipoteză pentru că Hellvig nu a luat foc niciodată. Filosofia lui de a părea deștept și puternic a fost să tacă. De cîte ori a ieșit, a sfeclit-o. Să ne aducem aminte ce apariție catastrofală a avut el după ce a comis un faimos audit asupra ilegalităților comise de Elena Udrea la Ministerul Dezvoltării. Mai mult s-a ridiculizat pe sine decît să demonstreze ceva serios pe seama exceselor Coanei Joițica ot Tîrgșor.
Dezastru judiciar pentru PNL și DNA (II)
Eduard Hellvig n-a clarificat niciodată nimic, făcîndu-se mereu că plouă. A încercat de două-trei ori să iasă la lumina reflectoarelor, dar de fiecare dată a făcut-o șters și vizibil incomodat de întîlnirea cu indiscrețiile ziariștilor. Dacă de data aceasta Eduard Hellvig s-a încumetat să iasă la o declarație, mai degrabă a făcut-o la comanda lui Klaus Iohannis. Enervat că tot scandalul cu pachetul de legi ale siguranței naționale ar putea să se spargă în capul său (sub a cărui gîndire și preocupare s-a și produs!), președintele trebuie să-i fi cerut lui Eduard Hellvig să iasă și să spună ceva, să mai preia din valul acuzațiilor și al înjurăturilor și să-l mai domolească.
(VIDEO) Directorul SRI nici usturoi n-a mâncat
Asta ar putea fi o explicație a ieșirii tîrzii, fără conținut și fără noimă, lungită ca guma din izmene, pentru a ne da o explicație a conceptului de securism. Ce „naște” securismul? Iată cum a fost definit și încărcat de conținut de către subordonații săi experți în liru-liru:
”Securismul este acea idee care presupune utilizarea traumelor societăţii din perioada comunistă pentru a crea, foarte abil, tocmai o reflexie de tip totalitar. Este acea idee că în spatele a orice, se ascunde un interes obscur şi neapărat de rea intenţie, că există duşmani în interiorul României, duşmani cu care trebuie să ne luptăm. Securismul este procesul de intenţie fără dovezi, manipularea adevărului şi întreţinerea unui conflict artificial între părţi ale societăţii, între societate şi instituţiile statului, între indivizi şi societate. Securismul sapă la temelia oricărui demers de democratizare, ne vrea ţinuţi pe loc şi în conflict unii cu alţii. Securismul are abilitatea de a se prezenta ca un medicament, când în realitate este virusul însuşi”.
Definiția este mult mai tricotată decît gîndește directorul SRI. Din acest punct de vedere, liberalii și președintele Klaus Iohannis ar fi sau chiar sunt niște adepți ai „securismului”. Nu ei s-au ocupat de „întreţinerea unui conflict artificial între părţi ale societăţii, între societate şi instituţiile statului, între indivizi şi societate”?
Nu Eduard Hellvig și echipa sa susțin curentul pro-SRI din CNSAS cu Germina Nagîț și Mădălin Hodor (devenit și el un soi de lector la Academia de Informații a SRI)? Nu ei vor modificarea legii prin care CNSAS să poată declara colaboratori ai securității și pe cei care nu au dosar de colaborator și care îl încurcă pe președintele Iohannis sau critică SRI ? Nu pentru asta au fost și decorați de președintele Klaus Iohannis? La SRI și CNSAS se lucrează intens pentru compromiterea adversarilor președintelui Iohannis, practicîndu-se un securism de cea mai joasă speță.
A condamnat doar securismul care este chiar haloul de frică produs de fosta Securitate și de lipsa de transparență, inclusiv de implicările exagerate ale SRI în societatea românească. Securismul este chiar imaginea prestației necontrolabile și netransparente, de multe ori abuzive, a Noii Securități în România de azi.
Condamnînd securismul, Eduard Hellvig și-a definit și combătut activitatea!
„ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL AUTORULUI DE PE SITE-UL COTIDIANUL.RO”
Fii primul care comentează