Cu aerul său pleznind de sănătate și de kilograme, Mihai Daraban a ieșit pe neașteptate la rampă cu un subiect prea larg chiar și pentru gabaritul său. Hodoronc-tronc, Daraban s-a arătat preocupat de o nouă împărțire administrativă a României. Așa mare cum apare el inclusiv pe la festivități, Daraban este prea mic și nepotrivit pentru subiectul abordat. Omul este doar președintele CCIR, adică al unui organism de tip cooperatist în care se strâng (și cotizează) camerele de comerț din județe. Care camere, în perioade de criză, se fac doar niște cămăruțe pentru aniversări și recepții. Rolul președintelui CCIR este doar unul de vizibilitate. El trebuie să apară în cadru (din când în când) lângă președintele României, ca reprezentant al economiei autohtone. Amîndoi, mari ca brazii, au o pondere de cel mult tufe înflorite.
A cui prelungire și amplificare se vrea semnalul lui Mihai Daraban? De ce visează el la reducerea numărului de județe la cel mult 10-11, „chiar mai puține”? Cu siguranță că nu președinții camerelor din județe (și ei, în multe cazuri, niște figuranți în economie) i-au cerut asta. Ar fi fost ca o campanie pentru tăiat singuri craca. Ceea ce și fără avertizări ar fi priceput din prima. Campania nu putea să vină nici de la partide. Nu au atâta minte încât să gândească și să-și asume un asemenea proiect. Semnalul trebuie să fi fost gândit de undeva pe la tandemul președintele României-SRI și are drept punct de plecare situația catastrofală a bugetului public. Țara se împrumută accelerat și prostește, numărul bugetarilor crește mai ceva ca la șoareci și toți profitorii simt că funia se strânge în jurul parului. Klaus Iohannis, aflat pe fundul sondajelor de opinie, a fost obligat să facă o promisiune legată de tăierea lefurilor în domnia sa. Partidele n-au curajul să inițieze o dezbatere, necum o lege. La câtă pricepere au să ducă o așa temă importantă s-ar face de rîs și ar putea să piardă procente importante sau chiar să rateze intrarea în parlament. Președintele Iohannis nu mai are benzină pentru un asemenea proiect pe cont propriu, deși toate datele îi indică o asemenea soluție. Ea este mai veche și a rămas neatinsă, în ciuda recomandărilor externe.
Așa că rămâne în discuție doar varianta unui „Vorbiți cu Daraban să o lanseze el!”.
Ceea ce Mihai Daraban a și făcut, cu puținele sale argumente aflate la dispoziție.
Ce va ieși? Eu unul sunt sceptic, nu pentru că o nouă trasare administrativă a țării n-ar fi necesară. Nu traversăm o perioadă în care o forță politică să poată susține o asemenea lucrare importantă. Nu avem nici personalitatea care să conducă o asemenea campanie. Ba ne lipsesc și studiile temeinice care să fundamenteze împărțirea. Ea nu se poate face doar pe baza argumentelor din dezbaterile televizate. Cheltuielile publice și numărul funcționarilor nu sunt suficiente. Sunt încă multe altele care trebuie luate în considerație.
Concluzia mi se pare simplă. La vârful României se coace ceva care frige, dar prostocrații nu știu cum să o scoată și să ne-o pună pe masă.
Fii primul care comentează