Infernala mașină de zgomote de la prezidențiale

Sunt 14 candidați pentru Cotroceni. Dintre aceștia, doi, Nicu și Marcel, au
cele mai mari șanse să se califice în turul doi. Să presupunem că aceștia, în
cazul în care suferă vreun accident pe parcursul scurtei perioade care a
rămas, au și doi înlocuitori. George Simion și Mircea Geoană. Dar oricât am
fi de generoși, suntem obligați să ne întrebăm ce caută în această ciorbă
electorală ceilalți zece, despre care se știe cu certitudine că nu au nici cea
mai mică șansă.
Explicația ar putea fi identificată chiar în titlul acestei analize. Treaba
acestora, a celor zece, este să alcătuiască o infernală și asurzitoare mașină
de zgomote. Televiziunile și posturile de radio, obligate fiind de lege, vor
trebui să-i prezinte de-a valma pe toți candidații. Mesajele celor doi de la
vârf, hai să spunem al celor patru, vor fi acoperite și distorsionate de ceea
ce le vor promite alegătorilor echipa celor zece pitici care mimează că bat
la porțile Cotroceniului. În felul acesta, cetățeanul are toate șansele să
devină efectiv turmentat, pentru că sub bombardamentul de mesaje îi vor
scăpa cele principale, cele de care trebuie să țină cont atunci când optează.
Nu este deloc exclus ca tocmai acest efect devastator asupra opiniei
publice să fie și unul dintre obiectivele principale al celor zece și al
susținătorilor inspiratorilor din umbră ai acestora.
O altă explicație a mașinii de zgomote poate fi identificată în utilizarea
conform legii a banului public. Să explic acest lucru. Un candidat care a
strâns numărul necesar de semnături și care a fost omologat de Autoritatea
Electorală primește de la buget, adică de la noi, o sumă consistentă de bani
pentru a-și face chipurile campanie electorală. Cunoscând la perfecție acest
mecanism, candidații au apelat din timp la sponsori, promițându-le una-
alta, vom vedea ce, și au încasat sume de bani, unele pur și simplu sub
forma unor contribuții personale la campania electorală, altele sub forma
unor împrumuturi care acum urmează să fie restituite din banii dați de
Guvern. Bucurie și sărbătoare! Pentru că, până la urmă, în schimbul
efortului depus, a pantomimei electorale jucate, candidatul pitic rămâne cu
un câștig mai mare sau mai puțin mare în portofel. O adevărată afacere.
Posibil o afacere și pentru sponsori. Și acum, pentru a explica și această
ultimă afirmație, vă voi oferi a treia explicație a discotecii care urmează.
Unii dintre candidații fără șansă, poate nu toți, dar cei mai mulți dintre
aceștia, își vor tranzacționa influența pe care o au asupra unor secțiuni
modeste de electorat. Modeste, modeste, dar unul, două, trei patru sau
cinci procente pe care le pot obține în primul tur contează. Exercitând în

mod clar o influență asupra cetățenilor care-i susțin, aceștia pot, în al
doilea tur, să transfere o parte dintre voturi unuia sau altuia dintre cei doi
finaliști. Desigur, în schimbul a ceva. Oare ce? Dacă și Nicu și Marcel se
califică în turul doi, fiecare dintre ei are toate șansele ca după încheierea
alegerilor să joace roluri importante la vârful statului. Să zicem că va
câștiga Marcel Ciolacu. El va deveni președinte și, în consecință va putea să
împartă favoruri cu nemiluita celor care l-au ajutat din capul locului sau
celor care l-au ajutat pe parcurs. Situația este similară și în ceea ce pe
privește pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Dacă se va alcătui din
nou struțo-cămila, unul va ajunge președinte, în timp ce celălalt ar putea
ajunge premier sau ar fi înșurubat într-o altă înaltă demnitate de stat. Și
din aceste poziții pot fi oferite favoruri și pot fi răsplătiți cei care au pus
umărul în cursa prezidențială. Și, în baza principiului vaselor comunicante,
răsplata se va duce în jos, către sponsori. Și uite așa se pun chiar prin
efectul legii bazele corupției în statul român.
Ca să nu mai vorbim de televiziuni și posturile de radio, care vor fi
manipulate financiar și vor manipula din răsputeri, la rândul lor, opinia
publică. Iată prin urmare și bazele falsei democrații. Din toată această
afacere, cetățeanul român iese buimăcit. Sau, vorba lui Caragiale,
turmentat.