Deosebirea presei independente față de presa le de partid. Tudor Arghezi explică în tableta Legea drumurilor de la Cameră, Seara, 4 aprilie 1913, de ce a fost de partea lui Al. Bădărău, inițiatorul Legii, ministrul Lucrărilor Publice în Guvernul Titu Maiorescu:
„Trebuie să afirmăm că «Seara», care n-a cruțat în ultimul timp pe domnul Bădărău și a divulgat multe din afacerile sale, este, în ce privește Legea drumurilor, e cu totul de partea domnului Bădărău.
Aceasta este de altfel deosebirea între ziarele de partid – care pornesc la luptă cu precugetare și neagă fără distincție toate actele unui guvern ce nu-i al lor – și între ziarele independente, care aleg și pot cu aceeași hotărîre să critice aspru sau să aducă laude aceluiași om, după cum el greșește și fură, sau întemeiază.”
*
Mișcarea la Petru Dumitriu. Vrând să văd ce mai am prin Folderul Caiete eseuri, am dat peste această însemnare despre Petru Dumitriu, făcută pe vremea cînd l-am citit întâia oară pe marele nostru scriitor:
„Ca şi la Eugen Barbu, care, pare-se, îl imită, un ochi atent observă totul în jur. Strada pe care se îndreaptă, către capitolul următor, eroul, sala în care vor avea loc dezbaterile, puntea vaporului din Pasărea furtunii sunt într-o eternă şi imperceptibilă mişcare. Totdeauna se întâmplă ceva, se mişcă ceva. Spre deosebire de Balzac, la care s-au raportat toţi comentatorii lui Petru Dumitriu, descrierea nu e statică: sub imagini pândeşte o anume nervozitate. De aici, din aceste instantanee, din aceste mişcări surprinse în curs, impresia de veșnic vie lăsată de proza lui Petru Dumitriu.”
Cînd am făcut observația asta?
Cred că pe vremuri, în comunism, deoarece vorbesc de dezbateri și nu de ședințe de excludere
*
Un personaj tipic mihailsebastian. Căutând prin textele uitate prin foldere, ca prin niște sertare din cămară, dau peste un citat din Ultima oră, de Mihail Sebastian. L-am pus deoparte, evident, când am citit piesa în vederea spectacolului de la Comedie, în regia lui Mircea Cornișteanu.
De ce l-am pus oare?
Recitindu-l acum, descopăr de ce. Personajul Magda e o născocire tipică lui Mihail Sebastian. Ca toți bărbații intelectuali, Mihail Sebastian visa la o femeie frumoasă, de sta floarea soarelui în loc, care să se îndrăgostească de un intelectual sărac, deloc chipos, numai și numai pentru producțiile inteligenței și talentului său. Eu însă, sceptic de tipul lui Caragiale, urând visurile și cuvintele mari, văd în Magda o exaltată ridicolă. Lumea e plină de astfel de intelectuale isterice, amorezate de bărbați morți demult, deoarece bărbații vii nu le dau nici o atenție. Redau scena în care Magda mărturisește un amor nebun față de Alexandru Cel Mare:
„Magda: Se poate. Dar în viaţă nu. Alexandru ştie asta. El merge cu mâinile libere, cu ochii închişi înainte, în neprevăzut, în plină aventură, pînă la capăt.
Andronic: Şi uneori până la crimă.
Magda (violent): Nu-i adevărat.
Andronic (cu vocea scăzută): L-a ucis pe Parmenion.
Magda: Minţi!
Andronic (moment de tăcere. Cuvântul a fost prea tare, dar omul de ştiinţă biruie): E un istoric. Îmi pare rău, dar l-a ucis.
Magda (intens, surd): El?
Andronic: Da.
Magda: Cu mâna lui?
Andronic: Cred că da.
Magda: Crezi? Ce uşor îţi vine să arunci cuvintele. Crezi! (Cu o schimbare de voce, fermă:) Nu avea nici un motiv să-l ucidă.
Andronic: Nici unul. Şi Plutarh spune la fel.
Magda: Dar Plutarh nu spune că l-a omorât el, cu mâna lui.
Andronic: Nu. Asta spun eu. E o descoperire. Sau cel puţin o ipoteză.
Magda: Pe care n-a mai făcut-o nimeni înaintea dumitale?
Andronic: Nimeni.
Magda: De ce îl urăşti? Ce ai cu el?
Andronic (cu o ridicare din umeri): Îl urăsc? Eu n-am deptul să urăsc pe nimeni.
Magda: Dar nici să iubeşti.
Andronic: Sînt un om de ştiinţă. Caut adevărul. Încerc să-l găsesc. În cazul de faţă, cred că l-am găsit. Am probe.
Magda: Unde sunt?
Andronic: Aici. (Deschide un sertar:) Şi aici (Deschide alt sertar:) Şi dincolo. (Arată cu degetul spre un alt dosar de fişe:) Vrei să le vezi?
Magda: Da. (Bruscă răzgândire:) Sau mai bine nu. N-am ce face cu ele. (Violent:) Păstrează-le! (Se întoarce brusc spre uşă)
Andronic: Magda!
Magda (se opreşte, se întoarce): Păstrează-le! (Mândră): Alexandru e o flacără. N-ai s-o stingi dumneata. Cu toate planşele, cu toate fişele, cu toate cărţile n-ai s-o stingi. E mai puternic, e mai sus, e mai frumos. E așa de frumos! Uită-te în ochii lui – drept în ochii lui – şi spune-mi: nu ţi-e frică de el?”
Fii primul care comentează