Sâmbăta e una dintre puținele mele zile libere de gazetărie. Pentru scrisul care merită – proză, eseuri, note de călătorie – ar trebui să fie o zi eficientă. Nu e însă. Și asta deoarece sîmbăta, tocmai pentru că e zi liberă, mă lovește valul de oboseală strâns de a lungul unei săptămîni zbuciumate. Pe deasupra sâmbăta e ziua fără chef de scris. Am moștenit asta de pe vremea mersului la BAR. Biblioteca e închisă sâmbătă după-amiaza și duminica toată ziua. Asta făcea ca prima parte a sâmbetei, petrecută la Bibliotecă, să fie rodnică, deoarece era conștient că am la dispoziție puțin timp. De regulă scriu mult mai bine când știu că am puțin timp la dispoziție pentru scris, decît atunci când știu că am timp berechet.
Ca, de exemplu, acum, când biroul îmi dă posibilitatea să lucrez toată ziua de sâmbătă și de duminică. Pe vremuri, începând de sâmbătă de la prânz, aveam liber și astfel îmi puteam încărca bateriile. Da, dar nici nu aveam atît de multe emisiuni tv ca acum. E mai mult decât curios că am scris și citit mai mult pe vremea când conduceam EVZ decât acum când nu mai conduc nimic, dar sunt mult mai bătrân și mult mai obosit. Așadar, azi sâmbătă, ajuns la birou, după o dimineață în care am fost la analize de sânge (a trebuit să merg nemâncat), o experiență din care am reținut pentru proză doar scrisul pe un zid de pe una din străzi – Lenuța e o jagardea –, adevăr exprimat în scris de vreun iubit al Lenuței după ce respectiva l-a tradus, cum ar spune Caragiale, m-a lovit o lehamite deznădăjduitoare la gândul că trebuie să mă apuc de scris. Și am apelat atunci la citit, activitatea mea de rezervă în cazul când n-am chef sau inspirație. Am deschis Kindle Scribe, unde stau folderele de Proză, și, cu stylusul în mână, am citit Frații Jderi de unde rămăsesem, de la începutul călătoriei lui Ionuț Jder prin Împărăția lui Mehmet Han. Am mai citit acest capitol „Întîmplări de mirare ale comisului Jder pe drumurile Împărăţiei”. Și pentru a-l proteja de intrigile lui Alexăndrel, Jder e trimis de Arhimandritul Amfilohie la Athos, pentru a aduce de acolo informații despre pregătirile otomanilor în vederea Războiului cu Ștefan Cel Mare. De la Isaccea, Jder și Botezatul – tătarul credincios al lui Jder sînt în Dobrogea. Dobrogea e însă sub stăpânire otomană. Prin urmare drumul celor doi pînă la Athos e un drum prin Imperiul Otoman. Ori de câte ori am citit înainte vreme Frații Jderi m-au atras doar aventurile nițel iresponsabile ale lui Ionuț Jder în țara turcească. N-am fost atent la realitățile descrise de Sadoveanu sub pretextul că acestea sînt văzute de personajul îndrăgit. Acum însă, recitind capitolul, realitățile din roman mă atrag cu putere. Acum știu o mie și una de lucruri despre turci, despre Măritul Sultan, despre guvernatorii otomani, astfel încât citesc Frații Jderi, roman despre moldovenii lui Ștefan Cel Mare, cu interesul cu care am citit cărți despre turcii lui Mehmet, cuceritorul Constantinopolului. Prin urmare parcurg acum capitolul despre Călătoria lui Ionuț Jder sub acoperire de credincios care merge la Athos ca unul interesat de ce descrie Sadoveanu ca fiind realitățile din Imperiul Otoman. Reușesc până la urmă să stabilesc traseul lui Ionuț Jder prin Imperiul lui El Fatîh până la Sfîntul Munte: Sofia (cred că e capitala de azi a Bulgariei) unde face cunoștință cu Hrana Beg, Beyul Bulgariei ca pașalâc, Salonic, unde – spune Sadoveanu – ar fi stat și Alexandru Macedon:
„Astfel ne-am dus noi în Rumelia, până la un târg mai mare decât târgul Sofiei. În acel târg mare ar fi stătut cândva în scaun şi Alexandru Machedon-Împărat. Dar acuma nu se mai afla acolo decât pomenirea măriei sale, şi din scaunul său nişte lemne putrede şi aurite pe care nu mai putea să şadă nimeni.”
Pe parcurs Jder și prin intermediul lui noi, cititorii, face cunoștință cu instituțiile și tradițiile din Imperiul Otoman. Imperiul Otoman în fruntea căruia se afla Mehmet, Cuceritorul Constantinopolului.
Prima experiență a lui Ionuț Jder e prezentarea în fața cadiului. Ce e cadiul știu din toate serialele turcești văzute de mine, între care la loc de frunte se numără Ertugrul. Citesc scena în care cadiul dă o decizie corectă.
O altă experiență e cea a chebapului. Pregătirea chebapului am întâlnit-o în serialul Destan.
Fii primul care comentează