Liniile roșii ale Israelului au o precizie chirurgicală
O nouă lovitură de mari proporții anunță autoritățile israeliene și confirmă
cele siriene. În vila sa de lângă Damasc, a fost ucis prin explozia unei
rachete generalul Maher al-Assad, fratele lui Basher al-Assad. Practic, la
doar câteva ore după ce a fost confirmată și lichidarea, tot de către
israelieni, a șefului Hezbollah. Din perspectiva războiului purtat în Orientul
Apropiat, asistăm una după alta la lovituri de-a dreptul magistrale. Legate
de precizia chirurgicală a liniilor roși trasate de Israel.
Generalul Maher al-Assad a ocupat până la lichidarea lui temuta poziție de
șef al securității siriene. Artizanii lichidării acestuia au ales, deloc
întâmplător, un moment cu totul și cu totul special, când Assad, la
reședința lui, organizase o importantă reuniune cu lideri de primă mărime
din Iran. Această întâlnire ar fi urmat să se finalizeze cu decizii importante
vizând aplicarea unor lovituri mortale împotriva statului Israel. Toți
participanții la această reuniune de taină au fost uciși prin trimiterea unei
singure rachete, care a explodat la locul potrivit și la timpul potrivit.
În ordinea liniilor roșii trasate de unii și de alții în Orientul Apropiat, se
cuvine să enumerăm la loc de frunte o prevedere despre care se vorbește
în lume destul de frecvent, care singularizează în peisajul mondial
constituția statului iranian. Iranul este singura țară din lume care a
prevăzut prin legea fundamentală obligația de a distruge un alt stat. În
mod expres, este vizat statul Israel. Este una dintre cele mai puternice linii
roșii, care generează un permanent război prin procură, purtat de Teheran
împotriva Israelului. Suntem obligați să ținem cont de faptul că Iranul, cu o
populație de zeci de ori mai mare decât cea a Israelului, are o întindere
comparabilă cu cea a continentului european. Dispune de resurse și bogății
care îi permit să reziste de decenii sancțiunilor economice instituite de
statele occidentale. Cu una dintre cele mai vechi culturi în spate, cu o
istorie pentru lungi perioade glorioasă, Iranul a dezvoltat și o diplomație
extrem de activă și de eficientă, reușind din această perspectivă să devină
o putere relevantă în plan regional. Iar repeziciunea cu care se dezvoltă
BRICS, organizația economică și comercială și politică rivală Uniunii
Europene și celorlalte mecanisme de acest fel ale lumii occidentale,
proiectează și în viitor Iranul într-o poziție dominantă, alături de China,
Rusia și India. Și, în viitor, Turcia. Până în prezent, în ciuda celor mai multe
dintre declarațiile oficiale ale liderilor de la Teheran, Iranul a evitat să atace
în mod direct sub aspect militar statul Israel. Preferând să-i aplice lovituri
prin intermediul organizațiilor teroriste pe care le-a finanțat și le finanțează,
cele mai relevante dintre acestea fiind Hamas, Hezbollah, Houthi din
Yemen și, desigur, Statul Islamic și Al Qaida, readusă la viață de fiul lui Bin
Laden. Aliații Israelului, dar în primul și în primul rând Israelul, sunt supuși
unui permanent joc de șah, fiind siliți să contracareze sau să prevină
loviturile puse la cale simultan sau pe rând pe toate aceste fronturi.
Este un teribil război de uzură, care are drept punct de plecare linia roșie
trasată în constituția Iranului, iar ca strategie lovituri aparent disparate,
puse la cale de la Teheran, finanțate de Teheran, care evită cu obstinație,
cu o prudență remarcabilă, în ciuda amenințărilor proferate, să se angajeze
într-un război declarat împotriva statului Israel. Tocmai din acest motiv,
principalul aliat al axei Tel Aviv-Ierusalim, Statele Unite, este nevoit să-și
blocheze forțe militare considerabile, constând în special din submarine și
portavioane, în întreg arealul Orientului Apropiat. Ceea ce înseamnă nici
mai mult nici mai puțin decât o dispersare a forțelor și cheltuieli
considerabile, făcute cu un unic scop, acela de a preveni un atac frontal și
devastator împotriva Israelului.
În acest context, au mai fost trasate și alte linii roșii în acest spațiu atât de
dinamitat. Teoretic, există o separare a statului Israel de Autoritatea
Palestiniană, care a refuzat sau nu a putut să se transforme la rândul ei în
stat conform rezoluției Națiunilor Unite din 1949. Sunt linii roșii între cele
două entități, care uneori se transformă în simple „puncte puncte”,
palestinienii acuzându-i pe israelieni de încălcare acestor frontiere
imaginare sau chiar reale, iar israelienii adoptând poziții diametral opuse.
De fapt, acest spațiu geografic ocupat de israelieni și de palestinieni s-a
transformat în bună măsură, mai puțin Israelul propriu zis, într-un uriaș
șvaițer. Dispunând de fonduri considerabile, israelienii au cumpărat un
număr din ce în ce mai mare de terenuri aride de la proprietarii
palestinieni, pe care, aplicând tehnologii avansate, le-au transformat în
bogate zone agricole sau chiar în localități comparabile ca grad de civilizație
cu cele occidentale. Această treptată transformare în șvaițer a unui
semnificativ perimetru geografic a generat și generează conflicte, uneori
sângeroase, între comunități pe de-o parte, și între autoritățile statului
palestinian ș cel ale statului israelian pe de altă parte. Este o continuă
tensiune, care din când în când crește în mod periculos și care fără doar și
poate este alimentată de Teheran și de ceilalți sponsori ai terorismului
internațional.
Din această perspectivă nu a fost deloc întâmplător preludiul extrem de
sângeros al războiului din Gaza, nici ceea ce a urmat în tot acest spațiu
transformat în ruine, cu o populație degringolată, lipsită de apă, de
alimente, de medicamente, cu șanse diminuate de supraviețuire, nici
permanentele ezitări și balansuri politice ale șefului Autorității Palestiniene
și, cu atât mai puțin, jocul extrem de periculos practicat în mod constant de
către autoritățile statului iranian.
Și, fără doar și poate, printre cei care trasează linii roșii în Orient, se
numără la loc de frunte și statul Israel, care a devenit nu numai o putere
economică și financiară relevantă în lume, ci și o forță militară practic fără
egal, dacă facem raportul între teritoriu și populație pe de-o parte, și
capacitatea de apărare și de contraatac de care Israelul dispune pe de altă
parte. Și tocmai din această perspectivă, ultimele lovituri extrem de precise
și de eficiente ale serviciului secret israelian dobândesc nu numai un
simbolism, ci și o semnificație și o eficiență cu totul și cu totul specială într-
un război atât de dinamizat de multitudinea și diversitatea liniilor roșii.
Fii primul care comentează