Am terminat cartea celebră a lui Tacitus, Anale. Deși ar trebui s-o recitesc, luminat fiind acum și de alte lecturi despre Tiberius, mă apuc de Suetoniu. Nu înainte de a citi, în viteză, pentru că sunt atras de subiect, texte moderne despre Împărații romani. Toate îl privesc pe Tiberiu ca pe un conducător bun, măreț prin reușita păstrării regimului imperial și evitării războaielor civile, nițel ciudat în lumea romană prin refuzul de a face pe plac mulțimii. Azi s-ar spune despre el c-a fost un adversar al populismului, și propaganda liberală ar face din el un exemplu de urmat în Est. Din această perspectivă, mă revoltă pur și simplu tendențiozitățile din Eu, Claudius, Împărat, serial britanic, fără altă vină decât aceea de a fi avut drept temei cartea unui telenovelist în materie de Istorie, Robert Graves. Amănuntele despre orgiile animalice ale lui Tiberiu sunt dezvăluite de o matroană în timpul șederii la Roma a Împăratului. Bîrfitorii care sunt însă Tacitus și Suetoniu îi atribuie lui Tiberiu destrăbălările pe când acesta se afla pe insula Capri. Faima din timpul șederii la Roma e astfel un fals produs de Robert Graves și asumat de serial. În buna tradiție shakespeareană, serialului îi ies personajele malefice. Seianus o concurează pe Livia în materie de orori, dar și în materie de inteligență pusă la lucru pentru nenorociri. Seianus apare și ca un șef de serviciu secret. Deoarece el comanda Garda Pretoriană, transformată într-o forță de descurajare a celor care i se opuneau Împăratului, putem spune că era un fel de șef de Secret Service sau mai degrabă de KGB din anii staliniști:
Serviciul secret sovietic avea și propria armată.
Din întreaga tărășenie care e domnia lui Tiberiu mă interesează în mod deosebit episodul Seianus. Toscanul, cum îi spune G. P. Baker în LE RÈGNE DE TIBÈRE, carte tipărită de Payot în 1938, după o tipăritură din 1929, de un autor englez prezentat drept popularizator, a fost omul de încredere al lui Tiberiu timp de 17 ani. Timp de 5 ani, din 26 până în 31, a fost cel mai puternic om din Roma, deoarece Tiberiu, retras la Capri, conducea Imperiul prin intermediul lui. Din serial se conturează un atotputernic mai ales prin informațiile de care dispunea grație unei rețele acoperind toate straturile lumii romane. G. P. Baker crede că multe informații le obținea direct prin folosirea nevestelor ale căror bărbați se remarcau prin necioplire. Se pare că Seianus avea lipici la muieri prin drăgălășeniile de cicisbeu. Serialul, alte producții mă duc cu gândul la o altă explicație a loviturii prin care Seianus e scos din joc. Teza înrădăcinată în Istorie e cea a unui Tiberiu nătăfleț, tras pe sfoară de Seianus suficient de tare pentru ca ambițiosul să fie crezut drept un ins loial. Sub semnul aceleiași teze se face mare caz de revelația avută de Împărat la scrisoarea trimisă de Antonia, mama lui Germanicus și a Livillei, amanta lui Seianus, despre otrăvirea lui Drusus, fiul lui Tiberiu, de către nevastă. Eu nu cred că Tiberiu a avut o revelație. Eu cred că Seianus a fost folosit de Tiberiu pentru a-și rezolva interesele murdare. Prin intermediul lui Seianus Împăratul scapă de Agripinna, ba chiar și de Drusus, fiul pe care nu-l vedea urmaș, opțiunea căzând în favoarea lui Caligula. În vremurile moderne, un caz asemănător l-a întruchipat Iejov, folosit de Stalin pentru ațâțarea Marii Terori, astfel încît ulterior să pună pe seama șefului KGB toate crimele. Ca și Seianus, Iejov e lichidat fără milă. Cea mai bună dovadă că Tiberiu ținea totul sub control rămâne refuzul de a-i da ca nevastă pe Livilla, cale pentru Seianus de a accede în familia imperială. Când Seianus și a făcut treaba, Tiberiu l-a scos din joc, având grijă să-i pună în seamă inclusiv moartea fiului. E mai mult decât interesant că serialul îmi confirmă cele scrise mai demult și anume că revoluțiile, loviturile de stat sînt posibile, deoarece toți șefii au adjuncți. Pentru lichidarea lui Seianus e folosit ambițiosul adjunct la comanda Gărzii pretoriene, Macron.
Fii primul care comentează