Maia Sandu visează să îmbrace tricoul lui Volodimir Zelenski

În discursul lui Joe Biden de la Varșovia, la un moment dat, spre surprinderea tuturor, președintele SUA a spus: „Președintele Sandu este aici astăzi. Nu sunt sigur că este, dar sunt mândru să fiu alături de tine și poporul iubitor de libertate din Moldova. Dați-i un rând de aplauze!

 Aproape toată presa înjugată la carul Puterii, împreună ci „analiștii” lor de serviciu, au „tradus” acest pasaj ca fiind unul de mare apreciere la adresa Maiei Sandu, deși Biden nu a remarcat ceva anume în deciziile sale, ci doar a subliniat iubirea de libertate a moldovenilor.

Problema-chei este însă cu totul alta: DE CE S-A INSERAT EPISODUL „MAIA SANDU ȘI MOLDOVA” ÎN ACEST DISCURS AL LUI BIDEN? 

Modul eroic în care a fost prezentat acest fragment de 30 de secunde din discursul președintelui SUA nu este doar prelungirea slugărniciei în fața licuriciului, ci ceva mult mai grav: ascunderea faptului că acest episod vine la doar câteva zile de la schimbarea guvernului din Moldova, care are drept țintă principală și imediată renunțarea la neutralitatea prevăzută de art. 11, al. 1 din Constituția Moldovei și chiar provocarea Rusiei prin decizia de a demilitariza Transnistria chiar acum

Cu alte cuvinte, acum câteva zile, odată cu depunerea jurămîntului de către noul premier Dorin Recean, Moldova s-a arătat disponibilă să intre în război! Faptul că Biden a rostit acele propoziții despre Maia Sandu nu înseamnă altceva decât că schimbarea guvernului Moldovei și noua orientare războinică a Maiei Sandu s-au făcut sub oblăduirea SUA.

Pentru mulți, s-ar putea ca această decizie a conducerii Moldovei să fie un act de curaj, de înaltă vibrație. E în regulă la nivel de discurs, dar oare la fel stau lucrurile dacă se merge până la capăt, adică Moldova să intre direct în război cu Federația Rusă?

Vedem cum arată Ucraina, o țară cu mult mai mare și mai puternică decât Moldova, după un an de război: sute de mii de morți, zeci de mii de clădiri bombardate, milioane de refugiați. Putem să ne imaginăm cum ar arăta Moldova după confruntarea cu Federația Rusă?

Gândiți-vă doar că suprafața Moldovei este de 33.843 km², de 17 ori mai mică față de 603.700 km² cât are Ucraina, iar populația Moldovei este de 3.543.341 persoane (fără Transnistria și Tighina), de 12 ori mai mică față de peste cele 43 de milioane de locuitori cât are Ucraina!

Nu aș vrea să văd o Moldovă însângerată inutil după ce renunță la neutralitatea care-i asigura până acum liniștea și pacea, la care Maia Sandu pare dispusă să renunțe din cauza celebrului drob de sare. Să nu fim iarăși mințiți cu amenințarea Rusiei la adresa Moldovei, căci toate declarațiile de acest fel au apărut după declarația Maiei Sandu și declarațiile lui Dorin Recean!

În același timp, vom avea un val uriaș de refugiați din Moldova, în primul rând către România, dar cei mai mulți către Occident. Cine va rămâne să lupte împotriva Rusiei? Să nu uităm că acum sunt peste 15 milioane de refugiați din Ucraina, risipiți prin toată lumea. Și nu e vorba doar de copii, femei și bătrâni! 

Așa cum arată lucrurile acum, problema nu este dacă Moldova se va alătura Ucrainei în războiul cu Federația Rusă, ci când, căci lucrurile par deja decise.

Am fi tentați să spunem că e problema vecinilor noștri de peste Prut, numai că Moldova este departe de simplul statut de țară vecină, așa că marea problemă care se va ivi va fi: ce va face România? Și atunci lucrurile se vor complica.

De ce s-a aruncat Maia Sandu pe această pârtie periculoasă, e greu de explicat. Este ca și cum s-ar fi uitat la televizor la concursurile de slalom uriaș și, fără să știe să schieze, ar decide să participe și ea!

Sigur, nu e puțin lucru să te caute prin mulțime Joe Biden, să ceară aplauze pentru tine, să te invite chiar la o cafea, dar merită să-ți arunci poporul, și așa de chinuit, într-o astfel de catastrofă cum este războiul? Iată un subiect de meditație pentru cuplul Maia Sandu – Dorin Recean.

Îmi pare rău, dar, în sinea mea, eu cred că Maia Sandu vrea să îmbrace și ea tricoul lui Zelenski, să vorbească și ea prin intermediul internetului în toate parlamentele lumii, să se ducă în tricou la regele Marii Britanii sau în congresul SUA și, poate, să vadă cum Moldova câștigă Eurovision-ul.

Mize mici contra unei tragedii uriașe! Vorba proverbului: te legi la cap fără să te doară. De ce?

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*