Discuțiile despre un potențial război ruso-ucrainian și tensiunile mari existente destul de aproape de granițele noastre sunt la ordinea zilei. Presa internațională plasează subiectul în prim plan și-l despică de-a fir a păr cu diverși politicieni și analiști militari. O abordare altfel are editorialistul Doru Bușcu în Catavencii. În fapt, este o parodie după Scrisoarea a III, de Eminescu în care rolurile principale sunt deținute acum de Vladimir Putin, Klaus Iohannis și Vasile Dîncu.
„Iată-l pe Vasile Dîncu c-o năframă-n vîrf de băț. Vladimir, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț:
– Ce vrei tu?
– No, bună pace! Și, de n-o fi cu bănat, sînt c-un tip. Zice că are o șapcă de arătat.
La un semn deschisă-i calea și se-apropie de cort un malac cu mersul țeapăn și privirea ca de mort.
– Tu ești Werner?
– Da-mpărate, zise Dîncu c-un suspin. E Iohannis în persoană, dar vorbește mai puțin. Of, cum să-ți explic, mărite? E tăcut ca un dulap. E înalt și joacă tenis, da-n rest e bătut în cap. M-a însărcinat partidul să vorbesc în locul său, că el fără prompter, doamne, tace ca un mutalău.
Deci, am reținut: se pare că redevenim vecini. Chiar și faza cu coroana și cu ramura de spini. Orice gînd ai Vladimire, cu Ucraina și cu noi, nouă ne rămîne fuga, nu-i nevoie de război. Despre partea înarmării, însă, doamne, să ne ierți! S-au luat comisioane, s-au dus banii pe la terți. Ne-apărăm cu rîul, ramul, cu aceiași Munți Carpați. N-avem nici o strategie, n-ai cu cine să te bați! De-aia zic: de faci întoarsă de pe-acuma a ta cale și doar ne triplezi factura de la gaze naturale, noi vom tremura de frică și de frig cînd poruncești, fără să ne mai prefacem c-avem planuri vitejești.
– Cum, cînd am atîta oaste la doi pași, tu crezi că pot să ratez așa o șansă, să v-o dau și vouă-n bot?
O, tu nici gîndești, Vasile, cîți în cale mi s-au pus! Toți dușmanii din Rusia: pîn’ la unul i-am răpus. .
(…)
Nu mă pun cu-americanii, fiindcă am ca voi destui: azi aveți un teritoriu, mîine ia-l de unde nu-i. Ce-i Ucraina? O cîmpie. Polonezii? Niște pani. Balticii? O utopie. Voi? O țară de doi bani. Am armate pretutindeni. Îngheți doar cînd le privești. În opt ore sînt la Kiev, într-un ceas – la București.
Și în contra vijeliei voi veniți c-o șapcă-n cap? Și, purtat de biruințe, să mă-mpiedic de-un dulap?
– Un dulap, da, împărate, căci dulapul ce-l privești e din defrișări. E, practic, vîrful mobilei săsești. Ne-am împiedicat de dînsul șapte ani la rînd și noi. Dacă vrei o confidență, l-am votat ca niște boi. Ni s-au arătat dosare, ni s-au arestat baroni. Ce era să facem, doamne, cu o mînă de bufoni? Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști, să te lămurești pe pielea-ți cît sîntem de hoți și proști! Sîntem lacomi, preamărite, noi ne ducem după bani. Nu ne stă-n deprinderi lupta, e prea scump să fim spartani.
(…)
Dacă, totuși, preamărite, jindui să ne invadezi, te previn, cu umilință, mai adînc să reflectezi. Vrei prin granițele noastre oastea cruntă să-ți petreci? Păi, n-avem infrastructură. Să vedem pe unde treci. E o tactică și asta, noi credeam că doar furăm. Dar ne distrugeam asfaltul – iată, să ne apărăm!
(…)
Fii primul care comentează