
Un fascinant document de Istorie și de Etică rămîne volumul Mărturisiri: Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, editura Humanitas, 1996. Despre Mărturisirile lui Corneliu Coposu, ca să le zic aşa după titlul cărții, se pot spune multe lucruri. Eu mă voi opri doar asupra unuia: felul în care liderul absolut al PNȚCD îi înfăţişează pe fruntaşii Partidului Comunist – Ana Pauker, Lucrețiu Pătrăşcanu, Gheorghiu-Dej. Adică pe cei responsabili din punct de vedere moral, politic şi juridic de anii de puşcărie ai lui Corneliu Coposu. Convorbirile cu fruntașul țărănist au fost realizate în perioada 6 martie și 25 iulie 1991. O simplă rememorare ne arată că ele au avut loc într-o perioadă de crâncenă bătălie dusă de Corneliu Coposu împotriva echipei ajunse la putere după decembrie 1989, echipă pe care liderul PNȚCD o considera drept o demnă continuatoare a partidului condus pe vremuri de Ana Pauker, Gheorghiu-Dej şi Lucrețiu Pătrăşcanu. Dialogurile au fost realizate de regulă noaptea, după întoarcerea marelui om politic din arena confruntării de peste zi cu FSN şi Ion Iliescu. Ele sunt dedicate în mare parte trecutului. Cu toate acestea, inteligență încă viguroasă, Corneliu Coposu nu se lasă furat de dulcea vrajă a întoarcerii în trecut. Din când în când, el simte nevoia să se pronunţe şi asupra prezentului. În nopțile consacrate trecutului el nu uită o clipă că peste zi s-a bătut cu echipa neocomunistă de la putere. Sacrificându-se plăcerii de a-şi aminti, el rămâne mai departe luptătorul politic al prezentului. În aceste condiții ar fi fost simplu pentru Corneliu Coposu să-i înfăţişeze pe Ana Pauker, Lucrețiu Pătrăşcanu, Gheorghiu-Dej în tonuri violente. Orice alt politician în locul lui ar fi mânuit trecutul în interesul prezentului. Rememorarea întâlnirilor cu personalitățile de marcă ale comunismului ar fi fost un bun prilej să mai dea o lovitură adversarilor săi politici prezenţi, pe care-i considera continuatori ai defunctului regim. Îl îndreptățeau la aceasta nu numai lipsa de scrupule, presupusă în general de bătălia politică, dar și suferinţa îndurată din cauza lor. Cu toate acestea, amintirile despre Ana Pauker, Gheorghiu-Dej și Lucrețiu Pătrășcanu stau sub semnul obiectivității. Cel ce a petrecut 18 ani în închisorile comuniste şi din cauza Anei Pauker nu şovăie să recunoască: „Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite“. Ar fi fost simplu pentru Corneliu Coposu să o înfățișeze pe Ana Pauker ca pe o săracă cu duhul, ca pe o inteligență încălțată cu ciubote soldǎțești. Nimeni nu l-ar fi condamnat pentru asta. În plus, ar fi avut prilejul de a folosi această imagine pentru a-i discredita pe comuniştii aflați la putere în 1991. De ce n-a făcut-o? Ne răspunde tot el. Referindu-se la memoriile lui Nicolae Carandino, Corneliu Coposu le reproşează ciuntirea adevărului istoric de dragul producerii unui impact asupra cititorilor. Cu alte cuvinte, ceea ce am putea numi rescrierea trecutului în interesul prezentului. Liderul PNȚCD respinge o asemenea practică. Pentru el, adevărul e mai important decît toate. Decât suferinţa pe nedrept îndurată. Decât interesele politice ale prezentului. Acest desăvârşit respect fată de adevăr nu-i altceva decât semnul mai mult decât convingător al recunoașterii priorității pe care trebuie să o aibă pentru un politician realitatea. Prin întâietatea absolută acordată adevărului, Mărturisirile lui Corneliu Coposu constituie o lecție de excepție pentru toți politicienii noștri.
Și o filă din testamentul politic al lui Corneliu Coposu.
*
Scriam pe 28 mai 2014. Vasile Blaga și-a găsit un nou Traian Băsescu: Se numește Crin Antonescu!
Televiziunile de știri stau să avorteze de atâtea Breaking-News-uri: Se făurește Frontul anti-PSD! Se unifică Dreapta! Se formează o Alianța PNL-PDL! Victor Ponta tremură de frică! Luând seamă la atmosfera din presa anti-PSD, am impresia că la Palatul Parlamentului se întâlnesc Roosvelt și Churchil, și nu Vasile Blaga (12%) și Crin Antonescu(14%), pentru a face 26% cu care să-l bată pe umăr pe Victor Ponta la prezidențiale. Peste tot domnește sărbătoarea. În cinstea noului front antifascist, Sebastian Ghiță a fost invitat la Hotnews. Să ne intoxice nu numai prin România Tv, dar și prin Hotnews! Mă rog! Viața e grea – se pare – și pentru site-urile de știri! O coagulare a partidelor anti-PSD e mai mult decât necesară în România postdecembristă, dominată de mamutul numit FSN. Eu cred chiar că nu de o alianță ar fi nevoie, ci de o fuziune PNL-PDL. Sunt însă un om care urăsc jubilațiile. Sub acest semn, atmosfera de Hora Unirii din presa independentă mă face să meditez iar la înlocuirea răcelii tipice gazetarului, cel care nu se emoționează nici la declanșarea Apocalipsei, pentru că misiunea sa e să relateze corect Sfârșitul Lumii, cu fierbințeala de chibiț electoral. Ca om mai bătrân, îmi permit să observ:
- Graba cu care Vasile Blaga și Crin Antonescu se țucă acolo unde s-au scuipat pînă nu demult poate da grețuri omului de bun simț. O anume prudență n-ar fi stricat. Se putea vorbi și de dificultăți, de timp necesar.
- PNL are o conducere interimară. E greu de crezut că fie și de ochii lumii această conducere nu-și poate permite să semneze înțelegeri cu alte partide. Așadar, deocamdată se discută dacă va fi cândva nunta. Până la nunta propriu zisă mai e. Mai ales că partenerii au mai trecu prin multe alte căsătorii.
- Vasile Blaga s-a aruncat în brațele lui Crin Antonescu, liderul de fato al acestor negocieri, cu același entuziasm cu care s-a aruncat cândva în brațele lui Traian Băsescu.
Sărmanul Vasile Blaga! Fusese părăsit de Stăpânul Traian Băsescu. El însă nu poate trăi fără Stăpân. Drept urmare, când s-a ivit unul disponibil – Crin Antonescu – călcâile i s-au lipit a Drepți de la sine!
Fii primul care comentează