
Competitorii sunt în acest moment plasați la linia de start. Principalii jucători. Abia acum, după
ce George Simion a primit verde și poate participa la prezidențiale, pot fi făcute prognozele, dar
și acestea depind, într-o măsură decisivă, cel puțin din perspectiva suveraniștilor, de
îndeplinirea câtorva condiții. Pentru George Simion, sarcina pe care și-a asumat-o, împins fiind
la această decizie de Călin Georgescu, este uriașă. Se pregătise pentru a ajunge premier și iată
că, din mers, situația se schimbă în mod radical.
Conform celei mai recente măsurători de piață, Atlas Intel, comandată de Mediafax, cercetare
desfășurată în perioada 13-15 martie, deci încheiată cu o zi înainte ca George Simion să
primească verde, rezultă că, dacă acum au loc alegeri, acesta se plasează la capătul primului
tur de scrutin cu un procent de 30,4%, urmat de Nicușor Dan, cu 26%, Crin Antonescu, cu
17,9%, Victor Ponta, cu 9%, și Elena Lasconi, cu 3,9%. Mai interesant este de văzut cum se
distribuie voturile lui Călin Georgescu, care a fost scos în mod abuziv din cursă. 79,3% dintre
acestea merg în mod natural la George Simion și 5,7% la Victor Ponta. Din această cercetare
de piață aflăm că Victor Ponta, vopsit în suveranist, reușește, în principiu, să smulgă câteva
procente bune din voturile acestora. Chiar dacă se plasează abia pe locul patru, mai mult de
jumătate dintre voturile sale vor fi preluate din publicul suveranist, din țară și din străinătate. Și
aproximativ o jumătate de la PSD. Adică din voturile care, în principiu, ar trebui să meargă la
Crin Antonescu. Maurul își face datoria, maurul poate să moară! Numai că, în acest caz, maurul
nu moare, ci îl ajută implicit și în mod indirect pe Nicușor Dan, adică pe candidatul numărul unu
al statului subteran, să intre în finală și probabil să și câștige.
Dacă și numai dacă suveraniștii nu reușesc să îndeplinească trei condiții extrem de importante
pentru ca George Simion să poată fi instalat în poziția de președinte la Cotroceni. Prima
condiție este ca meciul să nu fie furat. Ca voturile să nu poată fi deturnate. În special cele din
străinătate, așa cum s-a întâmplat la toate celelalte alegeri prezidențiale. Acolo lucrurile sunt
mai greu de supravegheat, întrucât la butoane se află ambasadele și consulatele. Deci,
Serviciul de Informații Externe. Nici în țară lucrurile nu sunt prea simple, atâta vreme cât voturile
sunt numărate electronic, cu sau fără ghilimele, de un serviciu secret. Așa cum nu se mai
întâmplă nicăieri în lume. Este posibil, deci, ca, dacă reprezentanții AUR nu se mobilizează la
maximum și nu stau cu ochii pe butelie până în ultimul colț al țării și străinătății, autorii loviturii
de stat să recurgă la planul B, încercând să câștige alegerile pe o altă cale. La Cotroceni,
începând din acest moment, are loc o ședință extrem de importantă convocată de Ilie Bolojan,
la care sunt invitați să participe toți cei ale căror funcții îi implică în procesul electoral. Ilie
Bolojan afirmă că dorește, în acest fel, să se asigure că procesul electoral va fi organizat corect.
Dar este posibil ca intențiile sale reale să fie diferite, dacă ținem cont de faptul că, după
încheierea alegerilor, el urmează să se întoarcă la butoane, la conducerea PNL, care face parte
din alianța aflată la guvernare, și la conducerea Senatului, unde cele trei partide și jumătate,
între care și PNL, dețin majoritatea. Normal ar fi fost ca de la întâlnirea organizată în această
dimineață să nu lipsească reprezentanții opoziției. Pentru că și ei sunt interesați și, în același
timp, implicați în buna și corecta organizare a alegerilor. Omiterea lor poate fi cu substrat.
A doua condiție este ca suveraniștii să acționeze uniți în primul tur de scrutin și să se
coordoneze în mod adecvat unii cu alții. Iar în al doilea tur de scrutin, atunci când George
Simion va juca în marea finală, și ceilalți suveraniști ai căror lideri vor fi eliminați din joc să-l
susțină pe George Simion.
A treia condiție, fără de care e greu de conceput că George Simion ar putea câștiga în primul
tur de scrutin și apoi în competiția finală, este, așa cum reiese din cercetările de piață, ca
domnul Călin Georgescu să treacă peste amărăciunea eliminării sale din cursă în mod abuziv și
să își ducă până la capăt, indiferent cât îi este de greu, angajamentul de a-l susține pe cel mai
bine plasat dintre liderii suveraniști rămași în joc. Este indispensabil acest efort, este obligatoriu
ca el să-și aducă aportul și să își exploateze la maximum propria carismă, cu atât mai mult cu
cât există, cel puțin teoretic, șansa ca George Simion, după ce va câștiga președinția, să-și
poată exercita influența, așa cum au făcut și alți președinți, în sensul schimbării actualei
majorități parlamentare și aducerii la butoanele Parlamentului a unei noi majorități create în jurul
AUR. Ceea ce poate însemna nici mai mult, nici mai puțin decât aducerea lui Călin Georgescu
la Palatul Victoria, în poziția de premier.
Lupta este extrem de grea dacă stăm să ne gândim că, în principiu, cu toate prejudiciile aduse
de Victor Ponta, Crin Antonescu, un om cu o temeinică experiență politică și un excelent orator,
ar putea cumula voturile celui mai important bazin electoral deținut de PSD, PNL, UDMR și alte
naționalități decât cea maghiară. Iar din cealaltă direcție, susținut fiind în forță de statul
subteran, dar și de forțe oculte de la nivelul Uniunii Europene, va acționa, utilizându-și toate
resursele, Nicușor Dan.
Fii primul care comentează