Omul Negru al Zilei – Joe Biden

„Omul Negru al Zilei” de astăzi la Gold FM este Joe Biden și vă dați seama că dacă aș face o listă pentru ce anume merită acest titlu de „Omul Negru al Zilei” aș ocupa tot spațiul de emisie al radioului până diseară, pentru că ar trebui să explicitez în fiecare caz. El este declarat „Omul Negru al Zilei” astăzi pentru felul în care se comportă legat de scandalul de mare corupție, drogangeală, proxenetism, dovedit cu probe, în care este implicat fiul său, Hunter Biden. Aparatul Casei Albe, FBI-ul inclusiv, este pus să-l păzească pe Hunter Biden să nu ajungă în mass media acuzele despre care ați auzit ieri de la SRS, cât sunt de grave la adresa lui un Hunter Biden, cu bani luați, zeci de milioane de dolari de la companii străine, din care s-a înfruptat tot clanul Biden, folosindu-se de funcția de vicepreședinte al Statelor Unite pe care o avea Joe Biden.

Cel mai curajos din Statele Unite în a-l acuza pe Biden a fost Tucker Carlson, care îl declară pur și simplu pe Hunter Biden ca fiind agent străin, demonstrează chestiile astea, le argumentează cu probe și-l arată pe Hunter Biden în această postură, ceea ce implică o mare, mare slăbiciune pentru vârful puterii americane. În loc să recunoască eșecul său ca părinte, cum ar face-o orice om necăjit dar corect sau cu responsabilități, Joe Biden a declarat ieri că îl iubește și îl susține pe fiul său Hunter după ce acesta a pledat vinovat de evaziune fiscală. Până la un punct este firească această decizie cu iubirea, mai puțin cu susținerea, însă totul este un simulacru, prieteni. Hunter Biden a fost sfătuit să-și recunoască vinovăția pentru două dosare federale, unul de evaziune fiscală și altul de încălcare a legii prin cumpărarea unei arme de foc în timp ce era dependent de droguri, certificat, pentru ca să scape fără pușcărie.

Aceste vinovății sunt poate cam 1% din icebergul vinovățiilor lui Hunter Biden, care, atunci când le contabilizezi, te crucești. Din acest motiv tatăl său, Joe Biden, despre al cărui discernământ am mari îndoieli că mai există, este declarat „Omul Negru al Zilei” la Radio Gold FM, pentru că face pe prostul și încearcă să ducă de nas și să păcălească o națiune întreagă și, odată cu această națiune, toată partea euroatlantică care se supune încă Americii.

(transcrierea rubricii „Omul negru al zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*