Patimile lui Marcel Ciolacu

Indiferent dacă joacă serios sau la cacealma în această partidă de pocher
politic, Marcel Ciolacu mizează pe formula „totul sau nimic”. Ori va deveni
viitorul președinte al României și va juca cinci-zece ani pe cei mai mari cai
ai puterii, ori va sfârși ca toți ceilalți candidați eșuați, fiind exmatriculat din
PSD. Asta în cel mai bun caz. Zarurile au fost aruncate. Pentru Marcel
Ciolacu, drum de întoarcere nu mai există.
Singura șansă a liderului PSD este ca de acum încolo să meargă cu toată
viteza înainte, să angajeze și să mobilizeze PSD pentru a-și putea accesa în
primul tur uriașul bazin electoral reprezentând un procent de treizeci și
ceva la sută din numărul total de votanți. Dacă nu face mari greșeli – și
presupun că nu va face, după ce am avut posibilitatea să-i studiez în ultimii
doi ani comportamentul extrem de prudent –, împins de bazinul electoral al
social-democraților, Marcel Ciolacu va ajunge în turul doi. Și abia apoi
începe greul.
Chiar aflat detașat pe prima poziție, liderul PSD poate fi învins în turul doi.
Dacă altcineva reușește să adune o majoritate. Urmează deci să încercăm
să anticipăm cum funcționează din această perspectivă „patimile lui Marcel
Ciolacu”.
Într-o analiză anterioară, am dezvoltat tema unei posibile alianțe pentru
turul doi cu George Simion. Marcel Ciolacu poate să-i promită acestuia,
dacă va deveni președintele României, nominalizarea pentru poziția de
premier, pe care de altfel liderul AUR nu a ascuns că o dorește. La schimb,
Simion trebuie să tragă tare în primul tur, atât pentru a crește scorul
partidului la parlamentare, cât și pentru a veni la masa lui Marcel Ciolacu
cu un număr cât mai mare de voturi pentru cel de-al doilea tur de scrutin.
Pentru liderul AUR, strategia care se conturează din această perspectivă nu
este deloc simplă. Pentru a-și mări semnificativ masa de alegători, el este
obligat de circumstanțe să critice în mod dur guvernarea și să prezinte
populației toate contraperformanțele acesteia. Numai că guvernarea este
din ce în ce mai mult percepută – și pe bună dreptate – ca aflându-se în
responsabilitatea cvasi-exclusivă a lui Marcel Ciolacu. Cum să ataci la
baionetă Guvernul, fără să-l lovești pe premier? Iată marea dilemă a lui
George Simion. Și iată în ce condiții grele acesta trebuie să facă un balet pe
sârmă, astfel încât după primul tur de scrutin să-i poată convinge pe
votanții săi că este mai bine să aleagă pentru prezidențiale răul cel mai
mic. Motiv pentru care Nicolae Ciucă va deveni ciuca bătăilor din
perspectiva AUR.

Să zicem că Marcel Ciolacu, făcând o campanie excepțională și
neînregistrând între timp mari eșecuri în activitatea sa de premier, cum
este cel legat de așa-zisa reformă a pensiilor, va reuși să obțină 35% dintre
voturile cetățenilor României care vor face efortul de a se prezenta la urne.
Să mai luăm în calcul, tot într-o variantă optimistă, că George Simion,
creditat în prezent pentru prezidențiale la cel mult 15%, va reuși să obțină
la primul tur 20%. Din cei 20% o parte, minimum 5%, vor refuza să-l
voteze în finală pe Marcel Ciolacu și vor prefera pur și simplu să rămână
acasă. Dar George Simion va obține probabil câteva procente, cinci, dacă
suntem optimiști, și din direcția românilor care trăiesc în străinătate. În
opinia mea, este exclus ca aceștia să accepte să voteze la prezidențiale cu
liderul „ciumei roșii”. Să tragem linie și să numărăm. În cea mai bună
variantă dintre variantele posibile, George Simion, în schimbul unei
eventuale poziții de premier în viitorul guvern, va fi capabil să-i transfere lui
Marcel Ciolacu doar 10-15 procente. Pentru Marcel Ciolacu este util, dar în
același timp insuficient.
Strategii de campanie ai PSD ar trebui să se uite de acum cu lupa de jur
împrejur și să caute cumva alte voturi pe care le-ar putea atrage în turul
doi. Poate că așa se și explică ultima ieșire la rampă a lui Popescu Piedone,
care l-a atacat cu o duritate fără precedent printr-un veritabil pamflet
public pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. La pachet cu Klaus
Iohannis. În viziunea lui Piedone, „ostașul din fruntea țării” nu este decât
un gândac, iar Klaus Iohannis, un tată al gândacilor. Piedone încearcă
astfel să smulgă atât cât poate smulge și din ceea ce a mai rămas credibil
în prestația președintelui României și în consecință un 1-2% sau poate
chiar ceva mai mult din ceea ce acesta i-ar putea transfera lui Nicoale
Ciucă. Dar pentru Marcel Ciolacu tot nu ajunge. Va mai avea nevoie ca de
aer și de voturile UDMR. Măcar de o parte semnificativă a acestora, dacă în
al doilea tur de scrutin Kelemen Hunor va fi convins de necesitatea de a
face eforturi pentru acest transfer de voturi. Și, la pachet, ar putea veni și
voturile maghiarilor cu cetățenie română din străinătate. Cu cine vor vota
însă românii din Republica Moldova? Cum va reuși oare Marcel Ciolacu să-i
atragă pe aceștia de partea sa? Ce trucuri va utiliza stafful de campanie al
acestuia?
Până la urmă rezultă că există foarte multe semne de întrebare și foarte
multe provocări cărora candidatul prezidențial al PSD va trebui să le facă
față. Acestea sunt doar o parte dintre „patimile lui Marcel Ciolacu”.