Mare eveniment cam vesel, de banc prost a fost pus la cale în PNL, hotărât să meargă pe cont propriu și să continue bătălia cu adversarii săi tradiționali.
L-a reprimit în partid pe Mircia Muntean, fostul primar al Devei, condamnat și readus pe scenă după executarea unei pedepse de 6 ani. Prostia a luat un caracter oarecum festiv și a fost comunicată publicului cu aerul unei mari contribuții și victorii politice.
„Fost preşedinte al filialei noastre şi om politic cu o amprentă mare asupra dezvoltării municipiului Deva şi a întregului judeţ, Mircia Muntean a revenit acasă, în partidul care i-a marcat cariera politică. În prezenţa preşedintelui Partidului Naţional Liberal, domnul Nicolae Ciucă, a prim-vicepreşedintelui Gheorghe Flutur şi a secretarului general Lucian Bode, domnul Muntean a semnat adeziunea şi s-a alăturat echipei noastre, cu scopul de a câştiga toate cele patru rânduri de alegeri, în 2024. Prin noi înşine!” (PNL Hunedoara)
Ce mare bucurie pe oraș și pe județ! La o scară mititică, parcă Vaclav Havel ar fi ieșit din detenția sa politică, parcă Nelson Mandela ar fi fost eliberat din închisoare, parcă Juan Peron s-ar fi întors din exil și poporul l-ar fi primit cu entuziasm.
O scurtă rememorare. Mircia Muntean a fost condamnat de două ori. O dată, la patru ani cu supendare pentru că ”a încheiat tranzacții ilegale de terenuri cu un traficant de mașini de lux” (Mediafax). Adică, pentru o găinărie imobiliară în numele primăriei din Deva. Și a doua oară, pentru un accident comis în stare de ebrietate, ocazie cu care i-a fost reactivată prima pedeapsă. Rămâne de pomină situația penibilă cu Mircia Munteanu ieșit, băut și zgâriat, din tufișuri pe unde se ascundea de polițiști. Imaginile sunt de antologie și vor fi asociate de numele fostului primar și când acesta se va muta în Japonia.
Mai apoi, Mircia Muntean s-a înscris într-un alt partid dispărut între timp.
”Omul politic” cu o mare amprentă în nedezvoltarea municipiului Deva a fost reprimit solemn în PNL. Recitiți și nu râdeți:
„Mircia Muntean a revenit acasă, în partidul care i-a marcat cariera politică. În prezenţa preşedintelui Partidului Naţional Liberal, domnul Nicolae Ciucă, a prim-vicepreşedintelui Gheorghe Flutur şi a secretarului general Lucian Bode, domnul Muntea a semnat adeziunea şi s-a alăturat echipei noastre, cu scopul de a câştiga toate cele patru rânduri de alegeri, în 2024. Prin noi înşine!”
S-a dus dracului și prevederea statutară care prevede că nu poate fi membru un cetățean condamnat pentru infracțiuni cu intenție, și obrazul, și campania „fără penali în funcții publice”.
S-au prostit liberalii în așa hal, încît au uitat de mai alaltăieri? Au memoria atît de scurtă? Sau îi cred proști pe localnici și nu le pasă de ce zic ceilalți? Sau aceștia sunt gata să uite și să ierte un comportament și o prestație care a ținut orașul într-un soi de ridicol și într-o dezvoltare minoră? Sau au căzut la pace și au mai pus de o găinărie politică?
Vrea Mircia Muntean să revină în politică? Nu-l poate opri nimeni! S-ar putea ca judecătorii mai mici să-i semneze și pentru un nou partid. Că își dorește să se întoarcă în PNL, la fel. PNL-ul cu „înțelepții” Lucian Bode și Gheorghe Flutur, vegheați de și mai abilul și inteligentul și dreptul Nicolae Ciucă au hotărît să-l reprimească, iarăși, sănătate și pace bună! Este decizia,măsura gîndirii și plăcerea lor. Dar să faci din asta un eveniment și un argument pentru o nouă campanie electorală arată a ofensă la adresa cetățenilor din Deva și a liberalilor din România.
Că de obraz și de restul populației, ce să mai vorbim!
Fii primul care comentează