Acuzație. „Dar pentru a nu pierde noua bătălie electorală și cunoscând partea presei în biruința democrației, paralel cu acapararea minelor, avuțiilor și întreprinderilor industriale din toată România, se străduiesc cu pachete de zeci de milioane să pună căluș ziarelor, să oprească mersul rotativelor, să taie ascuțișul penelor. Cu ajutorul imprimeriei Băncii Naționale, liberalii s-au pornit să acapareze toate imprimeriile din țară, să cumpere toate gazetele, să impună întregii producții intelectuale un anume conținut, un anumit spirit, să instituie prin forța banului, care te face proprietar pe mașini, pe titlul jurnalului, pe munca robului de redacție, pe localul și vitrina librăriei, pe chioșcul din marginea străzii, o cenzură consimțită de toți cei care cedează ispitei aurului. Au cumpărat, prin consorțiul Cartea Românească, puternica instalație tipografică și cunoscuta librărie din București Minerva. Premii s-au oferit scriitorilor care vor face cărți pe teme propuse de intelectualii partidului. Au cumpărat librăria Sfetea, librăria Alacalay și editurile respective. Același lucru se petrece cu principalele librării din provincie. Cazul ziarelor Izbânda și Avântul e de curând faimos. Dar liberalii tratează cu proprietarii «Daciei» care, de altfel, nu le-a făcut atâta rău ca să merite din parte-le o așa rușine. Tratează cu «Universul» care reprezintă o imensă organizație tehnică. Tratează cu societatea de arte grafice «Poporul» și au achiziționat Tipografia «Razidescu». În felul acesta, burghezia română speră să-și perpetueze dictatura, să interzică publicului auzul sau citirea cuvântului primejdios și să producă o reacțiune în spiritele care au să uite curând pricina mizeriei generale, fără să scape de mizeria însăși.
Și cum o altă mare bancă rivală imită jocul Băncii Românești prin aceleași subvenții și cumpărări de edituri, de gazete, iar venalitatea scriitorului cotidian și a patronului de tarabă democratică se dedă tuturor compromisurilor și trădărilor, publicul cetitor se află azi în fața unei prese pe de-a-ntregul vândută sau în curs de vânzare: presa afiliată marii finanțe; presa și editura, gazetarii și scriitorii aserviți capitalului liberal; presa de partid, presa, într-un cuvânt, care nu are curajul și libertatea de a spune cele ce se strigă aici.” (Ion Vinea, Pe viață și pe moarte, Chemarea, 25 aprilie 1920)
*
Cel așteptat. Spre finele episodului unu, sezonul 2, al serialului Osman, Întemeietorul revine la nivelul de tensiune care a dat glorie făcătorilor turci de seriale precum Ertugrul și Osman. La un moment dat am crezut că sezonul 2 o va lua pe drumul românesc al ilustrării patriotarde a trecutului național. Ultima parte a episodului unu și debutul episodului doi ne trag de mânecă pentru a ne reaminti că makers film turci sînt printre cei mai buni din lume la țesut intrigi cinematografice. Deja personajul Osman se confruntă cu mai multe pericole, situație menită să dea tensiune serialului. Pe de o parte sunt bizantinii, concretizați de un comandant cu deliruri de Roma Mare (uite că și la bizantini s-a purtat mărirea a ceea ce istoria a micșorat o dată pentru totdeauna), pe de alta mongolii. Cel mai grav pericol rămâne însă ca și în serialul Ertugrul, trădarea din interior, izvorâtă din ambițiile de putere, din războaiele între triburi. Am mai scris că Ertugrul și Osman, producții ale Neootomanismului promovat de Erdogan, mărturisesc spaima pe care Erdogan vrea s-o inducă turcilor de trădare a națiunii prin punerea în slujba intereselor străine. La finele episodului unu apare și Ertugrul. Însănătoșit, dar bătrân, interpretat de altcineva decât în serialul Ertugrul. Producătorii sunt preocupați să-l plaseze deasupra tuturor personajelor, inclusiv deasupra lui Osman. Poruncile date sunt plasate de realizatori într-o atmosferă mitică. Pentru cei din serialul Osman, Ertugrul, absent în sezonul unu, pe motiv că e bolnav la Konya, trece drept Cel mult așteptat.
Fii primul care comentează