De mai multe ori de-a lungul istoriei românii s-au amăgit. Imaginându-și că
între două lucruri rele aleg răul cel mai mic. Iar în realitate ei au ales răul
cel mai mare. Și nefericitele opțiuni au avut consecințe dramatice asupra
statului, pe de-o parte, și a vieții oamenilor, pe de altă parte. Să enumerăm
câteva asemenea alegeri greșite.
Când armata română, îmboldită de mareșalul Ion Antonescu, instaurat șef
al statului, tot prin mecanismul alegerii „răului cel mai mic”, a decis să-și
împingă armatele dincolo de granițele noastre istorice, opțiunea a
funcționat tot în baza alegerii „răului cel mai mic”, iar în realitate s-a
dovedit a fi răul cel mai mare. Cum s-a întâmplat? Germania a șantajat
literalmente România, răpindu-i Ardealul, pe care l-a făcut cadou Ungariei.
În același timp, Hitler, după ce încheiase în mare secret cu Uniunea
Sovietică, Pactul Ribbentrop-Molotov, l-a amăgit pe Mareșalul Antonescu
că, în eventualitatea în care armata română luptă alături de Germania,
Ardealul ar putea să-i fie retrocedat. Ion Antonescu a înghițit momeala cu
undiță cu tot și a crezut că alege „răul cel mai mic”. O asemenea opțiune a
generat la capătul războiului tratarea României cu statut de țară învinsă,
deși am făcut sacrificii enorme după întoarcerea armelor, care au condus la
scurtarea semnificativă a războiului.
Am ales „răul cel mai mic” în decembrie 1989, atunci când, printr-un
simulacru de proces, l-am asasinat pe Nicolae Ceaușescu. În ziua de
Crăciun. Când puteam foarte bine să-l lăsăm în viață și să deschidem,
inculpându-l pentru actele sale dictatoriale, procesul comunismului. Ar fi
avut loc o dezbatere extrem de importantă, cu adevărat istorică, pentru că
Nicolae Ceaușescu ar fi beneficiat și de argumente și probe în favoarea sa.
Dar am ales „răul cel mai mic”. Iar „răul cel mai mic” a însemnat instalarea
la vârful statului a unui instrument al serviciilor secrete sovietice. Bolșevicul
Ion Iliescu, transformat de voie-de nevoie într-un actor democratic și care
și-a îndeplinit misiunea. A făcut în așa fel încât un stat care putea translata
primul către democrație, către Uniunea Europeană, către un parteneriat
transatlantic, a întârziat devenind unul dintre ultimele pe listă.
Am crezut că am ales „răul cel mai mic”, dar din nou am ales răul cel mai
mare, atunci când am decis ca forma de stat să fie republica, fără ca în
prealabil să-i întrebăm printr-un referendum pe cetățeni României dacă nu
care cumva doresc să redevină membri ai unui stat monarhic. Și astfel am
refuzat oportunitatea readucerii în România cu statutul cuvenit a Regelui
Mihai. S-a dovedit din nou că am ales răul cel mai mare, pentru că implicit
am optat pentru o falsă democrație, bazată pe o Constituție în realitate
nevalidată de popor.
Expresia „am ales răul cel mai mic” a fost însă consacrată atunci când, în
turul doi al alegerilor prezidențiale, s-au confruntat comunistul convertit de
formă, Ion Iliescu, cu naționalistul nărăvaș, parțial extremist, Corneliu
Vadim Tudor. Istoria recentă caracterizată prin pierderea iresponsabilă a
suveranității în favoarea partenerilor noștri euroatlantici ne demonstrează
că, din nou, am greșit. Al ales din nou, în realitate, răul cel mai mare.
Și tot răul cel mai mare l-am ales – și mărturisesc cu regret că am avut și
eu o contribuție – atunci când noi, majoritatea electoratului, am decis să-l
instalăm președinte pe Traian Băsescu. E adevărat că niciunul dintre noi,
dintre cei care l-am ales cu bună credință, nu am beneficiat la data
respectivă de o serie întreagă de informații, care poate ne-ar fi determinat
să optăm pentru un alt președinte, în persoana lui Adrian Năstase. Și am
mai ales încă o dată greșit – nu și eu de această dată – atunci când, după
ce fusese suspendat printr-un referendum de către popor, Traian Băsescu
a fost readus la butoane.
Nu aș garanta că încă o dată am ales răul cel mai mare în locul „răului cel
mai mic” atunci când, la capătul unei neobișnuite curse electorale, alegerile
prezidențiale au fost câștigate de Klaus Iohannis și pierdute de Victor
Ponta.
Avem din nou o confruntare electorală prezidențială. Dar și parlamentară.
Cum va fi dacă, în urma procesului electoral, noua majoritate parlamentară
va fi vechea majoritate, adică PSD plus PNL? Vom fi ales „răul cel mai mic”
sau răul cel mai mare? Cum va fi atunci când ne vom alege președintele,
optând între Marcel Ciolacu și generalul cu patru stele Nicolae Ciucă? Care
e „răul cel mai mic”? Care e răul cel mai mare? Câți ani vor trebui să treacă
pentru ca, analizând retroactiv rezultatele acestei campanii electorale, să
putem răspunde corect la întrebarea de mai sus?
Fii primul care comentează