A murit și Gazeta sporturilor într-un moment în care nimeni nu se aștepta. Sigur, redacția nu. Gazeta sporturilor pe hârtie a dispărut ca într-o execuție, ca după o decizie de decapitare, cu puțin timp înainte de a sărbători 100 de ani de la apariție. Mie îmi plăcea mai ales pentru că era o publicație scrisă inteligent, cum nu mai sunt. Ce păcat!
Gazeta sporturilor a murit pe mâna elvețienilor. Altfel spus, contabil, și a fost sacrificată ca un animal care nu mai produce bani. Ca la elvețieni, fără regrete, fără legătură cu memoria, fără compasiune pentru jurnaliști. O decizie de tip ghilotină care, pentru toți cei care scriu, marchează o dezamăgire cumplită.
Am trăit și eu experiența elvețiană, cu promisiunile mieroase și cu execuțiile nemiloase. Am avut noroc și fler pentru că am plecat înainte de a mă confrunta cu deciziile lor cinice. Sfârșitul Evenimentului zilei a venit tot de la elvețieni. L-au tăiat pentru că nu mai făcea bani, deși, când l-au preluat, aveau una dintre cele mai rentabile publicații din România pe care o cumpăraseră la sugestia cuiva și pe care au dat multe milioane de euro. Cei de la GSP ar fi trebuit să învețe ceva din traseul parcurs de EVZ și, în același timp, să înțeleagă că se îndreaptă și ei pe același drum. Ediția tipărită a GSP nu mai avea scăpare. De ce? Pentru că elvețienii nu fac pomeni și nu iubesc binefacerile.
Spun asta cu convingerea celui care s-a lovit de toate problemele presei tipărite. Hârtia s-a scumpit teribil, publicitatea a fugit pe net, iar difuzarea seamănă cu o irigare a nisipului. Tot pompezi, tot dai, tot te chinui și nu se mai întoarce nimic. Sau foarte puțin. O nimica toată. Dintr-un sistem național de distribuție, țara noastră a rămas cu mici grupuri de chioșcuri amărâte, deținute de oameni în luptă pentru supraviețuire. Nici poșta nu mai știe să ducă ziare. Nici nu vrea, nici nu știe și nici nu mai are ce.
România este singura țară din Uniunea Europeană care nu are un sistem sau o rețea de difuzare. Și nu va avea prea curând. A ratat ocazia când piața prezenta interes pentru marile grupuri. Acum nu mai vine nici Dracu. Nu pot să uit anul 1997, când la București au venit directorii de la Matra Hachette împreună cu cei de la Matra Distribution (din grupul Lagardere) reprezentând una dintre cele mai puternice firme de distribuție din lume, inclusiv din SUA. Francezii voiau o frecvență națională de radio (pe care Ion Iliescu i-o și promisese lui Jacques Chirac) pe care Grupul Lagardere a și pus-o în funcțiune (Europa FM), un ziar (Adevărul – și acolo negocierile au eșuat) și o investiție majoritară în Rodipet. Asta în presă. În industrie, s-au bătut pentru Fabrica de elicoptere de la Ghimbav și, în cele din urmă, au preluat-o.
S-au grăbit să ia legătura cu guvernul Ciorbea perntru a participa la privatizarea Rodipet. Francezii au avut o întîlnire exploratorie cu Radu Boroianu (la momentul respectiv, secretar de stat), dar cineva i-a șoptit lui Sorin Roșca Stănescu despre discuțiile de la guvern privind Rodipet-ul. A doua zi, ziarul Ziua a publicat un articol care, în stilul Roșca, anunța un scandal monstru. Victor Ciorbea și Radu Boroianu s-au crucit, francezii au plecat și România a pierdut singura ocazie de a avea un sistem de difuzare modern. Ce-a încercat mai apoi Awdi și ce-a făcut Sorin Roșca Stănescu cu cașcarabetele pentru ziare (a visat să alcătuiască o societate de difuzare pe care să o controleze!) n-au fost decât pași spre prăpastia de acum, în care, pas cu pas, s-au dus toate ziarele tipărite.
Din cauza dispariției rețelei de distribuție și din cauza noilor rețete de a face bani alături de pariurile sportive, Gazeta sportului a murit românește pe mîna elvețienilor înainte de împlinirea a 100 de ani.
Fii primul care comentează