De la foarfece la… Descriind presa de pe vremea lui Carol I, Archibald, pseudonimului ziaristului Ghiță Rădulescu, în volumul Ce-am văzut în România Mică, apărut în 1926 în Biblioteca ziarului Universul, se oprește asupra practicii de a face ziare din alte ziare, prin copiere pur și simplu. Practic se tăiau cu foarfecele articole din alte gazete și se dădeau la cules ca și cum ar fi fost ale redacției:
„Costache Romanescu, prefect de Suceava, pe urmă, și proprietar mare acum, era, pe la 1892, reporter en titre al ziarului Timpul, organul oficios al partidului Conservator. Două informații de la președinția consiliului și una, alambicată, de la ministerul de externe erau toată activitatea pe care o desfășura Romanescu, zilnic, laborios, eroic – fiindcă despre teatru scria Ventura, iar faptele diverse cu amabilități personale, pentru care Constantinide, arendaș chiabur din Ialomița, plătea dejunul la Colaro, cădeau în sfera de atribuții a lui Papamihalopol.
Cu acestea, cu un articol de fond și cu material cules, de Hodoș, din domeniul celorlalte gazete, se servea abonaților un ziar cilibiu, ziar care, elegant în formă, reprezenta mentalitatea celor cărora Carp, ca să le dea dreptul să facă politică, le cerea, ca condiție sine qua non , să aibă 40.000 de franci venit.
Atâta contribuție se impunea ziarelor celorlalte ca să dea originalitate Timpului, încît Hodoș, pierzând foarfecile într-o zi, exclama, căutându-le pe toate birourile din redacție:
– Cu ce să scriu eu, domnule, dacă n-am foarfeci!”
Inspirarea din alte ziare presupunea pe vremuri un anume efort. Trebuiau tăiate cu foarfecele articolele respective, date la cules, corectate și puse în pagină pentru a intra în forma finală a gazatei. Azi e infinit mai simplu pentru presa on line. Se face pur și simplu copy paste.
*
De unde vine răutatea? Petre Pandrea în Jurnalul mandarinului valah despre varianta românească a caprei vecinului:
„Răutatea benevolă
Cum am putea traduce pe româneşte «Schadenfreude»? Bucuria de a face răul? Germanica «Schadenfreude» este foarte răspândită în Valahia puturoasă de astăzi. Eu i-aş spune răutatea benevolentă…
Odinioară nu era o notă psihologică a poporului român. Azi este. Nu se generalizase obiceiul de a te bucura de nenorocirile vecinului. Dacă-i ardea casa, toată lumea sărea să i-o stingă, şi-l adăpostea. Azi îl alungă de la poartă şi-i toarnă gaz lampant peste casa incendiată. Să zică bogdaproste dacă nu toarnă gaz şi pe el, să ardă ca un şobolan.
De unde provine răutatea inexplicabilă pe care o găsesc generalizată în 1955 şi nu o găseam în 1926 şi nici măcar în 1945?
Din frică.
Istoricii Revoluţiei de la 1789 consemnează fenomenul psihologic, denumit «La Grande Peur», odată cu declanşarea marii Revoluţii franceze.”
Petre Pandrea pune sindromul caprei vecinului pe seama Terorii staliniste. Nu cred că e așa. Comunismul, ca și capitalismul mai nou sau mai vechi, n-au reușit să schimbe mare lucru în psihologia poporului român. Dimpotrivă, poporul român a reușit să schimbe și comunismul și capitalismul, compromițându-le prin tăvălirea lor în mujdeiul de Dîmbovița. Sindromul e vechi, mai precis de pe vremea fanarioților, vreme când poporului român i-a intrat în sânge sifilisul orientalismului.
*
Vina lui Claudius. Așchii scînteietoare din Tacitus, Anale, cartea a XII-a:
Claudius aduce Senatului propunerea ca locuitorii insulei Kos să fie scutiți de tribut. Tacitus notează genial despre felul în care a pledat Împăratul:
„Fără îndoială că s-ar fi putut aminti multe merite ale lor față de poporul roman, precum și biruințe a căror glorie o împărțeau cu romanii. Dar Claudius, cu ușurința lui obișnuită, acordă o favoare personală fără a o ascunde sub învelișul temeiurilor de ordin politic.”
Portretistul Tacitus dă lovitura descriind pe Domitia Lepida, mătușa lui Nero, și Agrippina, mama lui Nero și nevasta lui Claudius, prăbușite într-un război pentru influența asupra Împăratului:
„Nu erau deosebiri mari în ce privește frumusețea, vîrsta, averea; amîndouă fără rușine, amîndouă cu nume rău în lume, fără frîu la mînie, se luau la întrecere tot atît prin patimi cît și prin fericirea de care le făcuse parte norocul.”
Fii primul care comentează