A murit din cauza stridiilor. Stelian Popescu în Amintiri despre cum a murit Take Ionescu:
„Ştiinţificește s-a constatat în urmă că moartea a fost datorată unei febre tifoide, contractată în urma mâncării unor stridii la Neapole spre a răspunde unei tachinări a tinerei sale soţii care atunci când el a refuzat să mănânce stridii la Neapole împreună cu ea, aceasta i-a zis că este fricos şi de aceea nu mănâncă. El ştia de mult că stridiile de Neapole au o reputaţie rea din cauza febrei tifoide aproape endemice în localitate, dar totuşi, pentru a complace soţiei sale, a mâncat şi a contractat una din acele febre tifice cari şi-au localizat microbul pe aortă şi din care cauză a murit.”
Se impun câteva precizări.
După moartea primei neveste – celebra englezoaică Elisabeth Richards –, Take Ionescu se recăsătorește cu Adina Cordescu, născută Olmazu, cu 33 de ani mai tânără decât el. Făcuse pentru jună ditamai pasiunea. Amorul începuse în iarna lui 1916, cînd Guvernul se refugiase la Iași și nevastă-sa mai trăia și nu lăsa impresia că va muri curând (a murit în urma unui accident de călărie). În 1918 Adina era în refugiu cu familia la Odessa. Take Ionescu, ditamai vicepreședinte al Consiliului de miniștri, îi cere voie lui Ionel Brătianu să meargă să-și vadă iubita.
Ajuns acolo se dă în spectacol de june. Adina se numea Cordescu, deoarece era măritată cu Dumitru Cordescu, de care divorțează în 1919, pentru a se căsători cu Take Ionescu. Pînă atunci trăise cu Take Ionescu în regim de adulter.
*
De ce-a biruit creștinismul? Fac o pauză în lectura cărții La Rome antique pour les Nuls de Catherine Salles și Guy de la Bedoyedoyére. Inițial am vrut o pauză mică. Luasem de la anticariat volumul Istoria ilustrată a Angliei, varianta românească a cărții lui G. M. Trevelyan din 1926: History of England (curios, ai noștri or fi făcut-o ilustrată?) și întors acasă mi-am zis să citesc partea despre Britania romană. Se înscria în preocuparea mea din ultimul timp pentru Roma antică. Terminând paginile despre Britania romană, nu m-am putut opri. Am trecut la anglo-saxoni. Sunt sigur că voi trece și de danezi. Nu cred că voi merge mai departe. Am trecut de romani, pentru că, deși revenit la Roma antică, după popasul la Roma, mi-am păstrat interesul pentru anglo-saxoni și vikingi. Trevelyan e seducător. Mare condeier, știind să povestească, el aplică la Istoria Angliei perspectiva unui gânditor social-politic și moral. Un istoric pur și simplu ar fi insistat, în tratarea ocupației romane în Britania, pe bătălii, crize și succesiuni de șefi. Trevelyan se ocupă de impunerea de la sine a civilizației romane. Creștinismul e surprins în succesul dobândit asupra religiei nordicilor prin aura conferită lui Dumnezeu și mai ales prin dimensiunea morală. Zeii Nordicilor sunt, ca și zeii greci, ca și zeii romani, niște oameni deosebiți de pământeni doar prin puterile miraculoase. În rest, ei sînt aproapre identici cu vikingii din corăbii. După moartea unuia de-al lor, vikingii, prăvăliți într-un chef monstru, spun cu invidie, Acum cel mort stă și bea bere cu Odin. Ați auzit cumva vreun creștin zicând despre un martir, mort pe cruce sau pe rug, Acum stă la un pahar de vin cu Dumnezeu? Tot în Trevelyan dau peste citatul din Beda Venerabilul despre viața ca zbor al unei vrăbii prin hall. Prilej de a mă întreba, având în vedere că mi-e cunoscut, dacă nu cumva am mai citit o dată Istoria ilustrată a Angliei. Căutând să văd dacă n-am în folderul Cărți lucrarea lui Trevelyan, descopăr mai multe cărți semnate de Valerio Massimo Manfredi. Una dintre ele se intitulează Idele lui Marte. O deschid cu o aplicație și văd că e un soi de roman istoric despre asasinarea lui Iulius Cezar. Pe okazii.ro dau peste carte în vînzare la Târgul cărții de pe Magheru. Mă grăbesc s-o comand.
Fii primul care comentează