Ticăloșia lui Nicolae Iorga

Despre Napoleon. Bruscă, surprinzătoare insomnie. Nu e de vină cafeaua, am băut-o înainte de 18; e de vină, cred, iritarea creierului din cauza insultelor de pe facebook. Se scrie despre mine de către milițieni gînditori, titireze politruce, fătuce pentru care iluzia că sunt cele mai tari din lume ține loc de satisfacere fiziologică.

Mă rog!
Dacă m-aș fi retras din presă, aș fi polemizat azi cu Dan Berindei, despre Cele O Sută de zile, și nu cu milițianul metafizic despre lacrimile mamei. În orice caz, deși am luat cele deja 7 pastile de melatonină, nu ating împăienjenirea de altădată. Mă ridic din pat, mai iau 7 pastile și mă apuc de citit mai departe Napoléon de André Castelot. Nici asta nu mi-e de ajutor. Ca de obicei în astfel de situații de criză, îmi stau în față două posibilități:

  1. Să mă întorc în pat și să mă chinui să adorm cu orice preț.
  2. Să mă apuc de citit una dintre lucrările pe care altfel, în situații obișnuite, nu reușesc s-o dau gata.

Optez pentru citit.
În acest scop, mă scol din nou din pat, îmi fac valizele pentru bibliotecă, le scot în hol, mă întorc în birou, îmi pregătesc blestematele de pipe noi și, cu picioarele pe masă, citesc mai departe din Castelot. Mai înainte de a mă confrunta cu insomnia, m-am năpustit asupra cărților din bibliotecă pentru a afla ce spun istoricii despre câteva date de ficțiune din Contele de Monte Cristo, romanul încuscrit cu telenovela al lui Alexandre Dumas:
Comitetele bonapartiste de la Paris, Conspirația debarcării în Golful Juan.

Am citit astfel Balzac despre Napoleon, de fapt o antologie de pagini balzaciene care abordează epoca napoleoniană, Napoleon de Stendhal, Napoleon de Emil Ludwig, și ultima parte a volumului trei al lucrării de telenovelă a lui Max Gallo.

*

Rescriere. Toți istoricii se întrec în a surprinde un Napoleon obosit, resemnat, deja învins de cum a ajuns la Paris. Desigur, Napoleon nu mai e tânăr, a luat în greutate și se confruntă cu chelirea. Asta nu înseamnă că e altul decât cel de până atunci. Marii oameni din Istorie sunt mari prin mintea și nu prin trupul lor. Insistența istoricilor pe Obosit vine din rescrierea postfactum a faptelor în stil husserlian din perspectiva înfrângerii de la Waterloo. Procesul, din care Camil Petrescu a făcut o întreagă literatură, e simplu în plan psihologic. Un eveniment crucial din prezent ne impune să ne întoarcem asupra acelorași fapte pentru a le înscrie într-o nouă serie. Te-a înșelat nevasta sau, mai bine zis, ai aflat tocmai acum că te înșală. Faptul, decisiv, aruncă o nouă lumină asupra întâmplărilor anterioare. Cum scrie Camil Petrescu, excesul de iubire de ieri apare acum ca șiretlic pentru a-ți înșela vigilența și nu drept amor nețărmurit, cum credeai ieri. Dacă azi n-ai fi descoperit că te înșeală, excesul de ieri ar fi rămas în conștiința ta dovadă de iubire.

*

DVD-uri. Seara, cum mă doare capul, merg la Cărturărești. E 20.30. Librăria e aproape pustie. Iau din start din încăperea cu noutăți varianta românească a Discursurilor care au schimbat lumea. Bag seamă că tipa în capot, Tatiana Bran, cea care și-a plimbat mediocritatea pe la Cotroceni, a scris o carte. Una dând în clocot de iubire față de Regina Maria. N-o cumpăr. Că doar n-o să contribui la tirajul unei verze care n-a avut loc în butoi! La raftul cu Ficțiune, caut și găsesc Andrei Makine, Testamentul francez, varianta românească a cărțiiLe testament français, apărută în 1995 la editura Mercure de France. Observ și alte cărți despre Rusia ale autorului, semn că franțuzul a supt pe rupte din materia originară. Nu găsesc Marquez, Publicistică, pe care-l știu acasă. Sper să dau de eseul despre Operațiunea Carlota. Cumpăr pentru a le pune pe Ipod câteva DVD-uri cu muzică țigănească. Iau și un Moscopol. De fapt, căutasem DVD-ul cu Anton Pan. La DVD-urile cu filme, eterna problemă. Cele traduse se pierd printre cele netraduse, astfel încât cumpăr doar două DVD-uri, unul cu bătălia de la Termopile. Cei de aici au amenajat un întreg salon cu cărți despre cum să reușești în viață și-n amor.

*

Despre Iorga. Valeriu Râpeanu mi-a adus la BAR un nou volum din seria dedicată de el lui Nicolae Iorga. Volumul – 1940-1947 – se ocupă – zice el – și de momentul Iorga, contra Codreanu. Îi spun cu toată politețea, ca să nu-l jignesc în simpatia sa față de Iorga, că marele savant a fost un imens ticălos în Afacerea cu Scrisoarea. Textul lui Codreanu, magistral, n-avea nimic calomnios. Manipulat în urile sale megalomanice de Carol al II-lea, Iorga îl dă în judecată pe Codreanu pentru ca acesta să poată fi arestat. Ce ticăloșie! Una e să combați un adversar prin scris și alta e să-l torni la Tribunal știind că asta i-ar putea aduce moartea. De înțeles ura legionarilor față de Iorga. Nu e cum se tot spune ura față de un adversar, ci ura față de un ticălos.

*

Scriam pe 4 aprilie 2014. Ce spuneți? V-ar mira dacă Elena Băsescu ar candida la alegerile parlamentare din 25 mai pentru colegiul din sector 2?

Spre surprinderea lui Rareș Bogdan, aseară, la Jocuri de putere de pe Realitatea Tv, am zis că nu m-ar mira dacă Elena Băsescu ar candida la alegerile parțiale din 25 mai 2014. Neglijate de politicieni și de presă, aceste alegeri, care pun în joc șase colegii, patru de deputați și două de senatori, ar putea fi pentru partide un test al capitalului electoral. Așa cum ager sesiza Bogdan Iacob pe site-ul (modernizat) InPolitics, grație unei Ordonanțe de urgență, guvernul Ponta dă posibilitatea ca la scrutin să participe și partide neparlamentare. Pentru PMP, formațiune căreia pare să i se făcut cadou Ordonanța, deși ea a vizat măcinarea Dreptei, alegerile parțiale pot fi un moment de tresărire electorală.

Dat fiind că Elena Băsescu a devenit membră PMP, nu văd ce-ar împiedica-o să candideze la colegiul din București, vacantat prin demisia lui Dan Voiculescu.

În emisiune, am zis că aș sfătui-o pe Elena Băsescu să se înscrie în cursă. La europarlamentare, votul pe listă putea aduce acuzația de nepotism. La alegerile parțiale, votul uninominal nu numai că o scutește pe Elena Băsescu de această acuzație, dar, mai mult, ar fi pentru ea un excelent exercițiu de politician. Firește, dacă vrea să facă mai departe politică. Și chiar dacă ar pierde, pentru ea, încercarea ar însemna debutul în politica adevărată. Ca să nu mai spun că pentru PMP, indiferent de rezultat, candidatura Ebei ar fi un excelent prilej de ieșire în față prin tărăboiul iscat. Sunt sigur că Trustul lui Dan Voiculescu și anexa acestuia de la Casa Scânteii, România Tv, ar face mare tărăboi. Ceea ce pentru un politician nu poate fi decît campanie electorală pe gratis.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*