Pe 6 mai 1993, a avut loc la Sala Palatului premiera filmului Cel mai iubit dintre pământeni, ecranizare a romanului cu același nume de Marin Preda.
După cum își amintește Șerban Marinescu, regizorul filmului, ideea peliculei i-a venit în 1991, în timpul vizitei făcute cu Ștefan Iordache mie, la sediul Expres Magazin.
La insistențele mele, Trustul Expres obținuse drepturile de autor ale operei lui Marin Preda.
Cum îndeplineam pe lîngă funcția de redactor șef la Expres Magazin și pe cea de consilier literar al Trustului, i-am propus lui Șerban Marinescu, unul din marii noștri regizori, să facă ecranizarea.
Ne-am zbătut ca filmul să găsească un sponsor privat. Toate cele patru studiouri de stat s-au retras din proiect.
După doi ani, filmul era gata. Se născuse una dintre capodoperele cinematografiei noastre.
În Evenimentul din 7 mai 1993, am publicat un comentariu dedicat filmului. Găsesc de cuviință să-l reproduc:
„Aseară, la Sala Palatului, luată cu asalt de mii de spectatori, a avut loc premiera oficială a filmului Cel mai iubit dintre pămînteni. Fără a face excepție de la ceea ce pare a fi, după decembrie 1989, o regulă pentru operele regizorilor de marcă, filmul realizat de Șerban Marinescu plecând de la romanul lui Marin Preda a stârnit scandal înaintea acestei ieșiri în lume cu acte în regulă. Într-un fel, obiecțiile, mustrările și protestele formulate pînă acum în presă sunt explicabile. Citit aprig, devorat de sute de mii de cititori, Cel mai iubit dintre pământeni e un roman extrem de riscant pentru o lectură cinematografică. Orice regizor nu face altceva decât să înfățișeze marelui public propria sa lectură a romanului. Regizorul nu e însă decât unul dintre sute de mii de cititori. Fiecare dintre aceștia își are propria sa lectură. Inevitabil, fiecare dintre cititori va fi nemulțumit că nu regăsește în film felul în care el își imagina personajul, acțiunea, atmosfera. Dacă obiecțiile aduse lecturii cinematografice făcute de Șerban Marinescu sînt explicabile, complet inexplicabile, absurde chiar, sunt violențele cu care unii au îmbrăcat aceste obiecții. Trădare! au strigat Farfurizii și Brînzoveneștii noștri cinematografici. Trădare a romanului lui Marin Preda ! Trădare a spiritului lui Marin Preda !
Toate vaierele și răcnetele, mai mult sau mai puțin critice, s-au bazat pe existența în filmul lui Șerban Marinescu a unor scene tari, șocante pentru nervii spectatorului duios:
Arestarea lui Victor Petrini de către Securitate în momentul de vîrf al unei scene erotice, scena de homosexualism din pușcărie, violarea Matildei.
A fost acuzată, îndeosebi, de-acum celebra scenă de homosexualism din pușcărie, scenă care riscă să creeze în juru-i o întreagă literatură mediocră. Pe multe și diverse tonuri, s-a insinuat că aceste scene au fost introduse de către scenaristul-regizor, sub supravegherea subsemnatului, consilier literar al filmului, din motive comerciale. De aici, deja inevitabila și deja plicticoasa glosare pe seama legăturii dintre film și stilul Evenimentul zilei, dintre așa-zisa cenzurare de către mine a romanului Delirul și așa-zisa falsificare a lui Marin Preda de către Șerban Marinescu. Nimic mai inutil decât întreagă această tevatură. Cine vede filmul fără ură și părtinire nu poate să nu-și dea seama că scenele respective, chiar dacă absente din roman, sunt pe deplin în spiritul operei lui Marin Preda. Asta fără a mai adăuga că, interpretate magistral de cei mai mari actori români ai prezentului, ele se constituie în tot atâtea momente antologice ale artei noastre cinematografice.
Așa cum arătam și în intervenția televizată de sâmbătă după-amiază, tragedia comunismului n-a fost dată de arestarea și condamnarea unor oameni politici ai regimului anterior. Mareșalul Antonescu, Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Corneliu Coposu, ca să dăm câteva exemple, erau totuși niște luptători. Angajați deplin în bătălia politică, ei știau că aceasta te poate duce fie la tron, fie la eșafod. Când ai intrat în luptă pentru Putere – pentru că lupta politică e, orice am spune, o luptă pentru putere – îți asumi conștient toate riscurile. În consecință, arestarea și condamnarea, oricât de nedrepte ar fi, nu te pot lovi de moarte. Pentru că dacă ești un adevărat politician, adică un adevărat luptător, ești în orice clipă pregătit pentru un deznodământ dramatic. Tragedia comunismului a reprezentat-o arestarea și condamnarea unor oameni care n-aveau nici o legătură cu bătălia politică. Altfel spus, a unor oameni care nu erau deloc pregătiți sufletește pentru a face față calvarului reprezentat de arestarea și condamnarea fără nici un temei legal. Pe acești inocenți, arestarea și condamnarea i-au lovit cel mai tare.
Unul dintre acești oameni nevinovați e Victor Petrini, eroul lui Marin Preda. Nu întâmplător marele prozator alege drept un erou al calvarului pe un om inocent. Și nu întâmplător acest inocent e un intelectual. Adică, exact omul cel mai puțin pregătit pentru a face față calvarului : arestarea și condamnarea pe nedrept, coșmarul vieții de închisoare, marginalizarea socială după eliberare.
Impresionant în romanul lui Marin Preda e, așadar, contrastul dintre fragilitatea intelectualului Victor Petrini și duritatea universului în care e aruncat prin arestare. Sesizînd acest contrast, filmul lui Șerban Marinescu îl accentuează până la paroxism. Scenele tari, atât de contestate de unii, inclusiv cea de homosexualism, răspund perfect acestei intenții a scenaristului și regizorului. Ele au menirea de a atrage atenția asupra culmilor inimaginabile pe care le-a putut atinge calvarul inocenților în trecutul sistem totalitar.
Fii primul care comentează