Nimănui din politică nu-i crapă obrazul la ce proști și nepricepuți reprezintă cultura română în străinătate. Nimănui nu-i pasă de banii cheltuiți pentru tihna oportuniștilor trimiși să se plimbe prin lume și să facă ceva economii pe seama slujbei de promotor al spiritualității românești. Diplomații culturali au leafă de înalți trimiși ai culturii noastre și muncesc ca niște pitici ai gândirii dîmbovițene.
Din moment ce Lucian Romașcanu nu chelește când o susține pe madam Cutare, fost om de încredere al acoperitului nostru Vladimir Plahotniuc și al filo-rusului Iurie Roșca, ce mai vrem? O Babucă cu de toate la activ va promova cultura română între românii de peste granița estică a țării noastre. Ce mai vrem? Putem zice că suntem celebri în lumea largă și vom fi chiar și printre rușii care ne înjură de mama focului pe dincolo de Prut!
Dezmățul de incompetență și abuzuri care se petrec cu alegerea trimișilor ICR prin țările în care ne vrem vizibili și credibili continuă ca în toate celelalte instituții ale statului român. Cum sunt plasați clienții politici, curviștinele și beizadelele în posturi prin toate insituțiile românești, la fel se petrec lucururile și la ICR, și la ministere, și la partide și coboară la vale pînă la primării și poliții locale.
Nu merge decât o lege! Ai proptea, ești beizadea! N-ai, stai Dracului la locul tău și nu te mai uita la vârful scării!
Cum sunt promovați sfertodocții în universități și în ministere, la fel sunt promovați și în Academia Română sau prin instituțiile subordonate. La fel se mișcă rangul la poliție și la biserică, inclusiv la cimitir. Ce se petrece cu trimiterile de la ICR ilustrează cu o fidelitate de oglindă felul în care funcționează toată societatea românească. Sunt pline instituțiile noastre de oameni cu pile, de oportuniști cu protecție înaltă, de personaje care n-au habar cu ce se ocupă, de figuranți care nu te poți atinge și care sunt gata să dea lecții de morală și onestitate celor care trudesc din greu. Proștii și sfertodocții fac regulile și ierarhiile, tot ei împart dreptatea și puterea și tot ei jubilează la împărțirea onorurilor. Toate legile se opresc la ei și la deciziile chioambe ale șefilor lor.
Mă întristează peste măsură atitudinea scăldată a președintelui Academiei Române. Instituția atît de luminoasă în trectul nostru se prăfuiește pe zi ce trece și se umple de mediocritate și sforărie. Cel care este creditat că a deschis larg porțile SRI-ului la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj (bănui că și cu sprijinul lor s-a instalat la Academie!) lasă onorabila instituție să decadă. Adică să încapă pe mâna unor academicieni fără operă, să țină umbrela unor mediocri care îl servesc ca niște angajați personali (cazul profesorului gălățean Cristian Luca, motopompat de niște ani la IRCCU Veneția).
Tot el poate fi socotit vinovat de traseul ierarhic al anonimului filosof Mircea Dumitru, motopompat prin vot vicepreședinte al Academiei Române, cunoscut ca informator și ca om bun de semnat hârtiile Academiei și de ținut locul președintelui în timp ce Ioan Aurel Pop coboară la București doar o zi-două pe săptămnă. Până și înmormântarea academicianului Răzvan Theodorescu a fost montată pe repede înainte, astfel încât președintele Academiei Române să se poată întoarce la Cluj să-și admire opera.
Istoricul de prestații televizate se face că nu știe nimic de directorii IRCCU Veneția și Roma, deși scrisoarea lui Grigore Popescu Arbore îl implică fără tăgadă. Merită citită ca mostră de artă epistolară dar și eleganță în exprimare și în descrierea mizeriei care băltește în promovarea culturii române.
Ce pute la București pute și la Veneția!
Fii primul care comentează