Un președinte pe viață

„Eu nu pot să plec. Constituția îmi spune să stau”, declară senin președintele Klaus Iohannis, încă în exercițiu deplin timp de două zile. El
invocă o prevedere a Legii Fundamentale conform căreia ștafeta se
schimbă începând din momentul în care este investit în funcție un nou
președinte. Dar cum stau lucrurile dacă, să spunem, alegerea președintelui
se mai amână o dată, și încă o dată și încă o dată? Prin reducere la absurd,
concluzia este că România se poate pricopsi cu un președinte pe viață.
Mitică Dragomir, ale cărui cugetări sunt în ultima vreme luate de televiziuni drept analize, susține că președintele Klaus Iohannis este cel mai șmecher și cel mai puternic nu numai dintre românii momentului, ci și dintre toți cei care s-au succedat la conducerea statului. Sugerează astfel că Klaus Iohannis ne-a păcălit pe toți. A regizat o situație de criză care îi permite să rămână în funcție. Oricât de mult dorește. Ce îi scapă însă lui Mitică Dragomir este un raționament de logică formală și un raționament de logică democratică.

Conform logicii formale, articolul din Constituție care prevede că mandatul
președintelui este strict de cinci ani este mai puternic decât articolul din
Constituție care îi permite să-și prelungească mandatul până în momentul
investirii unui nou președinte. Ceea ce înseamnă nici mai mult nici mai
puțin decât faptul că, în condițiile în care intră în prelungiri, mandatul
președintelui este limitat. În sensul exercitării prerogativelor. Deci, mai pe
românește, începând de poimâine vom avea un președinte șchiop, care va
alerga pe terenul de golf și va schia pe pârtiile patriei într-un singur picior.

În logică constituțională, până și acest mandat aflat în prelungiri trebuie
validat de Parlament, care este forumul legislativ suprem al României.
Oricât de mult s-ar bucura, președintele Klaus Iohannis nu este de capul
lui.

Pe de altă parte, atunci când ridică din umeri și spune senin că nu poate
să-și părăsească funcția pe 21 decembrie, el ne induce în eroare.
Bineînțeles că poate. Bineînțeles că, înțelegând faptul că nu mai este
legitimat prin votul cetățenilor, vot care nu poate intra în prelungiri, el se
poate duce bine-merci, fără ca cineva să-i bată obrazul, într-unul dintre
imobilele sale din Sibiu. Și, conform Constituției, poziția de președinte
interimar va fi ocupată de președintele Senatului, oricare ar fi acesta. Nu se
întâmplă nimic grav în aceste condiții. Criza politică declanșată în România
nu se acutizează dacă Iohannis pleacă acasă. Presupun că aliații noștri
euroatlantici au înțeles că statutul prezidențial al lui Klaus Iohannis și-a dat obștescul sfârșit și, din acest motiv, la ultima dezbatere a reprezentanților NATO privind situația din Ucraina, președintele în exercițiu până poimâine a României nu a mai fost invitat. Tocmai fiindcă prerogativele sale încetează sub aspect constituțional peste două zile.

Adevărul este că domnul Mitică Dragomir a intuit corect intențiile lui Klaus
Iohannis. Intențiile acestuia sunt explicite, în sensul că se cramponează de
scaun. Și că reușește, cel puțin formal, să se țină de el. Iar dacă intră în
prelungiri câteva luni, mă întreb, la fel cum s-a întrebat zilele trecute și un
expert în drept constituțional, Tudorel Toader, care a fost și membru CCR,
de ce în definitiv Klaus Iohannis nu ar mai putea să rămână la Cotroceni, în
aceeași logică a articolului constituțional pe care l-a invocat, încă un
mandat întreg.

Când instabilitatea din România va înceta, atunci când va înceta, ne vom
putea pune întrebarea – și firește vom avea și răspunsul – cui i-a folosit
această criză. Le-a folosit partidelor politice care au condus timp de 35 de
ani România, pentru a-și putea promova un președinte și pentru a putea să
guverneze următorii cinci ani? Vom afla că nu. Vom afla că nu au mai avut
capacitatea de a-și înșuruba la Cotroceni un reprezentant care să le țină
spatele în perioada următoare. Vom afla că obiectivul invocat inițial, cel de
a îndepărta pericolul câștigării alegerilor prin mijloace incorecte de către un agent al Federației Ruse, un anti-european și un adversar al atlantismului nu a fost atins. Mirel Palada, care conduce Sociopol și care cu o singură excepție în ultimii an ne-a oferit cele mai precise prognoze, afirmă în urma măsurătorilor făcute că, dacă mâine vor avea loc alegeri, Călin Georgescu va câștiga cu un procent de 40%. În acest ritm, în primăvară, același Călin Georgescu ar putea câștiga din primul tur. Și atunci mă întreb de ce România face atâtea sacrificii, de ce România își asumă uriașe riscuri de instabilitate politică, economică și financiară, dacă în final același personaj hulit de către cei care au pierdut alegerile va fi ales președinte. Și să admitem prin absurd că în subsidiar cei care și-au asumat responsabilitatea pentru lovitura de stat au avut în vedere necesitatea de a câștiga un timp necesar pentru ca domnul Călin Georgescu să fie demascat, compromis în ochii opiniei publice și scos din joc. Din spusele președintelui Klaus Iohannis rezultă că nu există niciun fel de probe în acest sens. El afirmă că alegerile au fost fraudate atât de subtil, încât, iată, nu există dovezi în acest sens. Dacă nu există azi, e greu de presupus că vor exista până în primăvară. Și dacă din nou, prin absurd, Călin Georgescu suferă un „accident” și este scos din joc, la rând vine George Simion, care și el ar trebui „accidentat”, eventual printr-o nouă prelungire a mandatului
prezidențial.

Fără a mai intra în alte detalii, rezultă că dacă cineva câștigă cumva din
această criză generată în mod artificial, acel cineva este Klaus Iohannis,
care intră în prelungiri de mandat și, la limită, ar mai putea să câștige cele
trei partide și jumătate care se autointitulează drept pro-europene și care
mai pot guverna o vreme târâș-grăpiș.