Pentru rubrica Am citit pentru dumneavoastră din Suplimentul literar-artistic al cristoiublog.ro m-am gândit să postez un fragment din capitolul „Jderii s-au dus în Ţara Leşască”, Frații Jderi, volumul 2, Izvorul alb. Optez pentru asta și dintr-un motiv pragmatic. Despre acest fragment, mai bine zis despre o parte a lui, am scris mai demult și am publicat, tot mai demult, eseul Istoria care se face mit. Scriam chiar în debutul bucății:
„Finele cărţii a doua – Izvorul Alb – e dedicat aventurii lui Ionuţ Jder, sub acoperirea de negustor de vite, în marginea Ţării Leşeşti pentru a o salva pe jupîniţa Maruşca, viitoarea nevastă a lui Simion Jder, din mîinile boierului Niculăieş Albu, care a răpit-o nu numai din amor neîmpărtăşit, dar şi din interesul de a lovi în tatăl fetei, unul dintre boierii lui Ştefan Vodă.
La un moment dat, Ionuţ Jder ajunge, după ce-a trecut Prutul, la o moară servind drept popas pe drumul negustorilor de vite dinspre Moldova spre Ţara Nemţească.
Suntem în octombrie 1472.
A venit o iarnă timpurie.”
Aici, la moară, morarul Moș Onisifor își expune oaspeților, în buna tradiție românească, respectată riguros și azi, teoriile sale de politică internațională, colorate de un naționalism fatalist. Papistașii – occidentalii – colaborau cu Păgânii de la Constantinopol în timp ce Măritul Ștefan se lupta de unul singur pentru apărarea Creștinismului. I-am zis eseului Istoria care se face mit, deoarece tot ce spune Moș Onisifor nu e confirmat de datele exacte de istorie elementară.
Motivul publicării stă în existența comentariului pe care-l pun de obicei la finele fragmentului supus lecturii.
Recitind fragmentul descopăr însă un alt motiv, dacă nu mai serios decât primul de a-l publica:
Venirea iernii în viziunea sadoveniană.
Citez din fragmentul cu pricina:
„Pe când se întindea pe ape şi-n bălţi amurgul, începu a spori suflarea vântului. Într-o vreme se arătară sub cer neguri despletite, care fugeau cu grabă spre miazăzi. În urma negurilor sosiră stoluri de gâşte sălbatice, din soiul acelora sprintene şi ascuţite la viers care se chiamă gârliţi. Se năpustiră asupra bălţilor acoperindu-le şi asupra stufurilor, dărâmându-le. Mulţimea lor era aşa de mare şi zvoana aşa de întinsă, încât se întunecă de istov împrejurimea şi turmele de vite se neliniştiră căutând să iasă la o lărgime. Încet încet, la poruncile şi harapnicele slujitorilor, boii se alinară pe când, prin întunericul nopţii, chemările gârliţilor şi zbucnirile lor de aripi se prelungeau în lungul Prutului pînă la mare depărtare.
Cătră miezul nopţii, asupra zvonului de jos se lăsă alt zvon al înălţimilor. Erau alte paseri străine, de felurite neamuri, care alungau unul după altul stoluri repezi, fugind de o spaimă pe care oamenii încă nici n-o bănuiau.
Podarul veni prin întuneric la Jder.– Nu ştiu dacă domnia ta, frate creştine, simţeşti în nări miros de omăt, pe vânt. Eu simţesc, ca şi-n alţi ani când vine iarna năprasnic. Ai avut dreptate să te grăbeşti. Mă duc să cercetez pripoanele de dincolo şi îndată după aceea trecem vitele. Oamenii domniei tale or aprinde făclii, luminând balta.”
Abia acum îmi sar în ochi proporțiile mitice pe care le ia în acest fragment un fapt de rutină din Natură:
Venirea iernii.
N-aș fi remarcat aceste proporții dacă n-aș fi văzut The Game of Thrones, cu al său Winter is Coming. Iarna din The Game of Thrones nu e o iarnă obișnuită. E un prăpăd, e Apocalipsa. Dincolo de ea stă sfârșitul Lumii. Ionuț Jder și ai lui trec Prutul în Țara Leșească. Aici sunt însă pustietăți înfricoșătoare. Din depărtările acestor pustietăți vine Iarna. Nu știm cum va fi ea, așa cum nici Iarna din The Game nu știm cum arată. Știm însă semnele pe care le trimite Iarna oamenilor din marginea pustietăților:
„Cătră miezul nopţii, asupra zvonului de jos, se lăsă alt zvon al înălţimilor. Erau alte paseri străine, de felurite neamuri, care alungau unul după altul stoluri repezi, fugind de o spaimă pe care oamenii încă nici n-o bănuiau.”
Citiți pasajul despre venirea iernii și veți descoperi că Mihail Sadoveanu simte Natura cu întreg sufletul! Autorul Fraților Jderi nu descrie Natura, așa cum învață elevii de liceu din manuale pe de rost; el o trăiește cu toate simțurile sensibile ca o rană deschisă. De la Eminescu literatura română n-a mai avut un Poet al Naturii de o asemenea trăire metafizică. Winter is Coming! ar fi trebuit să murmure neliniștiți Ionuț Jder și ai săi dacă Jderii ar fi fost abonați la Netflix.
Fii primul care comentează